Theophyle (Curs de Guvernare): Gingăşii europene

Poti integra state, nu poti integra caractere. Poti crea idei, nu le poti impune. Poti sa educi oameni, nu poti sa-i constrangi prin idealuri care le sunt straine. Traim intr-o lume care s-a transformat superficial, activitatea umana arata altfel, mentalitatile nu sunt diferite de cele al secolului trecut. Europa este condusa de birocrati la fel de ineficienti ca cei din unele state membre. Sunt tari care isi pot permite dualismul birocratic si sunt tari care nu au de ce sa-l accepte. Nu vad de ce cetateanul performant al unui stat care produce plus-valoare trebuie sa-l finanteze pe cetateanul neperformant al unui stat care consuma fara sa produca.

Nascuta din ororile celui de al doilea razboi mondial, Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), predecesoarea uniunii a fost viziunea a doi giganti ai spiritului umanist, Robert Schuman, fost Premier si ministru de externe al Frantei si Karl Arnold, fost presedinte al Bundersratului German, prim-ministrul Renaniei de Nord-Westfalia si loctiitor al Presedintelui Germaniei pana la alegerea lui Theodor Heuss. Din nefericire, viziunea umanista a celor doi se gaseste astazi intr-o criza fara precedent. Nu sunt euro-sceptic, sunt insa un euro-realist, vad cu prudenta si responsabilitate ceea ce se intampla astazi si gasesc cu amaraciune ca statul national va invinge entitatea suprastatala. Lucrurile s-au facut mult prea repede si mult prea nechibzuit.

Tratatul de la Lisabona, sub titlul oficial “Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene”, s-a finalizat în urma unui summit neoficial la Lisabona la 19 octombrie 2007.

La 13 decembrie 2007 tratatul a fost semnat de către reprezentanţii celor 27 de state membre ale UE. Potrivit articolului 6, intrarea în vigoare a Tratatului era iniţial programată pentru 1 ianuarie 2009, în cazul în care toate instrumentele de ratificare vor fi fost depuse anterior acestei date sau, în caz contrar, în prima zi a lunii următoare celei în care a fost depus ultimul instrument de ratificare. Cum Republica Cehă a ratificat tratatul abia la 3 noiembrie 2009, ultima dintre cele 27 de tări membre care a îndeplinit această procedură, el a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009. Acest tratat, nascut prin compromisuri la limita absurdului, a murit in fasa.

Treptat, ca in orice constructie umana, birocratia a pus mina pe proiect si l-a acaparat. Proiectul initial a devenit unul din ce in ce mai vast, iar politicienii cei vechi au fost inlocuiti cu altii, nascuti dupa razboi, crescuti in spiritul lui “trebuie sa am de toate”, “mi se cuvin toate”, “merit mult si dau putin”. Convingerile politice ale acestor politicieni, care astazi conduc Europa, avand in jur de 40-60 de ani, sunt ca frunza in vant, de multe ori pragmatice, alte ori extrem de cinice.

Prin Tratatul de la Lisabona, puterea administrativa a Uniunii a fost transferata cu ajutorul unor costuri enorme in mana unei birocratii unioniste, pe care imi place sa o denumesc semnificativ “Eurocraţie.” Acesti eurocraţi, formati din “birocratiile nationale unite”, au devenit militanti ai multiculturalismului imposibil, anuland spiritualitatea, jenati fiind de istoria, traditia culturala si religioasa a Europei, prinsi in capacana asa numitei “corectitudini politice.”

Cel mai important functionar al Uniunii, Preşedintele permanent al Consiliului UE, Herman van Rompuy, a recunoscut că Strategia Lisabona a eşuat. Scopul său era să facă din UE “the most dynamic and competitive knowledge-based economy in the world capable of sustainable economic growth with more and better jobs and greater social cohesion, and respect for the environment by 2010”. Citatul acesta a fost repetat cuvânt cu cuvânt de mii de ori. Citatul insa nu a reusit sa produca nimic cu care se putea concura cu marile puteri tehnologice si economice ale lumii. Bineinteles, acolo ca si in Romania, criza economico-financiara este de vina. Uniunea Europeana reuseste sa devina o forma golita de fond cu orice zi care trece.

Europa sta prost. Ultimele evenimente politice, economice si financiare pun in pericol nu numai coeziunea Uniunii Europene ci si alianta militara Nord-Atlantica. Dupa comportamentul Olandei legat de Spatiul Schengen orice om normal s-ar intreba – poate cineva sa mai creada ca vre-un soldat olandez ar lupta pentru apararea Romaniei in cazul unui posibil conflict?

Din nefericire, gandirea politica a decidentilor romani nu a reusit sa desluseasca fluxurile subterane ale acestor schimbari sau cel putin aceste fluxuri nu s-au reflectat in atitudinile noastre politice. Poate acum, cand lucrurile sunt mai clare decat oricand diplomatia romaneasca si politicul romanesc in majoritatea lui ar trebui sa considere o schimbare radicala de atitudine si sa actioneze conform unor idei diferite pornite din mai putina umilinta si slugarnicie – (1) unui “realpolitik” i se poate raspunde numai in acelasi fel; (2) viitorul este numai in Uniunea Europeana si asta trebuie sa fie prioritatea majora a politicii romanesti; (3) statul national nu a murit, el exista si este inca (probabil va mai fi in viitorul secol) unitatea politica, sociala si economica cea mai importanta a unui popor; (4) vom supravietui cu ajutorul competentelor si nu cu cel al smecheriilor.

Etichete:, , , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: