Iulian Leca:
Victor Ciorbea la Realitatea Tv. Intr-un acces de furie isterica, fostul premier izbucneste – „noi am salvat Romania, noi am evitat colapsul, noi am evitat razboiul civil, noi …”. Si a tinut asa minute bune, pana s-a racorit omul de tot ce avea pe suflet.
Explozia verbala se petrecuse dupa ce tocmai repeta, pentru a mia oara, ca din cauza grelei mosteniri pe care o primise de la PSD, in 1997, Guvernul pe care il condusese fusese nevoit sa adopte masuri draconice pentru ca romanii sa poata supravietui. Ce m-a socat la Victor Ciorbea nu era starea paroxistica in care il adusese o simpla observatie a unui invitat, care indraznise ca observe cat de des este invocata „greaua moestenire” de catre toti politicienii care s-au perindat la guvernare in ultimii 21 de ani, ci usurinta cu care fostul premier se prezenta drept salvatorul natiunii romane. In secunda imediat urmatoare mi-am adus aminte de toti salvatorii acestui popor. De la Ion Iliescu, de la inceputul anilor ’90, pana la Emil Boc de astazi.
Peste tot in scurta noastra istorie postdecembrista, numai eroi salvatori. Unde te uiti mai vezi cate un profet, un mesia care se autopropune sau, poate mai rau, o mana de oameni (ori ditamai turma de milioane) care se incapataneaza sa vada in cate o personalitate, uneori abia onorabila, eroul mantuitor al Romaniei. In unele cazuri, acest reflex pervers a produs adevarati monstri – vezi fascinatia aratata la alegeri pentru Ion Iliescu, Traian Basescu sau nenumarati primari ai Capitalei.
E usor de inteles de unde provine inclinatia majoritatii romanilor de a isi incredinta toata viata si destinul in mana unui singur om. Trecutul sarac, lipsa de cultura politica si civica, disperarea prezentului si viitorul mereu incert au presat asupra constiintei lor si nu i-au ajutat sa ridice fruntea din tarana.
Intrebati pe oricine apropiat ce solutie vede pentru iesirea din criza, si vedeti ce raspunsuri veti primi. Nimeni nu va spune ca raspunsul sta in sine insusi si in ce poate el sa faca pentru viitorul sau. Dar aproape toti vor indica un „tatic” erou asteptat sa vina a-i salva. Iar politicienii au profitat din plin de aceasta anomalie a unui popor dezorientat, bezmetic umblator prin istorie si repede aruncator in bratele primului venit. Astazi Emil Boc repeta practic discursul lui Ciorbea din 1997. Si el crede despre sine ca este un erou care se sacrifica pentru viitorul tarii. Asa cum si fostul premier i-a foc si dupa 14 ani, daca cineva indrazneste sa-i conteste meritele nationale. Traian Basescu, un alt exemplu nefericit in acest sens, nu face nici el economie de cuvinte atunci cand se prezinta unica si singura sansa de a scoate tara din colaps.
Cat despre Mugur Isarescu, eterna speranta a celor fara viziune si energie de lupta, ce sa mai spunem? Nu sta imaginea lui de salvator generos in subconstientul majoritatii romanilor doar pentru ca este cel mai longeviv inalt functionar al statului roman care nu s-a facut de ras pana acum asa cum au facut-o toti ceilalti?
Oare cand vom avea puterea sa intelegem ca nu exista niciun personaj providential care sa descinda in mijlocul nostru ca sa ne extraga, prin harul divin, din mediocritatea in care fiecare se incapataneaza sa se scufunde? Romania o sa aiba o sansa de a face un salt inainte doar atunci cand va renunta la iluzia ca exista un om care, singur, o poate mantui. Cand vor fiinta 22 de milioane de eroi, atunci Romania va fi deja salvata.
Ioana Ene:
E ceva dubios, ceva nu se leaga in apetitul brusc descoperit si foarte zgomotos afirmat al liderilor PDL pentru formarea Miscarii Populare. Dupa ce luni de zile s-au facut ca nu stiu, ca nu au auzit, ca pe acolo nici n-au trecut, iata-i ca acum dau si un termen strans pentru finalizarea proiectului. Coincidenta sau nu, acest apetit pedelist pentru Miscarea Populara a aparut dupa evacuarea din scena a chiar artizanului acesteia, adica Sebastian Lazaroiu si dupa ce presedintele si-a asumat public ideea, dar fara a da niciun fel de detalii despre ea. Lasa ca dau liderii PDL! Atatea detalii, de te doare capul.
Am aflat asadar in ultimele zile ca aceasta miscare va fi populata de ONG-uri, sindicate si chiar persoane fizice, dupa cum zice Sorin Frunzaverde. Cin’ sa fie oare persoanele fizice? Probabil doua categorii, in principal. Cei de pus in vitrina, cum era candva Monica Macovei, redusa la tacere prin avansare pe linie moarta, si cei de umplut pusculita partidului, adica marii sponsori. Cat despre formatiunile politice, am auzit numai nenorociri. George Becali s-a si asezat la usa Miscarii Populare cu Vadim de mana, iar PDL ii astepta in prag. La fel si Dan Diaconescu, posibil la pachet cu Lavina Sandru, devenita brusc aproape o sustinatoare miorlaita a actualei puteri. Caci, dupa cum ne spune doct Radu Berceanu, „daca spui ca partidul nu e frecventabil, inseamna ca electoratul respectiv nu e frecventabil. Nu cred ca e normal intr-o democratie”. Si Elena Udrea e de acord, caci, nu-i asa, „nu exista partide nefrecventabile daca sunt votate de cetateni”.
Si, in numele democratiei desigur, roiesc acum in jurul Miscarii Populare, incurajate de liderii PDL, toate scursorile politicii romanesti. Lipseste doar Dan Voiculescu, dar nu-i timpul pierdut ca tot se straduiesc PNL si PSD sa-l evacueze din USL. Va mai aduceti aminte care a fost scopul crearii Miscarii Populare, in viziunea lui Sebastian Lazaroiu, deci a presedintelui? Mobilizarea energiilor pasive din societatea romaneasca. Unde se gasesc ele? In zona fostului electorat DA. De ce este el demobilizat? Tocmai pentru ca nu se mai regaseste nici in PNL, nici in PDL. Tocmai din cauza compromisurilor inacceptabile, a pesedizarii si a prabusirii standardelor, pentru tradarea principiilor care au stat la baza defunctei constructii politice. Isi imagineaza cumva cineva ca acest electorat poate fi mobilizat cu Becali, Vadim si Diaconescu?
E drept, Traian Basescu spunea recent ca nu exista partid imaculat, dar cred ca batea catre noii sai preferati in UNPR. Sa fie o coincidenta ca tocmai UNPR, de bine de rau actual partener de guvernare, nu a fost mentionat de niciun lider PDL drept pontential partener in Miscarea Populara? Ca doar atunci cand te arati gata sa te pupi cu alde Becali si Diaconescu nu mai poti pretinde ca ai apasari morale, penale sau ideologice. Ni se sugereaza ca atragerea acestor nefrecventabili ar fi o dovada a disperarii PDL si a lui Traian Basescu, care vor sa ciuguleasca orice procent, fara a mai tine cont de niciun criteriu. O fi asa, dar pana cand o alianta preelectorala cu aceste triste figuri penale sa aduca beneficii, incerte cred eu, pe partea electoratului de stadion si de OTV, ea va provoca pagube certe si foarte mari pe partea electoratului traditional al DA.
Singura modalitate in care asemenea personaje pot fi utile este una perversa si neasumata, fara aliante cu alai. Adica pot fi ajutati sa intre de unii singuri in Parlament muscand din electoratul adversarilor, prin modificarea Legii electorale, pentru a fi prinsi apoi intr-o alianta postelectorala, adica intr-o oaste de stransura care, cum necum, sa faca numeric o majoritate. Nu e onorabil, dar macar poate fi eficient. Daca ti-i asumi public, musti in primul rand din propriul electorat. Cu siguranta, sondajele de opinie care, in mod normal premerg orice constructie politica noua, vor arata cat de nociva este o Miscare Populara constituita ca un bordel. Si oare nu chiar asta trebuie sa arate? Oare toata aceasta efervescenta a Miscarii Populare becalisto-vadimisto-diaconestiana nu o fi o modalitate de a compromite total o astfel de constructie pentru a o abandona apoi in cimitirul avortonilor politici? Caci asocierea Miscarii Populare cu numele unor astfel de personaje echivaleaza cu trimiterea unui virgine in bordel. Iar dupa ingroparea proiectului, scapat adica de cele trei figuri sinistre, PDL va parea brusc mai curat si mai uscat, raul cel mic adica.
Si n-o fi aceasta si o modalitate foarte buna de compromitere si anihilare a unor oameni pe care greii PDL ii detesta? Exista o declaratie foarte interesanta facuta de Radu Berceanu, in mod bizar reactivat: „Eu nu trebuie sa stau la masa cu Becali, Vadim sau Diaconescu, nu mai sunt in conducerea PDL, abia astept s-o vad pe Monica Macovei la masa cu ei”. Sebastian Lazaroiu a fost executat, iar Monica Macovei si Cristian Preda ar putea avea de facut o alegere clara: ori inghit galusca si intra si ei in troaca, adica renunta de buna voie la ascendentul moral, ori isi fac bagajele.
Cat despre Traian Basescu, mi-e greu sa cred ca nu intelege pagubele uriase pe care le-ar putea crea o Miscare Populara tarnuita prin troaca politicii de cea mai joasa liga. Si mi-e greu sa cred ca asa a conceput-o. De altfel, fostul sau consilier prezidential Cristian Preda tipa din toti rarunchii impotriva acestei aberatii. Asa ca presedintele ar putea asista neputincios la felul in care partidul ii asasineaza, voluntar, inca un proiect politic. De ce? Pentru ca, am mai spus-o, democrat liberalii nu-i mai inghit lui Traian Basescu nici proiectele si nici oamenii, nu vor decat sa castige alegerile prin mijloacele traditonale, pesediste, schimband doar culoarea de pe pungile cu faina, ulei si orez si fara a avea de impartit nimic cu nimeni.
Cu alte cuvinte, noul chip pe care-l contureaza conducerea PDL Miscarii Populare, in tuse groase, ar putea fi o noua etapa in confruntarea surda dintre Traian Basescu si democrat liberali in scopul ingroparii unui proiect conceput intr-un mod si de oameni care nu convin PDL. Si cred ca Traian Basescu are o alegere grea in fata: ori inghite pana la ultima picatura si acest pahar amar intins de partid, ori isi regaseste principiile si isi asuma ruptura de PDL. Deocamdata nu e clar ce va face, dar contraatacul prezidential incepe sa capete un contur si un nume. Sa fie Noua Republica, care a preluat apoape integral coordonatele Miscarii Populare dinaintea confiscarii de catre PDL? Vom mai vedea si vom mai vorbi.
Radu Zlati 
Comentarii recente