T. Gallagher: Mişcarea Populară: Aceeaşi Mărie, sub altă pălărie? (RL)

Partidele nevoite să prescrie leacuri economice amare pot spera în menţinerea unui anumit grad de popularitate doar în condiţiile în care dau dovadă şi de o oarecare empatie faţă de suferinţa electoratului.

În perioada anilor 1990, nici Ion Iliescu şi nici Emil Constantinescu nu s-au sinchisit să semnaleze o minimă solidaritate cu victimele politicilor lor economice: primul a rămas preocupat de înfiinţarea unei clase capitaliste postcomuniste, al doilea a ţinut să demonstreze instituţiilor financiare internaţionale că este capabil să impună strângerea curelei atât timp cât măsura duce la aderarea mai rapidă a ţării la structurile euroatlantice. În mod surprinzător, Traian Băsescu – până în prezent politicianul postdecembrist cel mai versat în privinţa pulsului electoral – a adoptat, la rândul său, o atitudine impasibilă în chestiunea impactului măsurilor de austeritate din ultimii doi ani, neavând vreo tentativă serioasă de a apela la sufletul, inima şi înţelegerea celor afectaţi direct.

În ziua anunţului despre închiderea fabricii Nokia de la Jucu şi a disponibilizării celor 2.200 de salariaţi, reacţia eminamente reţinută a guvernului şi autorităţilor locale a fost de-a dreptul frapantă – comparativ, în 2008 întreaga conducere a landului Rhenania de Nord-Westfalia descindea la puţine ore după un anunţ similar al concernului finlandez la porţile fabricii din Bochum pentru a-i îmbărbăta pe germanii disponibilizaţi, dar şi pentru a demara negocieri dure cu reprezentanţii Nokia. La Bucureşti, Guvernul Boc a ­tăcut mâlc toată ziua, pentru ca abia seara ­Andreea ­Paul Vass să anunţe sec că decizia concernului este una pur managerială şi nicidecum survenită din vina autorităţilor române. Tonul glacial adoptat de consilierul pe probleme economice al premierului cu această ocazie a lăsat impresia că doamna Vass considera chestiunea închiderii unei fabrici dintr-un oarecare oraş de provincie drept una mai curând minoră, aflată cu mult sub demnitatea ei.

Poziţia primului ministru a fost cel puţin la fel de bizară. Emil Boc, lansat în sferele înalte ale politicii româneşti nu în ultimul rând graţie clujenilor, s-a deplasat la Cluj abia după trei zile de la anunţul fatidic – şi nici atunci pentru a se întâlni cu muncitorii afectaţi, ci pentru a inaugura stadionul Cluj Arena. Că se va fi consolat cu gândul la stoicismul tipic ardelenilor inclusiv în vremuri de restrişte numai domnia sa va şti, cert este că a reuşit să pară mai degrabă solidar cu Nokia – un concern cu o strategie de comunicare atât de medievală încât le dă de înţeles salariaţilor până şi în scrisoarea de concediere că ar face bine să nu se plângă presei despre problemele cu care s-au confruntat.

PDL pare a fi ajuns la concluzia tacită că orice efort depus în aceste ultime 12 luni înaintea alegerilor în vederea augmentării gradului său de popularitate este de prisos, urmând ca salvarea de tip deus ex machina să vină prin intermediul Mişcării Populare. Stau şi mă-ntreb dacă Mişcarea în cauză ar fi capabilă de ceva mai multă empatie cu numeroasele segmente ale societăţii aflate astăzi în reală suferinţă economică?  Sau dacă va fi doar aceeaşi Mărie, sub altă pălărie – un pseudoshooting-star politic alcătuit din aceleaşi binecunoscute personaje, rearanjate într-o nouă alianţă sau coaliţie menită să obţină victoria electorală aparent nesperată sub sigla PDL? Tot zilele trecute a mai apărut şi platforma Noua Republică a tânărului Mihail Neamţu –  un intelectual înzestrat, perfect capabil să expună pe larg relevanţa republicanismului civic pentru o ţară ca România. Rămâne de văzut dacă Noua Republică şi fondatorul ei se vor dedica preponderent principiilor şi structurilor politice sau dacă vor avansa şi un program politic concret – cu alte cuvinte, un punct de pornire atât pentru segmentul electoral al nehotărâţilor, cât şi pentru cel situat pe poziţii anti-PDL.

Aşa-zisul grup al reformiştilor din PDL – Monica Macovei, Sever Voinescu, Teodor Baconschi etc. -, care s-a menţinut până acum în atenţia publică exclusiv în baza discursului şi/sau a disputelor moraliste, ar fi extrem de bine sfătuit să nu ignore complet dilemele şi grijile populaţiei. Tânăra generaţie, deja confruntată cu perspectiva economică sumbră a ţării, se va sătura într-un final chiar şi de cea mai ferventă pledoarie anticorupţie şi proreformă dacă va trăi constant cu senzaţia că până şi reformiştii rămân indiferenţi la greutăţile lor.

Mişcarea Populară are toate şansele să ajungă rapid – şi pe bună dreptate – ţinta ironiilor electoratului dacă crede că-şi poate face debutul politic cu spectacolul forţei politice reînnoite pus în scenă taman de nişte „grei” precum Ioan Oltean sau Sorin Frunzăverde. Preocuparea bruscă a PDL cu imaginea sa este un bumerang care se va repercuta instantaneu asupra formaţiunii şi a aliaţilor ei, inclusiv din societatea civilă, în clipa în care va încerca să servească electoratului o păcăleală năşită în laboratoarele de PR proprii sau ale consultanţilor de imagine. Beneficiarii unui asemenea eşec sunt uşor de intuit: în primul rând PSD, care ar persevera fericit în retorica sa fariseică despre protecţia socială, apoi pleiada vocilor populiste sprijinite atât de intens de o bună parte a mass-media româneşti, alţi beneficiari ai diformului capitalism autohoton, eventual chiar şi primii mesageri ai stângii extreme. Actualmente, destui intelectuali se află în plin proces de repoziţio­nare, declarându-se dezamăgiţi de capitalism ca mecanism economic viabil şi în acord cu viziunea despre alienarea Occidentului a antropologului şi filosofului francez neo-marxist Claude Karnoouh – care până acum nu a dispus decât de un număr relativ modest de adepţi în România.

Dacă PDL intenţionează să mimeze schimbarea de dragul menţinerii la putere, primele sale  victime vor fi chiar cei „nepătaţi”, mai exact cei care au militat constant pentru reforme reale şi primenirea partidului. Ca atare, aceştia trebuie să se adapteze neîntârziat  noilor vremuri şi semnalelor alarmante – altfel au puţine şanse să-şi păstreze poziţia şi relevanţa pe firmamentul politic.

Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: