Inpolitics – Istoria unui perdant de profesie: Mircea Geoana

Mircea Geoană și-a început cariera în PSD timid și o termină stupid. A intrat în guvern aproape pe ușa din dos, și tot pe ușa din dos a ieșit după toate alegerile la care a luat parte. Desigur, cu excepția ”accidentului” de la congresul PSD din 2005, ale cărui culise nici pînă azi nu sunt elucidate deplin, și care i-a adus șefia partidului. Drama este că eșecurile lui Geoană au devenit, întotdeauna, eșecurile PSD, iar partidul care altădată domina scena politică a ajuns să piardă pe linie toate bătăliile. Paradoxal, după ce l-a condus la înfrîngere ca lider, în ultimii 7 ani, în toate luptele, Geoană ar mai putea ”conduce” PSD spre încă una, din postura de outsider.

Spuneam că personajul și-a început cariera în PSD timid și a intrat în guvern aproape pe ușa din dos. Cei cu ținere de minte își amintesc că, în 2000, ambasadorul Geoană a fost numit ministru de Externe provizoriu, pentru numai un an, pe un post bătut în cuie pentru Adrian Severin, aflat atunci pe cei mai mari cai cu putință, ca deținător al președinției Adunării Parlamentare a OSCE. Pentru că mandatul lui Severin se încheia abia în 2001, PSD a decis ca Geoană să devină ministru pentru doar un an, pînă la venirea lui Severin, timp în care urma să i se păstreze, neocupat, postul de ambasador la Washington. A fost suficient de abil, însă, pentru a face uitată povestea mizeră din 1996 – cînd saluta victoria PNȚCD și înfrîngerea ”cancerului democrației” – și a intra sub pielea cui trebuie, l-am numit pe Iliescu, pentru a nu mai fi clintit din fotoliu patru ani.

În PSD s-a înscris abia în octombrie 2001, primind funcția măruntă de secretar executiv. Cam în aceeași perioadă începea să se facă știută și grandomania sa, aplecarea spre opulență și cultivarea propriei persoane, prin aniversări cu ștaif maxim la Vila Lac, preluarea fostei reședințe a președintelui Constantinescu drept locuință de serviciu șamd. Marea iscusință a personajului a fost aceea de a intui ce își dorește Ion Iliescu: un personaj în partid și guvern care să îl contreze din cînd în cînd pe Năstase, pentru a nu-i permite să se umfle prea tare în pene. Trădarea lui Meleșcanu era prea proaspătă în mintea gurului PSD pentru a nu lua măsuri.

Iar Geoană s-a achitat cu brio, conflictele sale cu Năstase devenind repede de notorietate. Pîndind la cotitură orice pas greșit al liderului PSD în relația cu șeful statului de atunci, visul lui Geoană era ori șefia guvernului, după venirea lui Năstase la Cotroceni, ori pe cea a guvernului. Orice, numai mare să fie.

În 2004, a venit, însă, lovitura: abilul Năstase, mirosind personajul, îl trimite la munca de jos (din perspectiva lui Geoană), adică la primăria capitalei. Externistul se chinuie să scape de sarcină, dar e inutil. Bătut măr de Băsescu, exponentul unui partid mult mai mărunt, Geoană nu doar că nu lasă capul în pămînt, dar face tot posibilul să transforme, cu un tupeu aiuritor, înfrîngerea în victorie.

Flacăra speranței se aprinde pentru el imediat după locale, atunci cînd, enervat de reproșurile lui Iliescu pentru scorul excelent al noii alianțe DA, Năstase amenință cu demisia de la șefia PSD și retragerea din cursa prezidențială.

În PSD se produce o criză, iar Geoană e vehiculat în presă (în special cea unde avea relații excelente) drept potențial candidat prezidențial. Într-un interviu dat Mediafax, agenția finului Sîrbu, el declară fără rezerve, comentînd eșecul de la primărie: ”Din punctul meu de vedere, aşa cum spune un proverb, tot ceea ce nu te ucide te întăreşte. Cred că am ieşit întărit din această experienţă”. În același interviu se declară gata să accepte candidatura prezidențială ori, dacă nu, includerea într-o formulă de guvernare.

Eroarea majoră a lui Năstase, după depășirea crizei din iulie, s-a produs în septembrie 2004, cînd l-a nominalizat pe Geoană drept premier al unui guvern PSD după alegeri. De ce Geoană, de ce eroare? Simplu: Năstase l-a ales pe externist pentru că, în special după eșecul la primărie, era cel mai slab, politic vorbind, mai neexperimentat și mai ușor de controlat nume dintre cele aflate în cărți, neoficial, pentru postul de premier, ne referim la Dan Ioan Popescu, Miron Mitrea și Ioan Mircea Pașcu. Deși Iliescu a dat clar de înțeles că nu agreează această variantă, Năstase s-a ținut tare. Din nefericire pentru PSD.

Cîteva luni mai tîrziu, a doua zi după primul tur de scrutin, ”premierul” Geoană se repede să declare public că PSD nu are nevoie de voturile extremiștilor PRM. În paralel, Băsescu și alianța DA tac mîlc, abili, astfel că în turul doi, voturile lui Vadim nu merg la Năstase, ci la Băsescu, ales președinte. A fost primul rînd de alegeri ”mîncat” de Geoană pentru pesediști.

Devenit lider al PSD, scurt timp după alegeri, cu ajutorul noii puteri (Băsescu însuși a recunoscut-o după cîțiva ani), Geoană girează noi eșecuri în alegeri: anticipatele de la primăria capitalei, în 2005, europenele din 2007, localele și parlamentarele din 2008, europenele din 2009 și, în fine, prezidențialele din același an.

Ideea demisiei nu e luată nicio clipă în calcul; după fiecare nouă înfrîngere, personajul iese ”întărit” și pregătit pentru altele. Niciun mușchi nu îi tresaltă pe față nici chiar cînd Oprescu, eliminat din PSD, candidează pe cont propriu și înfrînge uriașa mașinărie de partid a lui Băsescu, în timp ce omul PSD, Cristian Diaconescu, nici măcar finala nu o prinde.

În paralel, e derulată acțiunea de demolare a nucleului dur al PSD, prin eliminarea celor mai sonore nume și promovarea, în locul lor, a unor pigmei politici, carne de tun pentru regimul Băsescu. Trei sferturi din guvernul Năstase, lăudat azi pînă și de dușmani, e tras pe linie moartă ori silit să plece din partid. Năstase, personal, e sacrificat prompt și obligat să plece de la șefia Camerei Deputaților, care e predată, umil, noii puteri.

Iliescu, însuși, e la un pas de excludere, în 2005, ceea ce îi provoacă un sever atac cardiac. Întrebat dacă crede că Iliescu mai poate face politică după incident, Geoană răspunde presei cu un rînjet cinic și gros: ”Nu știu, întrebați medicii!”.

Singura mare victorie a PSD din ultimii 7 ani e debarcarea lui Geoană, la congresul din 2010; din nefericire, s-a subestimat potențialul distructiv al acestuia. Fostul lider trebuie eliminat de mult. Acum, PSD trebuie să se pregătească pentru ultimul asalt contra sa, derulat de un lider mai degrabă coadă de topor a adversarilor decît fidel principiilor stîngii.

Iar bătălia nu va fi ușoară, pentru că în spatele lui Geoană se rînduiesc, deja, armatele puterii, în frunte cu presa de casă care s-a grăbit să îl mîngîie, duios, pe frunte. Acum începe adevăratul examen pentru Victor Ponta, liderul care a preluat un partid prăbușit, dezlînat și plin de datorii și care, mai înainte de a da piept cu dușmanii, în alegeri, va trebui să treacă de ”prieteni”.

Etichete:, , , , , , , , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: