Radu Soviani: De ce s-a depreciat leul

Am publicat aceasta analiză în revista Money Magazine

Înainte să stabilim premisele: economia mondială se îndreaptă spre oprire. Stagnare. Că vorbim despre Europa, că vorbim despre America sau despre Asia, consemnul este același: stop. Simultan.

În condițiile în care economia mondială se pregătește să stea, oportunitățile de investiții cu randament ridicat încep să se limiteze. Mai mult, chiar și investițiile cu risc moderat încep să fie preferate mai puțin. Noua preferință a investitorilor este plasarea sumelor cu risc zero. Așa poate fi explicat modul în care Germania se împrumută plătind zero dobândă celor care plasează în bund‑uri germane (practic investitorii plătesc bani de la ei pentru a fi siguri că îi vor recupera), de ce Franța se împrumută pe 10 ani la un cupon de 1,46% (minimum istoric) sau de ce Olanda se împrumută pe termen scurt cu dobândă 0%. Cashul este rege, iar cvasi‑cashul (titlurile de datorie suverane lichide) este vicerege.
Prin urmare, e nevoie de cash. În ce monedă?

… vezi continuarea la http://moneymagazine.money.ro/articol_22773/de_ce_se_depreciaza_leul.html

… sau aici:

Prin urmare, e nevoie de cash. În ce monedă? Este evident că în ultima perioadă a fost preferat dolarul. Nu neapărat pentru că ar fi o valută foarte bună. Dobânda e aproape zero de ceva timp și va rămâne zero pentru o perioadă extinsă de timp, deci, din punctul de vedere al randamentelor, dolarul nu e o valută atât de bună. Dar o valută nu trebuie să fie neapărat bună pentru a fi preferată, ci mai puțin rea decât alternativele. Iar dolarul este categoric o monedă mai puțin rea decât euro.

Economia americană este mai zveltă, mai adaptabilă decât cea a zonei euro lovite din când în când de șocuri tip Grecia, Spania sau de alte tipuri. Euro este o valută mai rea decât alternativele, și de aceea se depreciază. Semnificativ. Și aici vine rândul leului. În actualul context, este leul o monedă mai bună decât alternativele? Să vedem:
Ce reprezintă cursul euro‑leu? Dar cursul dolar‑leu? Nimic altceva decât o marfă. Leul este o marfă. Iar prețul mărfii este generat în primul rând de dobândă. Cu cât dobânda este mai mare, cu atât prețul mărfii devine mai mare. Și viceversa. Țineți minte asta pentru că mă voi întoarce la dobânda leului – probabil principalul motiv pentru care leul se depreciază. În al doilea rând, leul este o valută limitată și rudimentară: dacă vine multă valută deodată pentru a se transforma în lei și a beneficia de dobânzile de peste 5% pentru lei, valul ăsta întărește leul prea mult. Prin urmare, pentru fiecare euro sau dolar în plus, investitorul va încasa mai puțini lei decât pentru precedenții. Și asta pentru că piața valutară românească este mică. Viceversa, dacă investitorii se decid că preferă altceva decât leul și vor să „iasă“ rapid din moneda asta, fiecare euro răscumpărat suplimentar va necesita mai mulți lei decât precedenții (prin urmare pierdere suplimentară). Intrarea pe o piață mică este penalizatoare, iar ieșirea poate fi și mai dureroasă. Penalizarea și durerea pot fi compensate prin dobândă. Revin aici. În al treilea rând, economia României stagnează. Este din nou în recesiune, perspectivele de creștere economică pentru anul 2012 sunt subunitare. O economie care nu crește nu poate atrage fluxuri de capital pe termen mediu, ci doar pe termen lung. Or, când capitalurile preferă siguranța, lipsa de risc, lichiditatea, nu poate fi vorba de termen lung pentru o economie ca a României. Și atunci, o astfel de perspectivă poate fi compensată printr‑o singură politică: dobândă superioară.

Este deprecierea leului excesivă? Față de euro, fără a fi mică sau moderată, o depreciere de 3% de la începutul anului și de 2% din februarie, în condițiile unei inflații de aproape 2%, nu este enormă. Am avut zile (24 de ore) în care leul a pierdut 2–3%. Dar faptul că leul este pe un trend descendent nu poate fi negat. Și nu îl priviți în raport cu euro (o monedă din ce în ce mai slabă la rândul ei), ci față de celelalte valute. În special față de dolar. Acolo deprecierea este excesivă. Dar să ne întoarcem la prețul euro‑leu. La începutul anului eram aproape de 4,25 lei. În februarie eram deja la 4,36 lei. Acum e la 4,46 lei. Leul a mai fost la 4,36 lei – în ianuarie 2009. Au trecut trei ani și cursul s‑a reîntors la cel din ianuarie 2009. Dacă cursul este același, ce s‑a schimbat de atunci? Și aici am revenit: dobânda. Cât era dobânda‑cheie în ianuarie 2009? Circa 10%. Cât este acum? 5,25%? Adică la jumătate. Prin urmare, o marfă al cărei preț scade cel puțin la jumătate (nu punem aici inflația din 2009 și până acum) poate avea același preț. Categoric nu. Este atât de simplu. Prețul mărfii (leului) scade. Cel puțin corespunzător.
Prin urmare, vorbim despre o reașezare a leului în noile condiții. Turbulențele sunt evidente. În 2009, europenii spuneau că economia UE va fi afectată negativ de problemele din America. Acum, Ben Bernanke spune că economia Americii va fi afectată negativ de problemele din Europa. Euro a devenit o valută mai rea decât alternativele. Iar leul și mai rea. Sigur că deprecierea poate fi controlată și limitată. Dar nu este momentul să fie și cosmetizată. O păstrare a cursului spre nivelul de 4,3 lei ar fi mult mai scumpă decât pierderile generate de un curs de 4,5.

Etichete:, , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: