R. Călin Cristea (Observatorul Cultural) – LUNTRE ŞI PUNTE. Președintele junglei

LUNTRE ŞI PUNTE. Președintele junglei

1. Sistemul electoral aplicat la scrutinul din 9 decembrie nu este „aberant“, „eronat“ etc. E un sistem de vot impus de PDL și susținut politic de majoritatea fidelă lui Traian Băsescu în Curtea Constituțională (CC). PDL și CC poartă așadar răspunderea pentru actuala configurație a Parlamentului, în speță pentru acel blamat supliment de 117 senatori și deputați. Sînt menționabile în context și cîteva cunoscute ONG-uri (Asociația Pro Demo­crația, APADOR CH, „ActiveWatch“ – Agenția de monitorizare a presei, Centrul pentru Jurnalism Inde­pendent), care au presat pentru impunerea acestui sistem de vot prin proteste publice („USL pontează, votul tău nu mai contează!“, „Democrație reală acum!“, „Vom fi mulți în marea noastră minoritară!“ etc.).
Adoptată de Parlament pe 22 mai 2012, legea electorală a USL prevedea, între altele, alegerea deputaților și a senatorilor prin „scrutin majoritar dintr-un singur tur“, „reducerea numărului de parlamentari la 318“ și desființarea „traseismului“ politic. Aide-mémoire: în întîmpinarea făcută către CC pe 31 mai a.c., PDL acuza USL că „nu respectă […] voin­ța cetățenilor de a reduce numărul de parlamentari“. Boc a dat și domnul Zegrean a primit, astfel că s-a ajuns la un parlament burtiform cu 558 de membri.2. „Maimuțele“ Sulfinei Barbu sînt o varietate răspîndită în ținuturile luxuriante ale întregului legislativ. Primenirile aduse de clasa politică în Parlament au fost doar cîteva păsări rare al căror ciripit cristalin se va pierde în marea mormăială colectivă. Am întors pe toate fețele compromisurile provocate de Realpolitik-ul dus de USL împotriva regimului Băsescu. Cei care țuguie buzele a lehamite după răsfoirea revistei de front useliste, cu destule file țipător colorate și înregimentînd cîțiva mercenari moralmente detestabili, omit, desigur, că esența se află în altă parte: această strategie a condus USL la victorii categorice la alegerile locale (cu doar două consilii județene – Arad și Alba – adjudecate de PDL) și parlamentare (cu atingerea unei majorități „constituționale“), pregătind terenul pentru cea din urmă confruntare cu forțele de temut întruchipate de Traian Băsescu. Primatele Sulfinei apar însă, într-o rezervație exclusivistă, la PDL, care se înfățișează prezentului cu aceeași strămoșească faună de tristă amintire: Anastase, Oltean, Fluture, Ariton, Oltean, Igaș, Vreme, Nazare, Stănișoară, Bode etc. Dintre prospăturile ilustre secretabile de restul ARD (FC, PNȚCD, NR, FCD), suit, ca în Arghezi, de bătrînii pedeliști, pe brînci, a fost depus în parlament MRU. Membră cu anasîna a curentului oniric (Macovei, TRU, Preda, Voinescu), cu capitala la Cotroceni, garda veche a PDL s-a predat, dar n-a murit, salvată fiind, miraculos, de loteria redistribuirii. Nici UDMR n-a schimbat placa: tot Markó, Kelemen, Verestóy, Cseke, Márton etc. Excentrici se găsesc cu duiumul, într-o paradă care ar începe, obligatoriu, cu parpanghelica defilare a parlamentarilor PPDD. C-așa-i românu’: vrea schimbare, dar merge pe mîna veteranilor, ba își votează și o menajerie, ca să aibă de ce și de cine să rîdă.

Cu faxul în geanta Louis Vuitton

3. Singura abordare democratic admisă este aceea că votul popular trebuie respectat în deplinătatea înțelesului său. Aleșii sînt egali, nu există senator sau deputat de rang secund, toți au intrat pe aceeași poartă a Parlamentului. Mi se pare, tocmai de aceea, injustă și servind unor modeste beneficii imagistice promisiunea unui tratament discriminatoriu pentru cei deveniți parlamentari de pe pozițiile a doua sau a treia în colegii. Mutarea pupitrelor la balcon, înghețarea numărului de autoturisme de serviciu, micșorarea chiriei pentru senatorii și deputații din provincie, șicanele cu reducerea cheltuielilor pentru întregul corp legiuitor din cauza lăbărțării legislativului, în general, orice îngrădire adusă logisticii minimale a fiecărui parlamentar mi se pare o ireverență atît la adresa cetățeanului, cît și a puterii reprezentative în stat – singura aleasă prin vot direct. Nu de aici se fac economii.
S-ar cuveni să-i pedepsim pe romaș­cani că s-au lăsat vrăjiți de senzualitatea de dreapta, pepeistă, a Elenei Udrea și, în consecință, s-o obligăm pe aleasa lor să vină în camera inferioară cu faxul în geanta Louis Vuitton? Îi punem pe Giu­rescu și Anastase să împartă aceeași mașină? Îi împingem la coadă la xerox pe Ialomițianu, Agrigoroaiei și Badea (Ri­ceard)? Invocarea austerității bugetare nu trebuie coborîtă în ridicol: la ce bun atunci alegeri dacă unii dintre parlamentari, și nu sistemul care i-a adus în legislativ sînt luați în balon sub argumentul că ar fi prea numeroși?!
4. S-a brodat îndelung pe tema „penalilor“ din Parlament. Urmăriți penal, arestați, condamnați de instanțe, salvați de prescrierea pedepselor, incompatibili în versiunea ANI, corupți, spălători de bani, evazioniști fiscali, șpăgari, autori sau complici la diverse nelegiuiri și-au cîștigat cîte un fotoliu de parlamentar. Se arată cu degetul spre un neam parțial decerebrat, suferind de pareză a eticii și care și-a amanetat viitorul unor pușcăriabili triumfînd într-o coaliție a monstruoșilor: Ba­nias, Stan, Ghiță, Solomon, Bădălău, Guran, Gireadă etc. Trendul e același: cătușele lui G. Becali l-au uns europarlamentar, iar Dan Diaconescu, sedat de privatizarea Oltchim, implora pronia cerească pentru un nou arest aducător de voturi. Analize pripite ajung la deplîngerea poporului ce ar fi ajuns, din rațiuni care nu mai interesează, cam tîmpițel, dar omit să introducă în discuție, de exemplu, sondaje ale Fundației Soros sau euroba­rometre arătînd că încrederea românilor în justiție variază, în ultimii ani, între 20-28%.
Un recent Legatum Prosperity Index îi întreabă direct pe cetățenii planetei: „Aveți încredere în sistemul judiciar?“. România se situează, pe o hartă ce include Europa și fosta URSS, pe poziția 36, cu 27,10%, după Rusia, Bosnia, Belarus, Azerbaidjan etc., pe primele locuri aflîndu-se Danemarca (86,10%), Norvegia (80,60%), Luxemburg (78,20%), Elveția (79,80%) ș.a.m.d. Să fie mai credibilă justiția lui Putin, Lukaşenko sau Aliyev decît aceea a lui Băsescu? Iată o temă de reflecție! Corodarea independenței justiției și transformarea unor entități precum CC, CSM, ANI, DNA, Parchetul General în pașalîcuri supuse lui Traian Băsescu se văd limpede în reacția doar aparent paradoxală a multora dintre români. Un hoț sadea devine erou pentru că e victima unei justiții considerate injuste. Ame­nin­țații cu pușcăria sînt chemați, în această populară accepțiune, să înfrunte un sistem strîmb, încarcerarea umanizează deoarece sugerează justețea fărădelegii, cătușele au ajuns să nu mai fie simbolul pedepsei pentru o anume culpă, ci al privării de libertate de către o instanță percepută a priori ca nedreaptă. Votul a scos la suprafață România profundă. Borhotul Ridzi s-a scurs în Parlament în urma unei fermentații naturale, adică prin acțiunea acelor organisme care, pentru a trăi, nu au nevoie de aer.

Dama de consumație ca partener politic

5. Sînt decizii înțelepte, dar neinspirate, binevenite, dar inoportune. Cooptarea UDMR la guvernare ar fi adăugat pragmatism unei decizii cu o periculoasă rezonanță electorală. Ideea, evident neprelucrată, a iscat suspiciunea unor înțelegeri pe sub masă. Prea proaspete erau trădările UDMR pentru a fi recompensate cu o integrare în arcul guvernamental. Alături de PDL, UDMR s-a comportat ca un partid prezidențial, fiind parte activă a dezmățurilor antidemocratice a căror primă țintă politică a fost USL. Duduie autoritățile de stat de oamenii UDMR plombați acolo, după tipicul neaoș, pentru că Uniunea servea țara alături de cei puternici. UDMR a profitat de dependența PDL de voturile sale pentru a ține în viață fosta majoritate, în care Uniunea s-a folosit prea bătător la ochi de șantaj. Mai citez o dată, să ne fie de folos, un dicton rostit de un lider udemerist: „UDMR seamănă cu o curvă de lux care trebuie plătită cu bani mulți“.
Dama cu cele mai ușoare moravuri din politica românească postcomunistă a suspinat îndelung pînă să se vadă trecută de prag. Inabilității invitației lui Ponta, cei din UDMR i-au replicat la fel de deplasat, ocupînd poziții de forță (minister/e, renunțarea la caracterul „național“ al Statului român, regionalizare după model udemerist). Deși n-a prea avut ce oferi, UDMR s-a azvîrlit în tratative cu revendicări maximaliste, așa încît ața negocierilor s-a rupt repede și de la sine. Riscînd să dezechilibreze un proiect politic din cauza unei mărinimii pline de riscuri, decizia USL de cantonare a UDMR în opoziție mi se pare echilibrată.
6. Normalitatea dorită de Ponta are un farmec genuin, de început de drum, cînd sînt bătuți țărușii încumetării virginale într-o expediție altfel decît precedenta. Survolul realității, parcă, totuși, la prea mare înălțime, îi rezervă lui Ponta o baie de grație ce va fi împrăștiată de Traian Băsescu, care și-a intrat în rol pentru ultimul act, scena finală: furtună, vasul se scufundă, echipaj la apă, comandantul, în uniformă de gală și lichidînd naveta cu rom a mușilor deja înecați, refuză să părăsească puntea, cu mîna la chipiu și developînd filmul unei vieți în primejdie și onoare. Personajul nu mai are ce pierde și gîndește doar în cheia eroului sacrificial chemat să piară împreună cu întreaga umanitate împrejmuitoare.
Am impresia că liderii USL, mai puțin Crin Antonescu, nu înțeleg ce riscuri incumbă comportamentul unui asemenea individ. Politicianul abil, as al culiselor și mare trăgător de sfori, a fost înlocuit, după înfrîngerea de la referendum, de un om politic dezlînat, prolix, excesiv în mutări, amator de șiretlicuri necioplite, dar mai ales predispus să incendieze cetatea pentru propria viziune imperială a sfîrșitului unei lumi. Mai precis – a lumii sale. Băsescu își va trăi apocalipsa într-un cult al jertfei în care va atrage tot ceea ce și-a legat identitatea de regimul său. Va ataca, probabil, mai ales pe flancurile justiției, ale alarmării Europei asupra democrației în derivă de la București, ale serviciilor secrete încă fidele, ale simbriașilor din presă. Normalitatea spre care aspiră Vic­tor Ponta, în mod firesc cel mai motivat de liniștea guvernării, se va atinge doar după ce terenul va fi degajat de anormalitatea lui Băsescu. Va depinde de priceperea liderilor USL să elibereze acest spațiu înțesat de comilitonii lui Băsescu. Trebuie să fii iresponsabil să nu te temi de mușcătura unei fiare rănite, care pînă mai ieri era, ca să zic așa, președintele junglei.

7. Morișca redistribuirii a făcut ravagii care, măcar într-un singur caz, impun nu doar o reparație morală, ci și un candidat excelent pentru instituția Avocatului Po­porului: György Frunda.

sursa: Observatorul Cultural

Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , ,

3 comentarii pe “R. Călin Cristea (Observatorul Cultural) – LUNTRE ŞI PUNTE. Președintele junglei”

  1. berenger 24 decembrie 2012 la 9:35 AM #

    „E un sistem de vot impus de PDL și susținut politic de majoritatea fidelă lui Traian Băsescu în Curtea Constituțională (CC). PDL și CC poartă așadar răspunderea pentru actuala configurație a Parlamentului, în speță pentru acel blamat supliment de 117 senatori și deputați.”

    n-am reusit sa citesc mai mult, nici aici, nici pe „observatorul cultural”. rcc este perfect pentru un minister al adevarului, iar daca are promovare din partea unui deputat peneleu, ce sa mai zicem? atata doar ca actuala lege, cu bune si rele, e in raspunderea pnl + psd, cei care au promovat-o si votat-o pe timpul lui tariceanu. faptul ca nu a fost schimbata este, la fel, vina usl, care au promovat o lege ce incalca flagrant principiul reprezentativitatii. atat basescu cat si ccr au facut alegerea corecta.

    Apreciază

    • Ivi 27 decembrie 2012 la 4:28 PM #

      …ce logica de „fier ruginit” ai Berenger …desigur „Base si ai lui pdl-isti si/sau cc-isti” nu-s „di vina” …ei „nici usturoi n-au mancat nici gura nu le pute”

      Apreciază

      • berenger 27 decembrie 2012 la 5:39 PM #

        ai vreun argument ca basescu sau pedeleii au vreo vina in acest caz, sau te bagi in seama?

        Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: