B. Mateescu (Sociollogica): „Dreapta Cercului Mic”

Articolele pe care le-am scris recent despre succesele electorale ale dreptei din Ungaria (acesta şi acesta) au apărut într-un moment nepotrivit. În plus au creat şi oarecare confuzie. Nu vreau ca dreapta românească să-şi asume o identitate creştină, ci estimez că această cale este cea mai eficientă pentru succesul său electoral în viitor.

Să vedem cum ar fi … altfel. O dreaptă atee sau cel puţin tăcută în ceea ce priveşte dilemele sociale şi culturale (ca până acum), axată pe micii întreprinzători, pe corporatişti, în genere pe oamenii educaţi din mediul urban, cu valori gen eficientizare, modernizare, libertarianism economic, sincronism, etc. Cam ce avem acum la nivel retoric.

(Nu acesta a fost bazinul de până acum al dreptei româneşti. De la revoluţie şi până în 2009 voturile au venit de pe palierul anti-Iliescu, de la votanţi de toate felurile – în special cei mai puţin educaţi – atraşi de carisma liderului de moment, precum şi, spre sfârşit, de aportul rural al organizaţiilor de partid PDL).

Să revenim la dreapta modernă-non-creştină-libertariană. Voi denumi această variantă Dreapta Cercului Mic. Cuprinde prea puţini oameni (din estimările mele sub un milion) pentru a fi eficientă ca opţiune de viitor. De fapt, ar reprezenta un mare pas înapoi chiar şi faţă de ARD. Concret:

Cercul Mic nu include ruralul. În sate locuiesc mai puţin de jumătate dintre români, dar mai mult de jumătate din votanţi. Încrengături sofisticate de genul celei încercate în 2005-2009 („suntem reformatori finuţi la oraş şi dăm sacoşe la sat”) eşuează, pentru că odată cu alegerile locale poţi pierde preşedinţii de CJ-uri, deci practic pierzi controlul primarilor tăi. Votanţii din rural nu sunt atraşi de valorile tale (care nu îi au drept public ţintă), deci nu au niciun motiv să se împotrivească atunci când primarul le cere să voteze altceva. I-ai adus alături de tine cu o pungă cu mâncare care poartă sigla ta, îi vei pierde datorită unei pungi cu mâncare care poartă sigla altuia.

Există un mod de a atrage voturi din rural fără să mituieşti votanţi ca un ersatz-PSD? Dreapta n-are habar, nu ştie, priveşte ruralul precum îl priveşte presa românească (un spaţiu al exoticului barbar), nu e interesată de oamenii de la sate, nu vrea să afle ce îi interesează, ce îi îngrijorează, ce îi motivează, care sunt diferenţele – de exemplu – între ruralul valah şi cel transilvănean. Acest lucru este explicabil: pentru dreapta românească ruralul a fost întotdeauna câh, spaţiul din care trebuia evadat şi care trebuie acum ignorat, amintirea prea-prezentă a unei Românii nemodernizate. De aceea ruralul nu este în Cercul Mic.

Să vorbim despre pensionari. Într-o ţară care conţine 15,5 – 16 milioane de locuitori adulţi, pensionarii sunt 5,3 milioane (evident, mulţi dintre ei sunt în rural, cercurile din afara Cercului Mic se pot intersecta între ele). Pensionarii nu reprezintă însă o treime din cei care vin la vot, ci mai mult. Ca şi în cazul bugetarilor, dreapta a rămas la momentul 2010, îngheţată într-o perspectivă strict economică. Dreapta priveşte acum pensionarii exact cum vrea stânga ca dreapta să privească acum pensionarii: îi percepe drept un grup ostil a priori, interesat doar de avantaje materiale pe care doar stânga le poate oferi. De aceea pensionarii nu sunt în Cercul Mic.

Din altă perspectivă, filozofia Cercului Mic şterge de pe hartă 80% din votanţi, adică toţi cei care au studii medii sau primare (un exemplu al acestui mod de gândire: aici). Din cei 20% care au rămas mai mult de o treime sunt bugetari, adică verboten, Cercul Mic îi interzice şi le este interzis.

Putem privi acum şi Cercul Mic, adică electoratul educat, din mediul privat sau măcar mici întreprinzători, cu vârsta sub 60 de ani. Unii dintre aceşti oameni nici n-au habar cine sunt preşedinţii partidelor politice din România, nu urmăresc niciodată televiziunile de ştiri şi n-au votat niciodată. Din ce-a rămas unii preferă PNL din motive personale. Avem apoi şi hipsteri consumatori de marijuana dar şi creştini practicanţi pentru care Dreapta Cercului Mic nu e dreapta, ci o caricatură.

Să contrapunem Cercului Mic Cercul Mare: valori creştine (evident fără ură), patriotism (dar nu xenofobie), în plan economic un libertarianism care să atragă micii întreprinzători.

Munca ar fi titanică. Rezultatele nu s-ar vedea imediat dar ar fi pe măsura efortului. Devin accesibile, măcar în parte, toate electoratele cu care dreapta nu poate comunica acum sau cu care dreapta a comunicat până acum imperfect. Dinamica electorală a României se schimbă profund pentru următoarele decenii. Stânga e plasată în defensivă, poate fi chiar obligată să se schimbe radical în bine (în genere indiciul unei victorii totale).

În ce condiţii este Cercul Mare totuşi… inferior?

Posibilitatea unu: Cercul Mic este de fapt mai mare decât cred. În alte cuvinte, postarea pe care tocmai ai citit-o greşeşte într-un mod fundamental. Datorită acestei erori pe care evident nu o sesizez, este de fapt posibil ca, pe baza electoratului descris de Cercul Mic, să câştigi fără mari emoţii prezidenţiale după prezidenţiale şi cel puţin 40% la parlamentare ( = poţi guverna doar cu UDMR şi minorităţile naţionale drept aliaţi).

Posibilitatea doi: status quo. „Vorbim de parcă ne interesează Cercul Mic, dar luăm voturi ca de obicei: ‘Jos Iliescu!’ + Marele Om Providenţial care câştigă prezidenţialele + ce mai obţinem prin rural din alegerile locale influenţate indirect de Marele Om Providenţial.”

În cazul ăsta totul va fi bine, dreapta e acum la stadiul când nu şi-a găsit încă următorul Mare Om Providenţial. Îl va găsi şi va fi frumos şi bine şi perfect.

Dacă-l găseşte.

Posibilitatea trei: Fără cercuri. Suprascrii ariile sociale. Vorbeşti tuturor despre familie (= învăţământ, sănătate), despre eficienţă în administraţie, despre reducerea birocraţiei, despre atragerea investiţiilor străine, reducerea corupţiei şi alte teme care nici nu sunt luate în calcul acum.

Apar două probleme: cum dovedeşti că nu e doar vorbărie şi că şi poţi face ceva? Să zicem că dorinţa de schimbare rezolvă problema – votanţii îşi creează singuri iluziile. Problema doi: cine vorbeşte? Necesitatea strategică devine schimbarea comunicatorilor şi a liderilor. Pentru a parafraza serialul „The Wire”, cariera multor politicieni români s-a încheiat în 2010, dar ei nu ştiu încă asta pentru că nu le-a spus-o nimeni (cei apăruţi în prim-plan în 2012 – Blaga, MRU, Neamţu – îşi joacă acum şansele).

Posibilitatea patru: lărgirea limitată a Cercului Mic. Se face o adăugare masivă, prin cooptarea unuia dintre grupurile care sunt acum ignorate. Nu par să existe resurse intelectuale pentru aşa ceva în rândul politicienilor dreptei, poate vom fi surprinşi.

Posibilitatea cinci: Cercul Mic sau status quo-ul sunt preferabile a priori. Cercul Mare prezintă prea multe pericole comunicaţionale şi este inutilizabil în plan politic din motive istorice. Dreapta românească de după 1989 s-a format pe alte tipare, o schimbare pare greu de realizat acum. Patriotismul şi creştinismul sunt teme sensibile, din motive numeroase teama de cădere în extremă este foarte răspândită.

sursa: Sociollogica