USL – nevoia de armonizare

USL1Recentele declarații (atât la nivelul co-liderilor cât și la nivelul unor lideri din rândul PSD sau PNL, lideri care sunt sau se doresc a fi influențiali) au dat de lucru analiștilor și au făcut deliciul băsiștilor (declarați, nedeclarați, mascați, aflați în misiune de cercetare și diversiune, etc).

La acest noian de declarații și poziții, uneori excesiv de belicoase, nu se poate opune decât o invitație la calm, raționalitate, dialog. La drept vorbind, dacă nu este cumva doar o marotă a mea, USL s-a constituit pentru România, iar nu pentru a satisface niște interese partizane ale partidelor componente.

Proiectul de lege pentru exploatarea de la Roșia Montană a inflamat spiritele, în special în partea PSD a alianței. Cu ce drept și justificare, voi analiza mai jos (neuitând că poziția mea însăți este partizană, voi încerca pe cât posibil să mă obiectivez).

La drept vorbind, Roșia Montană nu a făcut acordul vreunui acord PSD-PNL ulterior alegerilor din decembrie 2012. Iar anterior alegerilor, poziția comună a fost aceea de respingere a exploatării, dacă nu sunt urmate miște proceduri. Nici una dintre aceste proceduri nu a fost urmată, deci USL, dacă dorește să fie consecventă cu sine și credincioasă angajamentelor electorale, ar trebui să procedeze la urmărirea punctelor pe care ea înseși și le impusese:

2) Realizarea unei evaluări independente cu privire la beneficiile şi costurile implicate pentru statul român, în ce priveşte crearea locurilor de munca, rolul şi poziţia părţii române, precum şi beneficiile financiare reale. Reindustrializarea și crearea de locuri de muncă reprezintă o prioritate pentru USL dar cu o analiză corectă și transparentă a costurilor și beneficiilor pe termen mediu si lung. (3) Realizarea unei analize independente cu privire la interesele reale ale persoanelor si companiilor care vor să investească la Roşia Montană. Trebuie clarificat acţionariatul şi conducerea executivă a acestor companii, destinaţia fondurilor de promovare ale acestui proiect, atât în zona societăţii civile cât şi in zona politică. Această analiză trebuie să cuprindă şi o evaluare a modului în care s-au tranzacţionat acţiunile privind acest proiect la bursele externe şi în ce măsură persoane care au influenţat deciziile oficiale au luat parte şi la speculațiile bursiere. (4) Considerarea în luarea deciziilor a rezoluţiei Parlamentului European cu privire la interzicerea exploatărilor cu cianuri pe teritoriul UE. (5) Considerarea în luarea a lecţiilor grave ale trecutului recent precum catastrofa ecologică generată de exploatarea similară de la Baia Mare, din anul 2000. Astfel de cazuri nu este permis a se mai repeta. (6) Respectarea dreptului de proprietate, prin susţinerea de către USL a amendamentelor la proiectul “legii minelor” în aşa fel încât acestea să nu se aplice în cazul exploatării de la Roşia Montană. USL nu susţine demararea exploatării aurului la Roşia Montană fără îndeplinirea acestor condiţii şi răspunsul la întrebările ridicate. USL consideră obligatorie o dezbatere serioasă asupra proiectului în Parlamentul României. USL sprijină demersurile societăţii civile privind consultarea populaţiei asupra proiectului, în ansamblu sau prin referendum conform articolului74 din Constituţie (din Viziunea pe Mediu a USL)

Deci, din start, poziția PSD și a premierului Ponta în problema RMGC este slăbită de chiar programul electoral al USL, program la care PSD a subscris (iar pozițiile ecologiste ale PSD au fost mult mai marcate decât cele ale PNL). Să spui, ca om politic responsabil, că ai fost împotriva proiectului Roșia Montană doar pentru că proiectul era dorit de către Băsescu, dar că odată confirmat ca prim ministru te-ai răzgândit descoperind virtuțile unui proiect, virtuți la care până atunci fuseseși orb, este rizibil.

Nu discut despre forma în sine a proiectului guvernamental și despre modalitatea prin care acesta a trecut prin Guvern, nici despre obiecțiile venite din partea Ministerului Justiției, obiecții care în fapt anulează legalitatea documentului în sine. Din punct de vedere politic însă, deoarece despre respectivul proiect nu a existat nici o discuție în cadrul USL (Crin Antonescu aflând că acest proiect se află pe agenda de zi a Guvernului în timpul ședinței acestuia!) nu se poate cere PNL o solidaritate post-factum.

Mai mult – faptul că imediat după ce proiectul a fost trimis către Parlament, premierul Ponta s-a dezis de el (nu interesează aici din ce cauze) și a declarat, sotto voce, că va vota ca parlamentar împotriva propriului proiect de lege, a lăsat PNL deschise toate opțiunile, inclusiv aceea de a vota împotriva proiectului de lege.

Iritarea PSD și a liderului său la luarea de poziție a PNL (mai întâi cea personală a lui Crin Antonescu, mai apoi cea a grupurilor parlamentare PNL) în direcția respingerii proiectului de lege Roșia Montană este, din perspectiva argumentelor de mai sus, nejustificată. PNL era și este, pe respectivul proiect, liber să antameze orice vot, deoarece nu există nici o obligație (formală sau informală) pentru adoptarea proiectului RMGC. Sau dacă există una, cea a respectării promisiunilor electorale, aceea ar fi mai degrabă de respingere a proiectului.

Scriu acest articol cu speranța că din lecțiile trecutului (deși problema Roșia Montană nu va deveni trecut chiar atât de repede…) se vor trage învățăminte.

Principalul învățământ ar fi acela că, într-o relație de parteneriat, trebuie să îți armonizezi poziția cu cea a partenerului; dacă nu, riști să rămâi în ofsaid. Să pari neadecvat. Să îți pierzi credibilitatea.

A doua lecție ar fi aceea că nu poți să îți pui partenerii să își formuleze opțiunile după ce ai luat deja o hotărâre, oricare ar fi aceea; căci riști ca opțiunea partenerului să fie alta decât propria opțiune, ceea ce ar putea degaja impresia de dezacord pe linii strategice, deși lipsa de armonie este una, cel mult, tactică.

Al treilea învățământ: încrederea se câștigă greu dar se poate pierde repede. Iar în lipsa încrederii reciproce, nici o alianță nu rezistă nedefinit. Deci ar fi necesară reclădirea încrederii. Mai întâi în cadrul USL. Apoi în cadrul, mai larg, al societății românești – între USL și cei care, la un moment dat, ne-au acordat încrederea lor. În acest context, nu pot să nu fiu de acord cu poziția marelui (pentru mine, cel puțin) liberal George Șerban, care posta mai ieri pe Facebook:

Cred ca, foarte curând, va dispărea utilitatea unui gest deosebit de important, un gest care ar dovedi responsabilitate, seriozitate si respect pentru oameni. Pentru toti oamenii, nu numai pentru cei 70% dintre cetățeni care au votat USL.
Prin urmare, cred ca, intr-o conferința de presa, la sediul USL, nu la Guvern;
la o ora de maxima audienta;
intr-un limbaj simplu, fara garnituri si „spirite de gluma”;
intr-un limbaj la fel de simplu ca cel folosit in campania electorala de aproape doi ani, in care am promis oamenilor multe împliniri așteptate de ei;
cineva, si când spun cineva, mă refer la Cineva, dar nu un copil si când spun copil, mă refer la discernământ, nu la vârsta;
Sa ia punct cu punct angajamentele USL, sa explice oamenilor, de ce unele angajamente nu s-au putut îndeplini si când se va întâmpla, de ce in unele angajamente ne-am schimbat fundamental (cu 180 grade) atitudinea si comportamentul (demiterea lui Basescu, Rosia Montana, gazele de sist, concedieri masive, pacaleala cu restituirea reducerilor salariale facute de Basescu si pregatirea de noi reduceri salariale si altele), daca neindeplinirea angajamentelor este in legatura directa cu calitatea morala si profesionala a oamenilor promovati si daca da, de ce nu-i schimbam …
In opinia mea, daca nu facem asta, cu curaj, cu demnitate, oamenii vor intelege ca nu s-a schimbat nimic altceva decat numele decidentilor.
Cred ca toti, cei care am facut sau fac politica, stim ca exista doua perioade in ciclul politic. O perioada, la inceput, cand multe din neimpliniri pot fi intelese si o perioada, spre sfarsit, cand … orice ai face nu mai conteaza.
Noi, cu bunavointa oamenilor, inca ne aflam in prima perioada.

Restul, sunt cuvinte.

Etichete:, , , , , , , , , , , ,

Un comentariu pe “USL – nevoia de armonizare”

  1. alexc 14 septembrie 2013 la 10:55 AM #

    exact ce ziceam, a scos mirel palada, consilierul de imagine al guvernului ponta, adica al premierului, un sondaj in care spune ca antonescu e in picaj si ca ponta a crescut 🙂 e bine cand am dreptate 🙂

    Apreciază

%d blogeri au apreciat: