Marian Pană (cursdeguvernare.ro): ”Impozitarea regresivă” și inutilitatea ei

procent-impoziteÎn ultimele săptămâni s-a reîntors în spațiul public ideea așa numitului ”impozit regresiv” – adus în discuție mai ales atunci când vine vorba de impozitarea salariaților cu venituri reduse. În această analiză vom demonstra că autoritățile au la îndemână și soluția și baza ei legală de-a ridica povara fiscală de pe salariile mici : simplu, și fără să bulversezi sistemul de impozitare.

De la ce pornim:

Inflația cumulată în perioada 2005 – 2013, interval în care deducerea personală a fost păstrată la valoarea inițială de 250 lei, a fost de 67,2%.
În mod normal, această sumă, care nu se impozitează la calculul impozitului pe venit, ar fi trebuit să fie indexată pentru a fi aceeași în termeni reali până la 418 lei. Valoare apropiată de indicatorul social de referință utilizat pentru acordarea beneficiilor sociale – 500 lei.

Pe parcursul guvernării Tăriceanu, deducerea de 250 lei a fost diminuată progresiv, până la anulare, pentru sumele între 1.000 lei și 3.000 lei și a dispărut complet peste această sumă. Așa s-a ajuns ca taxarea să fie efectiv mai mare la nivelul salariului mediu pe economie cu cota unică de 16%, decât cu fosta cotă progresivă între 18% și 40%.

Practic, efectul introducerii cotei unice de impozitare a fost epuizat treptat prin neindexarea deducerii personale și chiar diminuarea acestei deduceri pentru tot mai mulți salariați și membrii lor de familie. Astfel, de la nivelul de 77% raport între venitul salarial mediu net și venitul salarial mediu brut s-a coborât sub 73%, adică s-a revenit la situația din 2003, când se folosea impozitarea progresivă.

Acum, guvernul vehiculează în strategia de guvernare introducerea unei așa-numite ”impozitări regresive”, cu intoducerea unor cote reduse de 8% și 12% pentru salariile mai mici.

Posibilitate cu iz electoral, plecată tocmai de la neindexarea și neaplicarea uniformă a deducerii personale. De fapt, introducerea unor cote reduse nu ar fi deloc necesară dacă s-ar actualiza suma dedusă la impozitare.

Astfel, la nivelul salariului minim prevăzut pentru a doua jumătate a acestui an, respectiv 900 lei brut, varianta cu impozit de 8% pe venit aplicat venitului impozabil ce corespunde salariului minim pe economie ar duce exact la același rezultat pentru buzunarele unui salariat ca și păstrarea cotei unice la nivelul de 16% dar cu actualizarea deducerii la suma de 500 lei, adică indicatorul social de referință.

Aducerea deducerilor multiple existente în prezent (de 250 lei regresivă pentru salariați, 100 de lei pentru persoane aflate în întreținere, 740 lei și 1.000 lei pentru pensionari în diverse cazuri) la valoarea unică de 500 lei ar fi o abordare de bun-simț. În afară de manevrele electorale, nu există motive serioase pentru diferențiere și nici nu prea este constituțional să se acorde deduceri diferite pe considerente discutabile.

Referința și problemele

Valoarea indicatorului social de referinţă este de 500 lei, valoarea stabilită în 2008 și trecută cu vederea la indexare la fel ca și cea a deducerii personale. Reamintim că în funcție de indicatorul social de referință se acordă prin aplicarea unui indice social de inserţie:

– indemnizația de șomaj,

– indemnizația de creștere și îngrijire a copilului

– alocația de stat pentru copii

– alocația pentru susținerea familiei

– venitul minim garantat

– subvenția lunară de la stat pentru o perioadă de 12 sau 18 luni acordată angajatorilor

– scutirea la plata contribuției datorate de angajator la bugetul asigurărilor de șomaj pe timp de 12 luni, pentru angajarea persoanelor de peste 45 ani

– subvenția lunară pe perioada contractului de ucenicie

– decontarea cheltuielilor lunare cu pregătirea teoretică a ucenicului

– stimulentul financiar lunar pentru fiecare elev sau student încadrați în muncă (60 de zile lucrătoare/an)

Principala problemă a impozitării în trei trepte, de 8%, 12% și 16% este că redistribuie vag veniturile în favoarea celor cu câștiguri declarate mici, ceea ce nu justifică diminuarea sumelor colectate la buget.

În plus, nu asigură nici o țintire mai bună în funcție de necesități și nici posibilitatea unui spațiu fiscal lăsat pentru introducerea unor alte eventuale deduceri care să poată dirija consumul.

Ar trebui ajutați în mod real cei care muncesc și au persoane în întreținere, decât să se acorde tot felul de ajutoare de la stat, cu birocrația aferentă. De pildă, să nu se mai perceapă impozite pe venit sub 1.000 lei pentru cei care au un copil în întreținere sau 1.500 lei dacă soția nu are loc de muncă și nici nu mai primește ajutor de șomaj.

Ideea ar fi să se stimuleze munca declarată și scutită la impozitarea veniturilor dar pentru care să se perceapă taxele pentru pensie, sănătate și șomaj. Cu efecte benefice atât pentru bugetul statului cât și pentru titularul drepturilor menționate, care nu conștientizează efectele pe termen lung ale evaziunii fiscale pe termen scurt la impozitarea veniturilor.

Suntem în condițiile natalității scăzute și dirijate fiscal ca și cost de oportunitate prin sumele date de stat, nu neluate de stat. Dar nu este și nu trebuie să fie totuna impozitarea celor care au copii și a celor care nu au copii. Mai ales dacă vrem să avem generații viitoare capabile (eventual, măcar ca posibilitate dată de nivelul de trai al părinților) să ne asigure pensiile.

Prin urmare, pe considerente sociale fiscalitatea nu are de ce să fie diminuată universal ca și cotă procentuală. Ci diminuată prin majorarea deducerilor, țintit către categoriile cu venit redus pe membru de familie. La prima vedere, efectul pentru moment ar fi același.

La o privire mai atentă, am avea un instrument preponderent de politică economică și nu de politică electorală.

Reclame

Etichete:, , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: