Gr. Arbore (Amos News): Tragedia greacă

grigore-arboreCea mai elocventà imagine a tragediei ce o tràiesc grecii exasperati de strangerea curelei panà la sufocare este aceea  a pensionarului disperat pràbusit pe trotuarul unei strazi din Salonic, in apropierea unui bancomat, consolat de un agent de politie si de un functionar al bàncii (care mai are rezerve in euro, ca toate bàncile din Grecia, pànà in seara de azi).  Fotografia a fost distribuità sambàtà 4 iulie de Agentia France Presse si a fàcut ocolul mapamondului: icona de o zi a internautilor, publicatà de majoritatea cotidianelor importante de pe numeroase meridiane. Pensionatul grec distrus era alaltàieri simbolul unui dezastru anuntat. La Washington (sediul Fondului Monetar International), Bruxelles (centrul operativ al U.E.) si Berlin (depoul “locomotivei Europei),  finanta, eurocratia  si liderii Germaniei nu dàdeau semne, in acea zi, ca si in zilele si lunile anterioare cà mortificarea sperantelor existentiale ale grecilor, generate de exasperarea màsurilor de austeritatea impuse de FMI, Comisia U.E. si BCE, pot imblanzi rigorile doctrinei financiarà a “mulgerii vacii panà la epuizarea laptelui”. O “doctrinà” care a mai fost pusà in practicà si in alte ocazii de FMI, cu rezultate dezastruoase pentru economia tàrilor ce au fost obiectul experimentului. Joseph Stiglitz, premiu Nobel pentru economie atràgea atentia (Globalisation and its Discontents, 2002 / ed. it. Globalizzazione e i suoi oppositori, Einaudi, Torino, 2006) asupra faptului cà in actiunile statutare de acordare a imprumuturilor (cu conditiile conexe de restituire) si de restructurare a datoriiilor exteren, actiuni ce constituie in bunà parte “obiectul muncii” FMiI, respectiva institutie a impus, in raporturile cu diferite tàri, retete standardizzate care nu au avut alte efecte decat acela de agravare a situatiei debitului acestora, consecinta fiind adancirea crizelor productive, cresterea somajului, devalorizarea fortei de muncà si accentuarea sàràciei. Cu alte cuvinte, “reteta” nu a stimulat procesele productive creatoare de bogàtie nationalà.  Conducerea Uniunii Europene a avut o idee mai mult decat nefericità in agregarea, in 2010, a  FMI in elaboarea si punerea in practicà a  actiunii de salvare a Greciei. Institutiile ce s-au ocupat – prin reprezentantii lor – de “cazul Grecia” (FMI, Comisia UE, BCE) aveau interese prea diferite pentru a se putea preveni efectul bumerang asupra Uniunii Europene a actiunii de “strangere (continuà) a surubului” in raportul creditorilor cu Grecia. Intr-un interviu recent (“La Repubblica”,1 iulie 2015), Jacques Attali, economist de reputatie  internationalà, consilier de cursà lungà al regretatului presedinte francez Francois Mitterand, a declarat cà formarea asa-numitei “Troika”, devenità cu timpul un fel de sperietoare a nu putine guverne europene ce au probleme cu debitul exten si cu restructurarea lui, a fost o “giganticà gresealà a UE”. Si nici nu putea fi altfel din moment ce grupul conductor al FMI ràspunde in fata unui actionariat compus din 188 de state, avand practic initiativele orientate de un mic “nucleu dur” de “actionari de referintà”, in cadrul càruia rolul principal revine Statelor Unite ce detine in jur de 18% din participaràrile la FMI. Celelate state care, ca si SUA, au cate un membru permanent in Consiliul Executiv (format din 24 directori executivi) al Fondului sunt Franta, Japonia, Germania si Marea Britanie. Cotele detinute de cele 5 tàri mai inainte citate, permit ca ele sa conteze in organele Fondului pe un numàr de voturi ce permite exercitarea unui veto prealabil asupra orientàrilor programatice neconforme cu propriile interese. 3 din cele 5 citate tàri sunt tàri cu maximà pondere politicà in UE.  La distantà de cativa ani de la intrarea FMI in operatia de restructurare a debitului grec chiar si fostul Managing Director al institutiei din acea perioadà, Dominique Straus Kahn, are dubii asupra utilitàtii participàrii la iniziativa respectivà. FMI a fost panà in ultime zile, cele anterioare replierii reprezentantilor greci spre referendumul consumat duminicà 5 iulie, membrul cel mai inflexibil al “troicii”, acum eufemistic numità ( pentru a nu excita prea mult alergia grecilor la idea de supervizionare a politicii lor de càtre un triumvirat ostil) Brussels Group.

Este util ajunsi la acest punct sà recapitulàm. A fi critici cu bàncile creditoare si cu modul in care au gestionat criza datoriei externe a Greciei decidentii politici ai UE nu trebuie sà ne facà a uita responsabilitàtile guvernelor elenice.

In noiembrie 2009, imediat dupà formarea guvernului, primul ministru George Papandreu a fàcut public faptul cà guvernele anteriore trucaserà conturile Greciei astfel incat sà parà a fi in linie cu tratatele. La sfarsitul anului 2009 deficitul (real)  public al Greciei era de 12,7 % in raport cu PIB, adicà de 4 ori mai mult peste limita prevàzutà pentru tàrile din zona euro. Somajul privea atunci 10% din forta de muncà. In martie 2010 cabinetul Papandreu a luat o serie de màsuri draconice de reducere a datoriei publice (printre care màritrea TVA de la 2% panà la 21% pentru o serie de bunuri, taxe, congelarea pensiilor, reduce rea salariilor functionarilor publici cu 30% etc). Nu ara suficient pentru o redresare peste noapte. In aprilie 2010 ministrul economiei, Papakonstantinou, a declarat cà Greciea se aflà in incapacitate de platà a  titlurilor datoriei publice. Màsurile cabinetului Papandreu au constituit oricum un prim plan concret de incercare de punere pe linia de plutire a conturilor Greciei si de a face sa devinà sustenabilà plata datoriei externe. Factori endogeni – principalul constand in absenta capacitàtilor de productie in màsurà a fi competitive pe piata externà si a acoperi si necesitàtile esentiale interne – si exogeni (prelungirea crizei finaciare internationale, cu inevitabilele ei reflexe asupra economiilor expuse, au contribuit la agravarea unei situatii grav deteriorate. De atunci pe spinarea populariei Greciei s-au revàrsat, filtrate de “Troicà”, incà 6 planuri de austeritate (sper cà le-am numerat corect), ultimul fiind cel discutat pe data de 1 iulie a.c. (“oferta generoasà” – precum a sustinut Jean Claude Juncker, Presedintele Comisiei UE) in cadrul Eurogrupului, intr-un moment in care guvernul Greciei era deja orientat spre referendum. Din 2010 si panà acum cateva zile structura datoriilor Greciei s-a schimbat fundamental. Punerea in evidentà a schimbàrii datoriilor  aratà cà o rezolvare a situatiei ar fi fost posibilà in urmà cu cativa ani salvandu-se in mod rezonabil salvabilul, adicà euro si unitatea prezentà si viitoare a UE intr-un context de efectivà particpare la repunerea pe picioare a economiei si societàtii elenice, care dat fiind starea in care se aflà nu va putea, cu sigurantà sà facà eforturi peste puteri pentru plata datoriei.

In 2011 datoriile totale ale Greciei se cifrau la sunma de 355 miliarde euro. Din aceastà sumà o parte de 10 % era reprezentatà de datorii fatà de bànci din UE, 8 % fatà de bànci din afara UE, 8 % fatà de economiile grecilor gestionale de bànci, 15 % fatà de guverne ale unoor tàri UE, 23% fatà de piata liberà, 15% fatà de bàncile grecesti, 15 % fatà de BCE, 6% fatà de FMI.

In 2015 totalul datoriei Greciei se ridicà la 323 miliarde de dolari. 60% din aceastà sumà (echivalentul a 141,8 miliarde) este reprezentatà de datorii fatà de guverne ale UE prin mijlocirea  EFSF (European Financial  Stability Facility – creat iunie 2010)

si transformat in ESM (European Stability Mechanism – 27 septembrie 2012). Din suma citatà mai sus 52,9 miliarde sunt reprezentati insà de imprumuturi bilaterale. Presedintele Board-ului  Guvernatorilor ESM este olandezul Jeroen  Dijsselbloem, care este in acelasi timp si presedintele Eurogrupului, centrul de cooordonare al politicilor financiare din zona euro. In parantezà fie spus, nu se intelege bine de ce dl.  Dijsselbloem, a càrui experientà concretà de guvernare se màrgineste la exercitarea functiei de ministru de Finante in Guvernul Rutte II de la data de 5 noiembrie 2012 panà la numirea sa in organismele UE, trebuie sa se pronunte in legàturà cu politica finaciarà a UE stand pe douà scaune. In cadrul Eurogrupului Dijsselbloem, desi este membru fàrà drept de vot,  este membrul cel mai influent (in fapt un megafon “de grup” al ministrului german de finate Schauble), asa cum au demonstrat toate interventiile sale publice in timpul  tratativelor cu guvernul grec pentru reesalonarea debitului. Situatia respectivà face parte din paradoxurile guvernàrii UE. Domnul Dijsselbloem este cunoscut pentru modul brutal in care in timpul crizei finaciare din Cipru a “creat” un model de “salvare” a bàncilor fortand prelevarea de sume din depozitele bancare, model prezentat de el mai intai (2013) ca un succes de actiune de “pedepsire” a bàncilor, mai apoi ca o “gresealà” (fatà de titularii conturilor?). Pe ministrul Varufakis, care trata de pe o pozitie de netà dificultate, tinand cont de situatia tragicà a tàrii, l-a tratat cu dispret, ca ape un “diletant”.  Nu este de mirare cà in dimineata zilei de astàzi, dupà victoria ràspunsului “oxi” (nu!) la intrebarea supusà referendului, Varufakis si-a dat demisia, motivand cà prezenta sa nu este dorità de reprezentanta Eurogrupului. Varufakis a actionat insà in virtutea unui mandat, si nu de capul sàu. Neputand determina schimbarea guvernulului grec, U.E., care s-a implicat intr-un mod nejustificat si inooportun, prin Juncker, in influentarea rezultatului referendului din Grecia, a vrut sà-si salveze pozitia de fortà prin eliminarea lui Varufakis, pe care deja universitàti importante din Statele Unite il asteaptà cu portile deschise. Un alt 6% din debitil grec este in mainile BCE, in timp ce FMI detine 10%. Un 15 % priveste altre bonduri. Un alt 3% apartine altor bànci grecesti, 1% apartine Bàncii Nationale a Greciei si un alt 1% unor bànci stràine. Totalul datoriei in 2015 ar fi deci, cum am aràtat, de 323 miliarde, sumà pe care Grecia, cu sigurantà, nu o va putea restitui. Cifrele de mai sus fac parte din evantaiul de informatii furnizate presei internationale de partile interesate.

Este de tinut cont de faptul cà in in 27 octombrie 2011 a fost efectuat prima “tundere” a datoriei, asa numitul “haircut”, pe spinarea datoriilor càtre alte guverne: a fost tàiat in proportie de 50% , in parte sters definitiv si in parte convertit in titluri cu scadentà lungà, panà la 45 de ani (o enormitate economicà !), un pachet de 150 miliarde de dolari din datorie. A urmat un alt “haircut” care a avut ca efect faptul cà in loc ca datoria sà ajungà la nivelul a 240% din PIB sà coboare la nivelul de “doar” 175% din PIB, cifrà in sine aberantà, dar care dà oricum màsura usurintei cu care timp de decenii grecii s-au indatorat fàrà acoperire in economia realà a tàrii. In 2014 Grecia a avut un PIB de 180 miliarde euro si pentru 2015 era prevàzut un PIB de 184 miliarde euro, in conditiile actuale dificil de realizat. Se pàrea cà dupà lansarea de càtre Eurogrup,  la Copenhaga, in martie 2012, a European Stability Mechanism, dotat  cu 800 miliarde euro, si dupà succesiva subscriere de càtre Grecia a uni memorandum cu angajamente concrete, ceea ce a avut ca urmare deblocarea unui al cincilea pachet de fonduri de 100 miliarde euro,  lucrurile ar fi putut sa meargà in directia indicatà de càtre creditori. In aprilie 2014 Grecia a revenit pe pietele internationale plasand titluri de stat in valoare de 3 miliarde cu 4,75 dobandà, la scadenta decenalà ajungandu-se la 5,7%. Iluzia a durat putin, Syriza a ajuns la putere si a punctat pe efectiva epuizare de forte a unei bune pàrti a populatiei, acea parte care a asigurat victoria referendumului in care se cerea acceptarea popularà sau respingerea conditiilor impuse de Eurogrup, conditii sustinute in mod explicit de Germania, in mod balbait de Franta, in mod ambiguu de Italia (care sustine cà “si-a fàcut temele”), si in mod decis de Spania si Irlanda, care au luat màsuri extreme, dureroase, de austeritate si redresare, dupà ani de veselie financiarà bazatà pe indatoràri fàrà acoperire si “finantà creatoare”.

Ce se va intampla in raporturile intre Grecia si Uniunea Europeanà este greu de spus. Ni se pare seminificativ cà presedintele Obama, intuind corect complicatiile economice globale si complicatiile geopolitice euro-mediteraneene ale iesirii eventuale a Greciei din zona euro, a intervenit personal pentru moderarea pozitiei intransigente a FMI. Doamna Lagarde, pe de altà parte, tocmai si-a depus candidatura pentru un nou mandat si esential pentru reusita renumirii este sà nu-si indepàrteze “actionarii” , care nu sunt doar cele cinci tàri reprezentate permanent in board-ul directorilor executivi. Fapt este cà in ultimele zile dà semne de flexibilitate. Semn cà la Casa Albà telefoanele functioneazà bine si pentru cauze juste, nu doar pentru invazii, ocupatii, interventii si alte destabilizàri…

Varufakis nu mai este la masa negocierilor si in consecintà domnul cu nume de nepronuntat (Dijsselbloem) nu mai are un antagonist. Inefabilul Juncker – care a gestionat multi ani transformarea marelui Ducat de Luxemburg intr-un veritabil “paradis fiscal” din inima Europei, la doi pasi de Bruxelles – trebuie sa-si inghità cuvintele de stimulare a rspunsului “da” la referendumul de duminicà, ràspuns care, dacà ar fi fost majoritar l-ar fi arunca peste  bord, in opozitie, pe Tzipras (cu mentinerea posibilitatii de a castiga alegerile anticipate).

Comisia UE, printre altele, trebuie sà-si revizuiascà din temelii politicile economice, punctand pe ceea ce, declarativ, este obiectivul fundamental al activitàtii sale: asigurarea “coeziunii” economice, politice, sociale la nivelul intregii Uniuni. Ceea ce inseamnà – credem – si repararea propriilor erori. Este de necrezut faptul cà la Bruxelles nu s-a stiu, panà in 2009, cà rapoartele privind conturile Greciei erau trucate: datele fundamentale ale economiei grecesti erau in mana tuturor analistilor, ba chiar se pretau la interpretàri intuitive. De la mijlocul anilo ’90 Grecia devenise o micà reginà a Balcanilor. Intreprinderile ei de stat (pardon: ale “capitalismului de stat”) au participat la privatizàri ale alte intreprinderei de stat, din tàri càzute din pomul socialismului. Fàrà a avea forta tehnicà si financiarà pentru a le metaboliza, noiii stàoani din sud-es s-au màrginit in nu putine cazuri a le canibaliza, precum s-a intamplat in Romania cu Romtelecom, intratà in posesia, contra unor sume derizorii, si cu complicitatea coruptà a mai multor guverne ale Romaniei, a celei mai amàrate companii de telefonie din Comunitatea Economicà Europeanà a timpului.

Tzipras a cedat excesiv populismului in detrimentul realismului. Grecia, dacà vrea sà supravietuiascà, pentru a putea reveni la un nivel de viatà decent, trebuie sa punà pe picioare o economiie realà, acum inexistentà. Nu se poate trài doar din turism (7% din PIL). Cam toate cererile de reformà avansate de UE erau rationale. Nu se vede de ce in Grecia armatorii nu trebui sa plàteascà taxe si in general de ce nu trebuie incasate taxele. Nu se vede de ce un functionar public poate iesi la 52 de ani la pensie, dacà are copii de intretinut. La pensie, inaintea màsurilor de austeritate, femeile puteau iesi in mod normal la 60 de ani si bàrbatii la 65, cu 35 de ani vechime. In medie insà, datorità diferitelor subterfugii legale femeile ajung la pensionare  in medie la 59 de ani si bàrbatii la 63. “Troica” a formulat exigenta ca panà in  2022 sa se ajungà la varsta de pensionare (femei si bàrbati) de 67 de ani. In multe tàri U.E. se iese de altfel la pensie, indiferent de starea familiarà, la 65-67 de ani. In momentul de fatà media de folosire a pensiei de càtre subiectii pensionati este in Grecia de 24 de ani; in UE, luatà in ansamblu, este de 17. Cheltuiala socialà a Greciei reprezintà 24% din PIB, fatà de 22% a Norvediei. Aparatul public al Greciei a fost si ràmane supradimensionat in raport cu toate tàrile UE. In 2012 salariatii publici reprezentau 25% din totalul personalului ocupat (ulterior a fost redimensionat la 17,6), in timp ce media UE era de 15,1%. Pe lista profesiilor “care uzeazà organismul” figureazà si care micsoreazà varsta de pensie la 50 de ani pentru femei si 55 pentru bàrbati figura, panà la in 2012, un numàr de 580 de profesiuni printre care coaforii, brutarii, muzicanti cantand la instrumentele de suflat etc. Si exemplele pot continua.

Desigur, problema fundamentalà a acestor zile ràmane absorbirea socului grec si evitarea solutiei radicale a eliminàrii Greciei din zona euro. Pagubele – pentru toti –  sunt de neprevàzut: economice si politice. Thomas Mayer, fost coordonator al economistilor de la Bundesbank, este de pàrere (interviu din 4 iulie 2005 pentru “Corriere della sera”) cà in situatia actualà este de preferat ca Grecia sa adopte “solutia Muntenegru”, adicà sa foloseascà euro ca monetà stràinà cu un curs legal. Ar fi singura modalitate de impàcare a caprei cu varza. De altfel Grecia nu poate fi expulzatà din eurozonà si nici din UE. Nu existà mecanism care sà prevadà o astfel de situatie. Prin neparticiparea la Eurogrup, Grecia insà nu va mai putea avea  acces la Eurosistem si in consecintà BCE nu mai poate injecta lichiditate de urgentà in bancile sale. Aceasta este o perspectiv terorizantà pentru toti grecii; pentru ei deja disearà bancomaturile pot fi  ceea ce pentru insetati sunt in desert puturile secate.

Este necesarà, dat fiind situatia, nu doar rigoare formalà si selectivà in politicile Uniunii Europene, ci si o deplinà manifestare a solidaritàtii intr-un moment dramatic pentru un membru al sàu, pentru tara care a generat, cu istoria si cultura sa, insàsi notiunea de Europa. Este de amintit faptul cà in anii 2000 atat Franta cat si Gemania au avut probleme cu repectarea parametrilor economici stabiliti la Maastricht si cà s-a fàcut in asa fel incat sa se recurgà la “derogàri”, din motive “obiective”, pentru asigurarea cresterii economice si relansàrii economiei. Dupà reunificarea sa Germania a tratat, dupà reunificare, restul tàrilor UE ca pe o piatà extern-internà, uitand cà renasterea ei economicà se datoreazà si faptului cà in 1954 i s-au sters toate datoriile potentiale fatà de statele – Grecia inclusà – pe care guvernarea nazistà le-a devastat in al doilea ràzboi mondial. Nu numai intrarea in zona euro a Greciei, ci si intrarea  altor state a avut loc in conditii in care existà nu doar suspiciunea ci si siguranta absolutà a cosmetizàrii conturilor prin manevre financiare de transfer de sume dintr-un buzunar in altul, de regulà din cel al depunàtorilor sau salariatilor in buzunarele statului (contributia ad-hoc, fixatà, spre exemplu, de guvernul Prodi).

Cine scrie aceste randuri este convins cà Stiglitz si Krugman aveau dreptate sustinand cà se puteau evita consecintele derivei economice a Greciei incà de la tragerea semnalului de alarmà de càtre George Papandreu. Intreaga comunitate internationalà si-ar fi putut atunci asuma participarea la redistribuirea procentelor de asanare a datoriei grecesti: costurile ar fi fost de 100 miliarde.  La suma  ce tinde spre 330 miliarde euro datoratà acum de Grecia creditorilor trebuie sa se adauge suma datoriilor tàiate in parte, “tàieturile” fiind suportate de structuri finaciare “expuse”. Totalul contabilizabil ar fi de aproximativ 500 miliarde euro, adicà de 4 ori mai mult decat PIB-ul Romaniei.  Grecia nu poate fi làsatà insà singurà. Fàrà investiii si reforme care sa dea soliditate sistemului-tarà se poate ajunge la o derivà periculoasà. Doar 8% din sumele cu care Grecia a fost “ajutatà” panà acum au intrat efectiv in circuitul productiv sau social al Greciei. Grosul a fost folosit pentru plàtirea ratei dobanzilor càtre creditori. Cifra a fost indicatà recent si de Massimo d’Alema, de trei ori prim ministru al Italiei si europeist convins. Solidaritatea europeanà nu poate consta in crearea de volane financiare hrànite de sàràcirea si aducerea populatiilor in stàri disperate pentru a se plàti dobanzi càmàtàresti, uneori panà la douà cifre procentuale, bàncilor.

Cosmarurile geopolitice ale unor comentatori –  printre care  se numàrà si Pascal Lamy, fostul sef de cabinet al lui Jacques Delors, exemplar presedinte (1985-1995) al Comunitàtii Economice Europene (devenità UE in 1993) – care ipotizeazà intentii ale Syriza de construire un fel de Venezuela in centrul Mediteranei, nu sunt de luat in serios. Nu numai deoarece Grecia nu are nici màcar petrol, ci deoarece are vocatie continentalà. Fàrà Europa Grecia nu existà decat la timpul trecut. Fàrà Grecia Europa, in forma imperfectà pe care o cunoastem astàzi,  nici màcar nu s-ar fi nàscut.  Pe Sorin Rosca, ce a scris in paginele electronice Ale Amos News unele consideratii de acelasi gen si care acum are nevoie de ceva soare, il asigur amical cà o viitoare vacantà a sa pe insula Santorin nu va fi tulburatà de debarcarea pe plajà a unui desant din submarinele rusesti cu baza la Sevastopol sau de o rachetà trasà de un lansator de la baza navalà de la Tartus ( Siria). Rusia are, momentan, alte treburi…

Venezia / 06.07.2015

Sursa: Amos News

Reclame

Etichete:, , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: