Ponta, fii bărbat!

Unul dintre argumentele folosite de către premierul Victor Ponta pentru a-și motiva refuzul (încă, deocamdată…) de a demisiona din fruntea guvernului, a fost acela că poporul l-a votat în 2012 pentru a conduce țara, și că dacă ar demisiona, acest fapt ar însemna că destinele țării ar încăpea pe mâinile celor învinși în 2012.

Nici o minciună nu poate fi mai periculoasă decât jumătățile de adevăr. Poporul, cei care s-au prezentat la urne în decembrie 2012, nu l-a votat pe Victor Ponta premier.  A fost votată o idee, o speranță – USL. Iar USL însemna, ca slogan, ”Jos Băsescu”, ”Dreptate până la capăt” și ”Ponta premier, Antonescu președinte”. Ce au făcut cu aceste idei premierul Ponta și al său PSD, se știe. După victoria din decembrie, prima faptă politică importantă a premierului reconfirmat în funcție a fost semnarea acordului cu Băsescu, jalnicul troc prin care cei doi se cauționau reciproc, urmând ca, imediat după aceea, să își împartă frățește și numirile importante în administrarea brațului stâng al Justiției, procuraturile. Cu asta s-a cam încheiat cu ”Jos Băsescu” și ”Dreptate până la capăt”… Urma să se termine, în același stil balcanic, și cu ideea binomului Ponta-Antonescu. Prin vuvuzelele mediatice de partid (se știu ele care) și prin practica guvernamentală girată de către Ponta personal, Crin Antonescu și PNL au fost determinați să părăsească USL. Părea că Ponta și PSD sunt stăpânii câmpului politic și că politica șmecherească a triumfat. Dar retragerea lui Antonescu din fruntea Partidului Național Liberal, fuziunea cu PDL și nominalizarea lui Klaus Iohannis ca prezidențiabil în numele noii formațiuni politice au arătat că politica se poate face și în afara liniilor de forță trasate de către PSD. Acestea toate și prestația deplorabilă a lui Ponta și a Ministerului de Externe din timpul campaniei prezidențiale a pus punct visului PSD de a avea totul în buzunar – atât portofoliul de premier, cât și pe acela de președinte al țării.

Desigur, Ponta a fost votat în 2012 ca premier, în mod indirect. Dar nu a fost votat doar el, ci și pandantul său – Crin Antonescu, președinte. Ponta și PSD și-au bătut joc de cei care au votat USL, încă din momentul semnării coabitării cu Băsescu, iar faptul că atât PSD cât și Ponta (este adevărat, acesta părând că o face cumva împotriva voinței sale) au sabotat cât au putut ideea lui Crin Antonescu-președinte delegitimează orice apel al încă-premierului Ponta la lecția alegerilor din decembrie 2012… Iar una dintre lecțiile lui noiembrie 2014 a fost și aceea că poporul îl respinge pe VV Ponta și felul acestuia de a fi și de a face politică.

Astfel încât Ponta rămâne la palatul Victoria doar în numele neputinței. Neputința sa de a fi cu adevărat bărbat de stat și de a pune interesele României înaintea intereselor partidului și ale sale personale. Neputința PSD de a găsi o soluție alternativă la conducerea Guvernului, alta decât a unui premier actual lipsit de legitimitate morală și, în curând, un paria în relațiile internaționale. Neputința UNPR și PLR/ALDE de a sta, politic, pe propriile picioare. Neputința PNL de a sparge cercul de interese politice și de altă natură care leagă, deocamdată, PSD și UNPR.

Aceasta este situația în acest moment, dar orice stare de fapt își are un termen final. Schimbări dinlăuntrul sau din afara acelui sistem care a generat respectiva situație de stat pot duce la dispariția acesteia. Pentru Victor Ponta, cu cât mai târziu vor apărea respectivele modificări, cu atât mai jalnică va fi căderea sa. Cel mai simplu ar fi ca fosta speranță politică Victor Viorel Ponta să își regăsească bărbăția. Dacă nu și-a lăsat-o, cumva, zălog la turci.