Ultima sută de lei a lui Ceaușescu

Radu-ZlatiÎn decembrie 1989, cuprins de disperare, Ceaușescu promitea încă o sută de lei. Pentru a se salva pe el și regimul.

Azi, ministrul Sănătății, domnul Bănicioiu (să ne înțelegem – nu cel mai prost ministru postrevoluționar în domeniu) promite 10% în plus la salariu ca să alunge spectrul unor largi mișcări sindicale, generate de nivelul scăzut al veniturilor în domeniul sanitar.

10% înseamnă mai mult decât nimic. Dar prea puțin pentru a oferi personalului medical (căci nu doar medicii sunt revoltați atunci când fac o comparație între veniturile lor și ale colegilor din Europa) un orizont de speranță și motivația de a rămâne și a munci în țară.

Desigur, mărirea salariilor din sectorul medical ar fi o soluție. Însă doar până când salariile tuturor bugetarilor va fi realizată, și odată cu ea, creșterea generală prețurilor, adică scăderea veniturilor reale. Sistemul bugetar, prost dimensionat și prost structurat, nu ar permite, consider eu, salarii bune nici unei categorii de salariați, fără ca puterea politică să își asume în mod clar că anumite sectoare de dezvoltare economico-socială sunt prioritare pentru statul român și că statul își asumă o politică de salarizare conformă cu această prioritizare.

Aceste sectoare prioritare ar putea fi sănătatea și învățământul. Deocamdată, însă, dacă ne uităm pe grilele de salarizare, prioritare sunt (fără a se spune aceasta) justiția și instrumentele de forță și intelligence ale statului.

Personal nu cred că într-un viitor apropiat statul român va fi capabil să plătească la justa lor importanță nici cadrele didactice, nici pe cele medicale.

Dar o soluție ar putea exista în ambele sectoare: deschiderea largă înspre o reală privatizare a serviciilor, atât cele de învățământ (în special cel preuniversitar), cât și a celor medicale.

Iar în ceea ce privește pe medici, pentru mine este limpede precum cristalul că ar trebui scoși din categoria funcționarilor publici. Pentru că, nu-i așa, asta a fost picătura care a făcut să se reverse  paharul nemulțumirii lor.

PS În ceea ce privește Ministrul Sănătății, ridic pe cheltuiala mea o statuie ministrului care măcar va egala, dacă nu va câștiga meciul cu marile companii farmaceutice. Mi se pare mai mult decât nedrept, mi se pare de-a dreptul criminal ca la un buget de câteva ori mai mare (ca valoare nominală sau reală, cum doriți) al Ministerului și Casei de Sănătate, serviciile oferite să fie cam la fel, și tot cam la fel salariile celor din personalul medical. Prietenii știu de ce!

Anunțuri

Etichete:, , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: