Despre împărați romani și președinți români

Radu ZlatiUn istoric roman organiza cronologia împăraților romani astfel: un împărat bun, urmat de unul rău, apoi altul bun, urmat de altul rău… v-ați prins, cred. La noi, la urmașii Romei, cred că trebuie schimbat modelul de decriptare. Noi i-am avut pe:

= Iliescu (1990-1992) – rău,

= Iliescu (1992-1996) – rău, dar parcă nu atât de rău ca cel de dinainte,

= Constantinescu (1996-2000) – bun, dar nu atât de bun pe cât am fi vrut,

= Iliescu (2000-2004) – surprinzător, nu a fost rău, dar asta pentru că nimeni nu se aștepta din partea lui decât să fie mai bun edcât Vadim,

= Băsescu (2004-2008) – cum poate să fie un excelent animal politic, un bun președinte?

= Băsescu (2008-2012) – peste 7 milioane de români au decis că a fost nu doar rău, ci atât de rău încât l-ar fi demis dacă nu ar fi fost niște domni din UE + niște domni din CCR.

Deci istoria președinților români (nu îl punem la socoteală pe Ceaușescu, acela era un fel de monarh constituțional…) nu ne permite să facem nici un fel de încercare de sistematizare. Dacă există vreun punct comun, acela a fost că toți președinții postrevoluționari ai României au fost, fără excepții, niște dezamăgiri, mai mari sau mai mici, în raport cu electoratul care i-a votat, când lucrurile s-au mai așezat și o privire cât de cât obiectivă a putut fi posibilă.

Dar, atenție! Dezamăgiri cum erau, de cele mai multe ori acești președinți au fost mai adecvați contextului lor istoric decât învinșii lor la urne, fie că ne place să cunoaștem acest fapt, fie că nu. Dacă eliminăm din serie perioada 1990-1996 (primele două mandate ale lui Iliescu), când alegerile au fost libere doar din punct de vedere tehnic, lipsa de informație corectă a electoratului și domninația media de către o singură forță politică anulând opoziției șansa de a se exprima cu reale șanse de succes, celelalte opțiuni ale românilor par raționale, alegând fie binele înaintea răului (Constantinescu vs. Iliescu), fie răul mai mic înaintea celui mai mare (Iliescu vs. Vadim, Băsescu vs. Năstase, Băsescu vs. Geoană).

Că „binele” și „răul” sunt noțiuni relative, istoria a dovedit din plin. Cum nu facem istorie contrafactuală, nu putem emite judecăți de valoare asupra unor ipoteze de genul „Cum s-ar fi dovedit ca președinte X” (Năstase, Geoană) dacă nu ar fi pierdut alegerile”. Trecutul este trecut.

La ce ne-am putea aștepta însă din partea actualului președinte? În rău, ne putem aștepta să fie (încă) o dezamăgire. S-ar putea ca nici Klaus Iohannis să nu se ridice la înălțimea așteptărilor celor care l-au votat în noiembrie 2014. Se prea poate însă și vice-versa. Dar ce este sigur, cel puțin din punctul meu de vedere, este că la alegerile prezidențiale din 2014 nu am avut de ales între doua rele, pe cel mai mic; ci între rău și bine, punct. Este firesc deci să pretindem „bunului preşedinte” să fie cât mai „bun”, pentru că un bine doar de duzină, unul meschin, în condițiile imenselor provocări în fața cărora s-ar putea să se găsească statul român, s-ar putea să se dovedească, la scară istorică, un rău absolut.

Anunțuri

Etichete:, , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: