Știm cu toții povestea împăratului care umbla dezbrăcat, dar toți cei din jur îi lăudau frumoasele haine, din conveniență și teamă pentru propriile cariere. Asta până când vocea nevinovată a unui copil a devoalat întreaga nimicnicie comportamentală a „celor mari”.
Revenind la generalul nostru de carton și ale lui escapade cu antemergător, aș face niște observații de Gică Contra:
- Nu știam noi, pe vremea când îl curtam intens, cu cine avem de-a face? Cu un general făcut la apelul bocancilor, fiecare stea de pe umăr însemnând câte o răsplată pentru „servicii”, altele decât cele militare? Cu un traficant de influență politică, în folosul lui și al găștii sale, dar mai ales în folosul stăpânilor lui de moment, care în schimb îi gâdilau orgoliul expandat peste măsură și îi ofereau ciozvârte de putere, din ce în ce mai multă putere? Dacă nu știam, suntem vinovați pentru neștiința noastră – când vine vorba de politică și decizii majore, nu există scuza „nu am știut”. Dacă știam, și îl lăudam peste fire doar pentru că îl doream alături, eventual chiar în anexa noastră politică, atunci poate că este acceptabil – pe motiv că, în fapt, politica este arta posibilului. Dar nu putem evita întrebarea: „oare chiar oriceeste posibil în politică?”
- Nu știam noi, oare, că UNPR a apărut ca o solutie imorală (una chiar mai imorală decât defunctul Partid Conservator, în 2004) la criza politică din 2009-2012, soluție care a făcut posibilă rămânerea la putere a unui guvern din ce în ce mai puțin popular? Nu știam că din 2012 UNPR a devenit un partid-bidon pentru PSD, partid care a recoltat cu sârg traseiști din toate partidele, devenind un actor major pe scena politică fără să fi participat vreodată în nume propriu la alegeri, fie ele locale sau naționale? Evident că știam și evident că eram perfect conștienți de imoralitatea unei alianțe cu un partid viciat și vicios – prin formare, prin leadership, prin comportament politic… dar căutam, printr-un dublu limbaj (evitând să spunem în public ceea spuneam în cercuri restrânse) să ne cosmetizăm opțiunea politică și să o facem acceptabilă pentru noi și pentru electoratul nostru. Evident, opțiunea politică era una care consta în a-l alege ca aliat pe Oprea, deoarece ni se părea mult mai nociv ca Ponta să rămână la putere. Dar aveam dreptate?
- Dacă admitem un moment de istorie contrafactuală, cum am fi reacționat azi, dacă Oprea era ministru într-un guvern PNL-UNPR? L-ar fi demis premierul? Sau am fi mers înainte cu UNPR-ul de mână, rușinați și tăcuți precum PSD-ul azi, deoarece fără sprijinul parlamentar al UNPR, am fi pierdut guvernarea?
Sunt doar câteva întrebări. Oarecum retorice, deoarece răspunsurile par evidente pentru mulți dintre cititorii mei. Și pentru mine, de altfel. Pentru unul ca mine, care nu se recunoaște nicidecum în modelul politic Oprea, dar care ar fi fost gata (în decembrie 2014, dar și în toamna lui 2015) să accepte „soluția Oprea” la „problema Ponta”. Semn trist că, la, la urma urmei, nu sunt, nici eu, decât un politician, iar nu îndestul un om politic. Cu observația că, la întrebarea numărul 3, eu aș zice că, odată ce aș fi avut la dispoziție informaţia despre abuzul în funcție al ministrului Oprea (nu unul, ci vreo 1500 de abuzuri in funcție doar într-un an!) aș fi încercat, măcar în al doisprezecelea ceas, când între Oprea și moralitatea actului de guvernare ar sta un mormânt, ei bine, aș fi încercat, cu tot riscul, să îi spun Generalului-Groapă: „Destul ai abuzat, Gabriel Oprea, de răbdarea noastră”…
PS: În basmul fraților Andersen, hârtia de turnesol a adevărului public era un copil. In România toamnei anului 2015, un mormânt proaspăt. Să admitem că trăim într-o lume fără de har. Acestea fiind zise, dacă ni s-a arătat adevărul, chiar și prin intermediul unui accident mortal, de ce să îl mai ascundem? Cine își falsifică CV-ul, poate la fel de bine să își plagieze lucrarea de doctorat. Cine își falsifică lucrarea de doctorat poate să falsifice lucrările de doctorat și ale altora. Și cine fură intelectual, poate ajunge și la omor din culpă. În această Românie a tuturor posibilităților.
Radu Zlati 
Comentarii recente