B. Glăvan (Logica Economică): De ce crește rata sărăciei în România? Dar de ce scade?!

Dan Popa a venit cu câteva informații statistice la zi și un grafic interesant:

Rata saraciei

Și e ușor să te înspăimânți doar când auzi că rata sărăciei crește. Dar ce este rata sărăciei? Ne referim aici la rata sărăciei relative – raportul procentual între numărul persoanelor care au un venit disponibil pe adult echivalent mai mic decât pragul stabilit la nivelul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult echivalent și total populație.

Deci această rată a sărăciei nu se calculează în raport cu un reper fix, ci cu unul mobil – venitul median. Rata sărăciei astfel calculată crește de fapt dacă crește inegalitatea. Cu alte cuvinte, problema nu este că devenim mai săraci, ci mai inegali. Mulți români rămân prinși în capcana sărăciei, puținii de la vârf obțin venituri din ce în ce mai mari.

Pe lângă multe alte motive despre care am vorbit constant pe acest blog – precum expansiunea creditului, închistarea economiei datorită accentuării privilegiilor de “breaslă” ș.a. – un factor determinant al acestei situații este chiar creșterea salariului minim, care a făcut ca un număr din ce în ce mai mare de salariați să se regăsească grupați la baza piramidei veniturilor. O arată tot Dan Popa, în alt articol:

Distributia salariilor

Dar una este sărăcia relativă și alta este sărăcia absolută. Rata sărăciei absolute măsoară procentul oamenilor care nu-și permit să cumpere un coș de bunuri – prag (așa cum e definit de autorități). În vreme ce sărăcia relativă ne arată cât de săraci sunt unii români față de alții, sărăcia absolută ne spune câți români trăiesc de azi pe mâine. Este o mare diferență. Fiindcă rata sărăciei relative poate să crească nu doar fiindcă unii oameni pot să câștige mai puțin, ci fiindcă veniturile altora (ale unei minorități) cresc puternic.

Rata sărăciei absolute a tot scăzut în România. Acum, sigur, și aici putem face filozofie. Putem să ne întrebăm, de pildă, cât din această scădere se datorează îmbunătățirii condițiilor de trai din România și cât faptului că românii săraci au emigrat… astfel încât grupul celor cu venituri mici care trăiește în țară s-a subțiat constant. Este absolut evident că România are multe zone în care modernizarea nu a pătruns; are prea multe locuințe fără canalizare și cu WC în fundul curții. Și este șocant să vezi asta la 25 de ani de la căderea comunismului. Doar că aria acestor zone a fost, inevitabil, în regres.

rata saraciei

Cum bine se spunea într-un articol de pe Curs de guvernare, problema este de percepție:

“deși în mod obiectiv sărăcia s-a diminuat la scara societății, sentimentul de sărăcie s-a menținut accentuat prin raportare la veniturile celorlalți. Cu toate acestea, se poate observa cum dezvoltarea economică la rate robuste de creștere a fost însoțită, pe lângă diminuarea rapidă a sărăciei absolute sau severe, de o ușoară creștere a sărăciei relative și invers.”

Depinde de unde vedem rata sărăciei. Dacă o vedem din perspectiva oferită de Florin Georgescu (care nu cred că poate fi suspectat de simpatii libertariene) în “Capitalul în România anului 2015”, atunci este clar că nu doar emigrația, dar și condițiile de trai au sporit. Bunăstarea generală a românilor a crescut în ultimele decenii – prea lent și insuficient, aș adăuga eu (dar asta este deja altă mâncare de pește):

Cos alimentar

Dacă, în schimb, o vedem prin prisma inegalității, atunci ea a crescut.

Și acum să vă spun ce mă deranjează cu adevărat la această abordare: că ea este construită fix de cei care toacă bani publici și care au cel mai întemeiat motiv din lume să arată că sărăcia crește, pentru a-și justifica job-ul și noi cheltuieli bugetare: ministerul fondurilor europene și ONG-urile finanțate din aceste fonduri. Iată ce zice ministerul:

“Datele Ministerului Fondurilor Europene semnalează că mai mult de jumătate dintre copiii români se află în risc de sărăcie sau excluziune socială (52,2% în 2012), cel mai ridicat nivel din UE27 cu excepția Bulgariei. Riscul sărăciei și excluziunii sociale este mai mare în gospodăriile cu mulți copii (72,5% în cazul gospodăriilor cu 2 adulți și 3 sau mai mulți copii) și în cele monoparentale (60,7%)…

La nivelul UE, procentajul populației afectată de riscul de sărăcie și excludere socială a crescut de la 23,8%, în 2008, până la 24,4%, în 2014. Reducerea acestui procentaj este unul dintre obiectivele principale ale strategiei Europa 2020.”

ONG-urile vor spune și ele că sărăcia crește, că este alarmantă, vor identifica noi și noi probleme care necesită neapărat intervenția statului. Astăzi ONG-urile sunt foarte bucuroase de Pachetul anti-sărăcie al guvernului, pentru că le vine mănușă. Doar că sărăcia nu se rezolvă pe termen lung cu asistență socială. Pur și simplu nu văd cum fondurile europene au ajutat la rezolvarea sărăciei. Dacă ne referim doar la POSDRU,

după cum arată cifrele, cele aproape 2 miliarde de euro cheltuite în “formare” nu se văd în evoluția ratei de ocupare. Ținând cont și de evoluția ciclului economic, putem constata de fapt deplinul efect “zero” al POSDRU asupra angajabilității forței de muncă: cu excepția segmentului 55-64 ani, toate celelalte segmente de vârstă ale populației sunt, la finalul POSDRU, mai puțin ocupate decât erau la începutul acestuia.

Ajutoarele externe nu au ridicat nici o țară din sărăcie. Au cultivat însă peste tot paternalismul, dependența de stat, o baronime ocupată cu gestionarea acestor bani, din cauza căreia – yeees! – rata sărăciei relative crește. Celor interesați le voi povesti în detaliu la acest curs.

sursa: Logica Economică

Anunțuri

Etichete:, , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: