Țeapa Marian Munteanu

Radu ZlatiRecunosc – la ședința BPN în care s-a discutat propunerea ca Marian Munteanu să fie nominalizat în calitate de candidat al Partidului Național Liberal pentru primăria Bucureștilor, am votat ”pentru”. Este drept, în luarea de cuvânt ce mi-a premers votul, am punctat că votul meu este în favoarea unui candidat care, înlăuntrul PNL fiind, va întări curentul național și creștin din cadrul partidului, ducând la mai buna structurare ideologică a PNL pe segmentul de centru-dreapta al politicii românești. De asemeni, îmi exprimam dorința ca noul membru al PNL (deoarece, pentru a candida, Marian Munteanu trebuia mai întâi să devină membru al partidului în numele căruia urma să participe la alegeri) să dovedească faptul că este tot atât de liberal pe cât era de naționalist și de creștin.

Ei bine, am luat țeapă! Nu pentru că, a treia zi (precum în Scripturi!) după nominalizare, Marian Munteanu a renunțat la ea (dar în deplin acord cu partidul care tocmai îl descoperise ca pe un mijloc Deus ex machina de a recupera nemunca anilor precedenți și de a masca găurile din țesătura fuziunii la nivel de capitală și de sectoare). Ci pentru că, atât în poziționările domniei sale din perioada (scurtă, este drept) în care era candidatul PNL cât și, mai ales, ulterior divorțului amiabil între proiectul personal și proiectul PNL, Marian Munteanu nu s-a dovedit a fi, nici pe departe, o personalitate politică care să fie pătrunsă de ceea ce eu numesc spiritul PNL.

Recenta sa alianță cu domnul Pavelescu nu poate fi imputabilă din punct de vedere politic lui Marian Munteanu și partidului domniei sale. Este doar un act politic(ianist) în vederea alegerilor parlamentare, și miza acestui tip de alegeri este destul de mare pentru ca, de-a lungul timpului, să vedem alianțe contra naturii, nu doar una între două partide, ambele autodeclarate național-creștine.

Problema, din punctul meu de vedere, este alta: că pentru Marian Munteanu PNȚCD este un instrument politic cam cum a fost și PNL. Nu plâng de mila țărăniștilor, dar mă minunez cum noi, liberalii, am fost atât de ”naivi” încât să credem într-un Marian Munteanu brusc convertit la valorile liberalismului românesc. Sau poate nu eram naivi, ci doar disperați?

Incidentul Marian Munteanu a fost un  semn pentru mine să nu mai caut în afara partidului izbăvitori de circumstanță. Și să nu uit – la nevoie să ajut și pe alții să nu uite – că deviza partidului a fost, în epoca sa cea mai bună, ”Prin noi înșine”!

Anunțuri

Etichete:, , , , ,

4 comentarii pe “Țeapa Marian Munteanu”

  1. pozeDECAT 16 August 2016 la 7:41 PM #

    Astept sa faceti aceeasi analiza referitoare la naivitate si la instrumentul politic si in cazul tepei Ciucu … Zic „astept” pentru ca sigur e o teapa, pe care inca nu vreti sa o recunoasteti 🙂

    Apreciază

    • Radu Zlati 19 August 2016 la 10:22 PM #

      deocamdată Ciucu nu a dezamăgit.

      Apreciază

      • pozeDECAT 20 August 2016 la 12:50 AM #

        De aceea am si zis ca astept. Inca nu stiu cat dar am rabdare, mai devreme sau mai tarziu tot constat ca am dreptate in chestiunile astea in care e de depistat obrazul subtire sau gros (dupa caz). Cu obrazul subtire s-a mai intamplat sa ma insel dar pe ala gros de regula il depistez corect.

        Apreciază

  2. andrei 17 August 2016 la 2:51 AM #

    sa speram ca partidul lui nationalist-crestin va musca din electoratul psd

    Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: