Despre yesmeni și sicofanți. To be or not to be…

ZlatiUn cetățean, nu are importanță numele, vorbind despre poziționarea mea pe un loc neeligibil la alegerile parlamentare, se exprimă cam așa:

Multi sicofanti, putine locuri eligibile. Trebuie lasati chiar si dintre yes-men pe dinafara!

Acum, nu știu dacă respectivul mă bănuiește că aș face parte dintre sicofanți. Nici măcar nu sunt sigur că ar cunoaște definiția cuvântului sicofant (= denunțător, delator; clevetitor). Dar sunt destul de sigur că mă enumeră printre yesmenii (prefer așa decât yes-men-ii) care, vezi Doamne, au fost lăsați ”afară”.

Nu îmi voi face aici și acum raportul ultimilor 4 ani de activitate poltică. Acesta va exista, dar îl las pe mai târziu. Însă dau niște informații, ca flavor pentru cetățeanul care crede că se poate exprima asupra personalității mele, fără să se obosească să se documenteze în prealabil. Informații care să ajute cititorii acestui blog pentru a mă considera (sau nu!) un  yesmen.

În perioada în care Crin Antonescu a fost președinte al PNL:

  • deși conducerea partidului inițial era neutral-binevoitoare față de proiectul Roșia Montană, am fost unul dintre foarte puținii parlamentari liberali care, în cadrul grupului parlamentar dar și în poziții publice, am militat ferm împotriva RMGC – rezultatul  a fost că poziția partidului s-a schimbat (admit că nu eu am fost factorul determinant, ci manifestațiile de stradă) iar proiectul RMGC a fost respins în Parlament, PSD neîndrăznind să își asume sigur o lege atât de comntroversată;
  • deși conducerea grupului parlamentar PNL a recomandat parlamentarilo vot pozitiv pe proiectul de modificare al Legii Minelor, eu și alți câțiva parlamentari PNL am votat împotriva proiectului propus chiar de către un ministru liberal, determinând căderea acestuia (prin neîndeplinirea numărului de voturi necesare unei legi organice), salvând astfel pentru a doua oară Roșia Montană;

După demisia lui Crin Antonescu și până azi:

  • am fost singurul parlamentar liberal care și-a asumat public susținerea necondiționată a lui Crin Antonescu în competiția internă pentru dobândirea poziției de candidat la preșidenția României, din partea PNL;
  • am fost singurul parlamentar PNL care și-a asumat public susținerea lui Ludovic Orban în competișia internă pentru calitatea de co-președinte PNL;
  • am fost printre puținii parlamentari liberali care s-au împotrivit deschis legii Big Brother II, determinând în final conducerea grupului liberal să atace, după votarea legii în Camera Deputaților, să o conteste la CCR – iar CCR a respins respectiva formă a legii;
  • am fost singurul parlamentar liberal care, în ciuda solicitării explicite din partea conducerii partidului, și-a menținut semnătura pe proiectul de lege al indemnizațiilor de vârstă pentru parlamentari;
  • am fost singurul parlamentar liberal care a semnat în calitate de co-autor proiectul legii al indemnizațiilor de vârstă pentru aleșii locali;
  • am fost printre foarte puținii parlamentari liberali care nu au fost de acord cu solicitarea președintelui Iohannis, solicitare sprijinită de către conducerea partidului, de rediscutare și modificare a Codului Fiscal, modificare care anula unele scăderi de taxe și impozite solicitate sau impuse în respectivul Cod chiar de către PNL;
  • am fost unul dintre foarte puținii liberali care, într-o perioadă în care PNL sprijinea fără condiții guvernul Cioloș, a criticat miniștrii ai acestui guvern și a sugerat sau chiar solicitat demiterea sau demisia, pe rând, a miniștrilor Mediului, Justiției, Agriculturii, Educației Naționale (în mai multe rânduri!);
  • am fost singurul parlamentar liberal care a solicitat în cadrul BPN, în două rânduri, sprijinirea de către PNL, public și fără echivoc, a demersurilor Coaliției pentru Familie.

Sunt gata să admit că poziționările mele în contra liniei adoptate la un moment dat sau altul de către conducerea partidului nu au fost, cu toatele, oportune. Că unele au fost și sunt discutabile. Dar cred și azi că, în toate aceste cazuri enumerate mai sus, eu aveam dreptate iar partidul nu. Iar dacă am persistat în convingerile mele a fost pentru simplul fapt că, ales fiind deputat, m-am considerat ca fiind nu un yesmen, ci ca o conștiință vie în tot ceea ce am crezut că privește evoluția partidului meu, a națiunii și a sistemului democratic românesc.

Acestea fiind spuse, dacă tot mă veți considera un yesmen, atunci, cu umilință vă rog pe voi, pe cititorii mei, să vă mai puneți un rând de ochelari.

PS Admit de asemenea că poziționările prezentate mai sus sau faptul că, adesea, nu numai că nu am fost un yesmen dar am părut a fi un Gică-Contra, nu au avut darul să îmi crească popularitatea printre cei care conduc cu succes în luptă oștirea penelistă. Dar și eu și ei știu, de asemena, că în alte, nenumărate rânduri, s-a putut conta pe votul și pe vocea mea, atât cât ea a putut fi auzită. Faptul că nu voi mai fi parlamentar pentru următoarea legislatură nu se datorează conducerii centrale a partidului. Am zis!

 

 

Anunțuri

Etichete:, , , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: