Să râdem cu ”PNL, partid de opoziție”

Există multe funcții pe care Opoziția, într-un stat democratic, le asigură. Ea trebuie să ofere să critice în mod constructiv Puterea, dar mai ales să ofere alternative nu doar conceptuale ci și practice la politicile publice promovate de către Putere, la inițiativele acesteia, la felul în care Puterea înțelege să utilizeze mecanismele pe care le are la îndemână pentru a-și atinge scopurile politice, să se opună ferm abuzurilor la care orice putere recurge, în cele din urmă, prin auto-coruperea care are loc prin înseși exercitarea puterii. Cu cât Opoziția este mai slabă, cu atât Puterea devine mai abuzivă în gândire și practică.

Care este cazul de azi al României?

Teoretic, avem două partide aflate într-o alianțăa parlamentară și guvernamentală: PSD și ALDE. Mai repede sau mai tărziu este foarte probabil că aceste partide vor avea premierul și guvernul pe care votul popular din 11 Decembrie pare a-l fi indicat, pentru a pune în operă Programul de Guvernare al PSD. Acestor două partide li s-a alăturat, din punct de vedere parlamentar, UDMR, care intră astfel în sfera Puterii (primind și concesii la nivelul reprezentării sale în diferite ministere).

Tot teoretic, avem 3 partide de opoziție: PNL, USR, PMP. Nu contează mărimea grupurilor parlamentare; acest număr, vom vedea se pare foarte curând, este variabil. Contează cum înțeleg cele trei partide să facă opoziție, cum înțeleg să își îndeplinească funcțiile rezumate mai sus.

Din păcate, în primele zile ale vieții de după 11 Decembrie, Partidul Național Liberal a picat la testul Opoziției. Nu din cauză că ar fi trecut de partea Puterii, ci din cauză că a interpretat foarte prost rolul unul partid de opoziție:

• PNL nu a afirmat, în mod clar, fără echivoc, că este un partid de opoziție și că înțelege să facă o opoziție rezolută PSD-ului și aliaților săi; atât USR cât și PMP au spus aceasta, cu subiect și predicat, la ieșirea din consultările cu Președintele Iohannis.
• PNL nu a venit, la consultările cu Președintele Iohannis, cu un nume de premier. Ori, a avea o alternativă la premierul Puterii, este un prim semnal al unei asumate slăbiciuni interne. Înțeleg că ne este rușine, acum, cu Cioloș? Sau am dorit să îl propunem și acesta a refuzat, sfios precum o fată mare? Repet, nu are importanță cât de puternic este un partid de opoziție, câte mandate are în Parlament și cât de mare este șansa ca premierul nominalizat de partid să primească binecuvântarea președintelui țării, el trebuie să aibă o alternativă publică la fiecare dintre inițiativele politice majore ale Puterii – cu atât mai mult când este vorba despre nominalizarea premierului.

Din acest punctele de vedere, singurul partid care a înțeles cum se face Opoziție acum, în primele zile ale legislaturii 2016-2020, este PMP. Ar fi cazul ca liderii PNL să se trezească din KO și să riposteze. Voturi nu avem prea multe, dar putem demonstra că avem inteligență, inițiativă, fermitate. Că putem face ceva, prin noi înșine, că existăm.

PS Dacă Cioloș ne-a refuzat, atunci poate că era cazul să venim cu numele Raluca Turcan ca propunere de premier. Ar fi ciudat ca un partid cu vocație guvernamentală să aibă un președinte (fie el și interimar) care să nu poată fi nominalizat, primum inter pares, în calitate de premier.