C. Grosu (CdG): Salarizarea ca mită profesioanală

1) La prima mare problemă a legii salarizării unitare – muncită vârtos zilele acestea și vândută iresponsabil în ultimele 6-7 luni – o să plecăm de la un exemplu :

În luna martie a acestui an, un polițist simpatic – al cărui curaj civic l-a făcut vedetă pe Facebook – și-a făcut public fluturașul de salariu : cu tot cu sporuri, alocații de hrană și îmbrăcăminte, primește în cont puțin peste 2.800 de lei lunar. ”O fi mult, o fi puțin după 11 ani de vechime?” – se întreabă polițistul, aflat pe lista de creșteri salariale cu prioritate anunțară de guvern.

În aceași zi, primesc, ca reacție la mediatizarea salariului polițistului, pe mailul personal, ”fluturașii” a doi salariați din Cercetare. Doi inși, având grade (de Cercetare – haha) diferite :

  • Primul: 1.690 lei net, după 6 ani de doctorat, 4 în cercetare și 5 cărți publicate pe teme în premieră în România.
  • Al doilea: puțin peste 2.300 de lei – dar numai după un ”grad” mare în Cercetare și numai după ce guvernul Cioloș a aprobat (atenție, în limita banilor disponibili ai universităților și ai bugetului Educației) echivalarea unor cercetători în grade universitare. (E drept: amândoi lucrează pe lângă o Universitate – foarte mare! –  care, în urma războiului dintre diriguitorii politici de facto, reușesc să atragă bani europeni cam cât atrage guvernul pentru autostrada care să-i scoată din colțul Europei).

Un răspuns scurt pentru polițist : salariul lui va fi cu adevărat mare atunci când va fi de 3 ori mai mic decât al unui cercetător. Până atunci mergem nu doar într-o direcție greșită, ci mergem invers decât în direcția dezvoltării : o să se plângă de salariu și peste 10-15 ani nu doar el, ci și copiii lui peste 20-25.

Problema : Câtă vreme familiile ocupaționale nu vor fi retribuite potrivit unei strategii de dezvoltare a României, vom avea tot timpul un decalaj mare între ”salariul femeii de serviciul de la Enel (pe vremea când Enel era a statului) și un profesor”.

Problema e uriașă : încurajează dau descurajează pe măcar o generație orientarea factorului uman către domenii cu valoare adăugată mare.

Închei problema cu un alt exemplu :
un fost ministru al educației mi se plângea, în particular, că fabricile de diplome ale dnei Ecaterina Andronescu au băgat în sistemul oficial de Învățămând peste 40.000 de inși. Iar fenomenul nu avea la bază dragostea de carte a repetenților : absolvenții buni se duceau în privat, în vreme ce pentru salariile mici din educație nu se calificau decât cei din urmă.

(Important: cei care mă acuză că generalizez să se uite dacă nu cumva ei sunt niște excepții – și le mai dau o cheie: să se uite la nivelul Educației, la legătura ei cu poata muncii producătoare de valoare adăugată și la estimările oficiale privind calitatea educației).

Nu – nu sunt un mare ”fan” al creșterii salariilor profesorilor pentru că pur și simplu Nu cred că, dacă aceștia ar primi brusc 1500 de euro lunar, ar crește și calitatea educației de 4-5 ori (ba, dimpotrivă). Cred, în schimb, că o lege bătută în cuie, care să nu fie modificată de orice iresponsabil care se joacă cu legea salarizării pentru a câștiga alegerile viitoare, îi poate promite unui licean de azi un salariu de 1.500 de euro peste 10 ani, dacă va voi să se ducă în Educație.

2) A doua problemă : Vreme de câțiva ani, m-am uitat la Legea bugetului ca la ”Sesam deschide-te” : vedeam în ea singurul instrument prin care un stat (”statul”) poate interveni într-o economie de piață concurențială.

Azi, în fața dezastrului din piața muncii și a inconsistenței și inadecvării capitalului uman, pot spune apăsat : Legea salarizării – cu avantajarea familiilor ocupaționale care să ne orienteze spre viitorul de peste măcar 15 ani (când lumea va arăta fundamental diferit de cea de azi) – arată ce vrea un stat, ”stat”!, de la capitalul uman din economie și societate.

Or, la noi, ”Capitalul uman” în acest moment e stimulat cam așa : prioritate au instituțiile de forță, creșterile merg cu atât mai mult la administrație cu cât aceasta e mai nereformată (vedeți, la Fisc, bunăoară, cum rup ăia poarta la ora 16,00..) , pensia specială a celui care a împușcat oameni la Revoluție, privilegiile strigătoare la cer ale celor din justiție și armată care în ultimul an înainte de pensie își încarcă veniturile artificial – că doar legea a dat-o un general.

Sigur, unii, mai modești, se mulțumesc cu firimiturile salarizării unitare: 25-30 de euro la net, potrivit ”programului de guvernare”, cu condiția să veniți cu buletinele votate.

Restul, să meargă la proteste în stradă: nu interesează pe nimeni pentru că ei nu prea vin la vort, nu sunt masă compactă.

3) Salarizarea coerentă potrivit unui plan de dezvoltare prin valorizarea capitalului uman se lovește însă de un zid : iresponsabilitatea decidentului care transmite derută în piață și imprevizibilitate în societate.

Atunci când un ministru al Muncii (vorbim de dna. Olguța Vasilescu), anunță din săptămână în săptămână creșteri halucinante de salarii pe care apoi le retractează, reperul salarizării în societate – și, mai mult: reperul realist al așezării muncii după o grilă valorică de-o minimă seriozitate – e spulberat pur și simplu.

O spun eu – dar o știe oricare cititor – : aș fi concediat ”un factor uman” precum actualul ministru al Muncii în 5 minute după delirul declarațiilor privind salarizarea, cu un deal scurt, care ar fi întors legislația muncii în favoarea mea : ”pleci acum, cucoană, sau îți leg de coadă și prejudiciile pe care le-au produs declarațiile tale și pentru care te dau la cremenal” – căci singură nu și-ar fi dat seama că discuțiile despre salarizarea României nu-s o simplă hârjoană.

Un alt deștept : șeful cel mare, Dl. Liviu Dragnea – care anunță că, de la anul viitor, medicii nu vor mai plăti impozite indiferent ce salariu ar avea… . I-auzi: în loc să le crești salariile și să li le impozitezi. Bineînțeles că așa ceva nu se poate face, dar asta ne arată ce crede un ins care are o atât de mare putere despre funcționarea unui stat aflat, acum, la numărul de voturi pe care le controlează în Parlament.

O schemă coerentă privind salarizarea – care să urmărească ad liteream strategia de dezvoltare a economiei și o viziune care să împletească capitalul financiar cu capitalul uman și cu resursele României – e compromisă pur și simplu de boii ăștia cu care ăștia setează salariile din economie ca și cum ar da din banii lor.

”Boii”: cine e deranjat de-un cuvânt atât de tare să se gândească la un lucru incredibil de simplu și de natural : la ora asta noi toți (toți!) trebuia să dezbatem (adică să ne contrazicem, să facem calcule, să ne înselăm sau să impunem logica) pe cine din societate să plătim mai mult și de cnd și cum să facem un calendar și cum să ne gestionăm costurile unei noi grile de salarizare în funcție de … și în funcție de… și în funcție de …

4, Dar, de fapt, noi avem o lege a salarizării unitare funcțională și în vigoare : e legea făcută în timpul mandatului lui Emil Boc – neaplicată niciodată, prorogată la infinit și ignorată de toată lumea ca și cum o lege în țara asta e-o mâzgăleală pe hârtie – nicio problemă că boii din economie și-au făcut an de an calcule pe ea. E legea făcută în colaborare cu Banca Mondială, cu FMI, cu CE – într-un efort de așezare – măcar la nivel primar – în funcție de niște deziderate valorice pe capitalul uman și salarizarea lui.

Dar acestea nu contează. Contează un singur lucru : Azi, 23 mai 2017, un guvern cu susținere de aproape 70 %, are în mână singurele 2 instrumente cu care statul (”statul”!) poate interveni în economie și societate :

  • legea bugetului – făcută pe cifre false și executată așișderea – prin care încurajezi sau descurajezi ceea ce e bun sau rău în dezvoltarea economiei și în echilibrele macroeconomice care ne păstrează sau nu pe harta unei Europe care se resetează înainte de-a ne fi integrat și noi
  • legea salarizării capitalului uman : care setează, într-o lume a banilor nu întotdeauna scumpi – ceea ce devine în România pe zi ce trece tot mai scump – omul și eficiența lui. O lege pervertită – exact după haosul din cel mai sărac carter din Alexandria sau din Vaslui sau din Craiova sau din Giurgiu : dă-i niște mărunțiș la bunul tău plac, ia-i votul de argint la proasta lui alegere.

(Inconștienții dracului!)

sursa: Curs de Guvernare

Titlul original: Cristian Grosu / Cele 4 mari probleme ale salarizării ca mită electorală. Despre compromiterea unui instrument de ordine în economie și societate

Anunțuri

Etichete:, , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: