Două constatări

La B1 TV Tudor Barbu (fost senator liberal, fost PPDD, om de care partidul pare că s-a dispensat cu oarecare lejeritate) încerca să deducă o legătură între veniturile salariale medii la nivelul județelor și voturile la alegerile din 2016. Nu am stat să urmăresc întreaga emisiune, în special din cauză că, mi se pare mie, acel singur criteriu (salariul mediu la nivel județean) nu este singurul responsabil de felul în care se orientează voturile, și chiar dacă am accepta relația venit salarial → nivel de educație → nivel de cultură politică → vot liber și conștient exprimat, această relație nu funcționează, în societatea românească, în mod mecanic.

În demonstrația de la B1 TV, se pleca de la faptul că doar două unități teritoriale (Bucureștii și județul Cluj) au un salariu mediu mai mare decât limita de 110% față de salariul mediu pe economie, alte câteva județe (Sibiu, Argeș, Prahova și Timiș) aflându-se în limita 100%-110% față de salariul mediu pe economie. Pe de altă parte, PNL a câștigat alegerile doar în trei județe (Cluj, Alba, Sibiu), UDMR în patru (Satu Mare, Mureș, Covasna, Harghita)

Dar pornind de la această realitate (ce nu poate fi negată), nu ajungem nicăieri. Se poate presupune (și s-a presupus deja) că în județele cu venituri mai mici, PSD are un mai puternic suport electoral. Dar asta nu explică de ce, de pildă, PSD a câștigat (și încă la un scor bun) atât capitala cât și un județ bogat precum Timișul. Sau Argeșul. Sau Prahova. Sau, la celălalt pol, de ce PNL a câștigat într-un județ mai degrabă sărac, precum Alba.

Și acum constatarea 1: tipul (nivelul civilizațional; pornind de la venituri, structură profesioanlă, socială, educațională, șamd) electoratului este important, chiar foarte important, mai ales în ceea ce privește alegerile parlamentare (la cele locale, primează candidatul propus de către partide și mai puțin partidele și tipul lor de raportare la structura electoratului). Dar la fel de importante sunt mesajele naționale (inclusiv programul de guvernare și liniile forță ale acestuia puse în valoare prin propaganda de partid), structurile de partid, mesajele particularizate la zona/comunitatea locală, oamenii pe care partidul îi pune pe listă, etc.

Adevărat, la alegerile parlamentare din 2016 mesajele naționale au fost, în cazul Partidului Național Liberal, în mare parte cam aiurea; iar structurile de partid, nereformate și anchilozate, nu au ajutat suficient și eficient  la propagarea puținelor puncte cu adevărat bune ale platformei politice a PNL (am analizat tot aici, pe blog, anul trecut aceste aspecte). Dar tot atât de adevărat este faptul că, în plan local, activitatea celor mai multe dintre organizațiile județene a lăsat mult de dorit (de la alcătuirea listelor la particularizarea mesajelor, și mult dincolo de aceste două chestii punctuale). Nu faptul că electoratul era mai mult sau mai puțin bogat ne-a dus la înfrîngere. Ci propriile noastre neputințe. În fapt însă, nimeni sau aproape nimeni nu a răspuns cu adevărat, pentru eșecul din 2016. Unii și-au dat pe moment demisia, dar cu toții (sau aproape toți) au rămas în prim-planul activității de partid: uneori fiind realeși ca lideri locali/județeni, alteori impunând succesori considerați devotați pentru a cârmui în locul lor organizațiile locale/județene.

Constatarea 2: cu acești oameni, responsabili direct sau indirect de înfrângerea din 2016, Ludovic Orban trebuie să facă să renască Partidul Național Liberal din propria sa cenușă. Sau, cel puțin, asta și-a propus.