Știți cum recunoști primul gest politic real al unui președinte nou? Nu e discursul de învestire. Nu e primul decret. Este primul moment în care face ceva ce nu ar trebui să facă — și nimeni nu înțelege de ce.
Nicușor Dan tocmai a acceptat propunerile lui Marinescu. Omul dovedit plagiator de Emilia Șercan. Omul pe care un matematician cu obsesia corectitudinii nu ar trebui să îl valideze niciodată. Și totuși.
Antropologul politic Clifford Geertz a demonstrat că puterea nu se exercită doar prin decizii — se performează prin gesturi cu două înțelesuri simultane. Unul pentru public. Unul pentru elită. Publicul vede un gest banal. Elita citește un semnal.
Grindeanu a citit semnalul. Mesajul nu a fost transmis prin nicio întâlnire, niciun comunicat, nicio declarație. A fost transmis exact așa — printr-un act aparent minor, perfect negabil, perfect calculat: „Sorin, pot lucra cu oameni incomozi. Nu voi fi un obstacol.”
Ilie Bolojan este coșmarul lui Grindeanu. Nu pentru că e adversar ideologic — ci pentru că stabilizează lucrurile. Un om care stabilizează terenul reduce exact spațiul de manevră de care PSD are nevoie pentru a-și consolida puterea în noul context post-electoral. Grindeanu vrea să îl debarce. Știe că nu o poate face singur. Are nevoie de un Cotroceni care să privească în altă parte — sau, mai bine, să semneze ceva la momentul potrivit. Iar acum are un semnal că noul Cotroceni ar putea fi exact acela.
Nicușor Dan a pierdut o bucată din imaginea de om „diferit de ceilalți” — imaginea pe care și-a construit întreaga carieră. Nicușor Dan a câștigat primul canal informal spre PSD, deschis înainte ca mandatul să înceapă oficial. O monedă de negociere. Un aliat pe care îl poate nega oricând. În politica mare, acesta se numește investiție.
Să fim exacți: PSD rămâne cel mai mare partid din România deocamdată până când va deveni remorca AUR virusul populist Ebola de sorginte nouă pentru România. Nu ca simpatie, nu ca valoare morală — ci ca forță parlamentară brută, ca rețea teritorială, ca aparat de stat infiltrat pe verticală, de la ministere până la primării de comună. Orice președinte român, indiferent cum se numește și ce a promis, se trezește în dimineața primei zile de mandat cu același adevăr pe birou. Nu poți guverna împotriva PSD. Poți doar negocia cu el.
Băsescu a știut asta — și a negociat, trădând pe rând fiecare aliat care l-a ajutat să ajungă sus. Iohannis la fel și azi recompensa a venit. ANAF a pus sechestru judecătorul a ridicat sechestrul. În orice societate civilizată Dulapul era la pușcărie demult. Iliescu a construit PSD tocmai pentru a nu mai fi nevoit să negocieze — el era partidul.
Nicușor Dan se află acum la același carrefour moral pe care l-au traversat toți înaintea lui. Diferența? El v-a promis că nu va ajunge acolo.
Acum vine partea pe care analiștii politici o ocolesc pentru că sună prea dur. Dar adevărul dur este singurul util. Nicușor Dan are acum 55 de ani. A ajuns la cel mai înalt nivel la care poate ajunge un politician român. De aici înainte, există două scenarii pentru restul vieții lui:
Scenariul A — Președintele Curajos: Ține toate promisiunile. Refuză orice compromis cu structurile de putere. Se bate cu PSD, cu baronii, cu rețelele informale de influență. Iese din mandat cu imaginea intactă și cu contul bancar gol. Nicio firmă mare nu îl angajează. Nicio fundație serioasă nu îl finanțează. Trăiește dintr-o pensie de stat și din amintiri.
Scenariul B — Președintele Realist: Face gesturi mici, strategice, timpurii — exact ca acesta cu Marinescu. Construiește relații cu cel mai mare partid din țară. Se asigură că la finalul mandatului există o rețea care îl respectă, îl protejează, îl recompensează. Ca Băsescu, care după toate scandalurile trăiește confortabil, apare la televizor când vrea și nu duce lipsă de nimic. Ca Iliescu, venerat până la moarte de un aparat de partid pe care l-a construit să dureze.
Nicușor Dan a ales deja. Nu vi l-a spus. Dar gestul cu Marinescu este prima pagină a acestui contract cu sine însuși. Nu judecați prea aspru. E uman. E previzibil. E dezgustător tocmai pentru că e atât de previzibil.
Ați crezut că un om poate ajunge președinte al României rămânând pur. Că sistemul poate fi schimbat din interior de cineva care refuză să se adapteze la sistem. Că există o cale spre Cotroceni care nu trece prin compromisuri, prin alianțe murdare, prin gesturi cu două înțelesuri. Nu există. Nu a existat niciodată.
Clifford Geertz scria că puterea politică este prin definiție un act de traducere — liderul traduce valorile comunității în decizii, dar în procesul traducerii ceva se pierde întotdeauna. Întrebarea nu este dacă se va pierde ceva. Întrebarea este cât și când. La Nicușor Dan, s-a pierdut repede. S-a pierdut mult. S-a pierdut înainte ca mandatul să fie măcar instalat oficial. Nu vă gândiți că Nicușor se gândește la voi acum. Se gândește la ce va fi după. La cum va arăta viața lui peste zece ani. La cu cine va trebui să fie în relații bune pentru ca acea viață să fie confortabilă. La fel cum s-au gândit toți înaintea lui.
Voi ați fost instrumentul prin care a ajuns acolo unde se gândește la toate acestea. Rolul vostru s-a încheiat în ziua votului.
Semnalul a plecat spre Grindeanu. A fost primit. Bătrânețea lui Nicușor e în curs de negociere. A voastră — nu
sursa: FB
Radu Zlati 
Lasă un comentariu