Există, în acest moment, o confuzie semnificativă în spațiul public românesc și în dezbaterea publică. Aceasta este generată de modul în care intervin public, de continutul si tonul acestor interventii, precum și de comportamentul mediatic și pe rețelele sociale al unor persoane care se prezintă drept „politologi”.
Aceste persoane își justifică această etichetă prin afilierea instituțională — fie universități din România, fie din străinătate — folosind astfel termenul pentru a sugera o anumită specializare intelectuală și profesională.
Nu este nici intenția, nici căderea mea să decid cum folosim termenii și în ce măsură cineva poate să se prezinte sau nu ca aparținător al unei bresle intelectuale sau al unei profesiuni, în intervenții publice în social media, mass-media sau în alte foruri care nu sunt academice, universitare și de cercetare.
A existat întotdeauna o ambiguitate mare între criteriul instituțional de apartenență la o breaslă intelectuală sau specializare academică, și pe de altă parte competența și capacitatea reală, de substanță în acest sens. Nu e intenția mea să redeschid această discuție.
Să precizez totuși că, in ceea ce mă privește, așa cum copacul sau planta se clasifică, în ultimă instanță, după fructele sale, în acest caz producția autoevidentă vorbește de la sine și califică dacă ceea ce fac acești oameni este politologie, analiză politică, gândire politică sau, mai degrabă, propagandă, agitație, moralism și activism.
Dar, repet, aceasta este o altă discuție.
CEEA CE POT ÎNSĂ SĂ SPUN CU CERTITUDINE ESTE URMĂTORUL LUCRU:
1. Publicul larg trebuie să înțeleagă faptul că acești oameni NU reprezintă în niciun fel profilul obișnuit al unui politolog, analist politic, profesor sau cercetător în domeniul politologiei sau al științelor sociale, nici în general, nici în România. Așa cum așa-numiții „intelectuali publici” NU reprezintă în niciun fel, statistic, simbolic, sociologic sau intelectual, lumea intelectuală românească și pătura socială în cauză, fiind o excrescenta patologica a acesteia, tot astfel acești oameni, care sunt prezentați și se autoprezintă cu insistență propagandistică pe canalele mass-media și social media românești drept “politologi”, nu reprezintă în niciun fel disciplina respectivă sau comunitatea academică și epistemică din România.
Opiniile, pozițiile și intervențiile lor publice, chiar dacă sunt făcute sub pretextul autorității conferite de instituțiile academice și de disciplina politologică, NU reprezintă în niciun caz o mostră a ceea ce înseamnă, din punct de vedere metodologic, epistemologic, atitudinal și deontologic, profilul sau poziția tipică a cercetătorilor și specialiștilor români din acest domeniu.
Oamenii aceștia au, desigur, dreptul la liberă exprimare și la susținerea oricăror idei sau inițiative pe care le consideră potrivite. Pe de altă parte, și noi avem dreptul — în numele standardelor profesionale ale breslei noastre și al criteriilor generale ale logicii și conduitei intelectuale — să observăm că aceste idei și intervenții NU se încadrează și nu pot fi validate epistemic în cadrele disciplinelor academice de bază.
În plus avem și obligația să rugăm publicul general să înțeleagă faptul că acești oameni NU reprezintă în niciun fel disciplina politologică românească, mediul academic românesc sau standardele și profilul profesional al cercetătorului român din științele sociale și umane.
Este greșit să extindem la nivelul departamentelor, facultăților, catedrelor, universităților sau centrelor de cercetare concluziile pe care le tragem cu privire la bonitatea intelectuală sau chiar psihiatrică a acestor cazuri individuale.
O OBSERVATIE CONEXA:
2. Acești oameni și intervențiile lor publice au evoluat în timp de la zona propagandei, agitației, moralismului și activismului către o alta zona. O zonă în care putem pune deja problema echilibrului psihic și a unui posibil deranjament psihologic generat de expunerea excesivă la tribulatiile social media.
Acest fenomen nu este invocat aici într-o manieră speculativă sau insultătoare, ci ca o ipoteză studiată și documentată masiv de cercetători în domeniul patologiilor asociate social media. Putem considera că fiind un hazard sau pericol profesional în zona celor care se ocupă de fenomene politice.
O constituție psihologică mai fragilă nu poate rezista stresului și tensiunii generate de conectarea constantă la fluxurile de știri și la fluctuațiile emoționale asociate cu o identificare prea puternică cu acestea, precum și de incapacitatea de a se detașa emoțional.
Prin urmare, este de așteptat ca dereglările psihosomatice, deja evidențiate de cercetările din domeniu ca efect al expunerii masive și nediscriminate la mass-media și social media, să se manifeste mai pregnant în rândul intelectualilor publici, politologilor, influencerilor și jurnaliștilor, mai ales cei cu o constitutie psihica mai fragila din plecare.
Așadar, avem de-a face cu o ipoteză de lucru care nu scuză aceste comportamente, dar oferă o posibilă explicație pentru faptul că, în România, un număr semnificativ de persoane care se afirmă ca influenceri, intelectuali publici, politologi, experți sau comentatori media manifestă din ce în ce mai evident atitudini și comportamente susceptibile de a fi interpretate ca disfuncționale sau patologice din punct de vedere psihologic.
ÎN CONCLUZIE
Dincolo de zgomotul de fond și de confuzia generată deliberat sau accidental în spațiul public, este esențial să păstrăm distincțiile de bază care dau sens unei discipline și unei profesii. Politologia, ca orice domeniu academic serios, presupune rigoare, metodă, responsabilitate intelectuală și respect pentru adevăr, nu simplă aliniere la valuri de opinie, campanii sau reflexe emoționale colective, aliniere la campanii propagandistice de agitație publică sau de măsuri active.
A apăra această distincție nu este un gest polemic, ci unul de igienă intelectuală minimă, necesar pentru ca dezbaterea publică să rămână ancorată în realitate și pentru ca profesiile intelectuale să nu fie golite de conținut și transformate în simple instrumente ale momentului.
Deci este necesar să clarificăm publicului, în apărarea disciplinei politologice, cele de mai sus.
Să-i cerem să ne înțeleagă și că facem tot ceea ce putem pentru a ține acest fenomen patologic sub control, dar, așa cum s-a observat, în momentul de față în România, practic, sfera publică este dominată de acest fenomen, in care, să citez un coleg, „țăcăniții, dereglații și dezaxații psihic par să fie cei care dau tonul dezbaterii publice și setează agenda acesteia”.
sursa: FB
Radu Zlati 
Lasă un comentariu