PNL, USR și UDMR îl împing pe Siegfried Mureșan spre Palatul Victoria. Dar propunerea nu este doar despre un europarlamentar liberal. Este despre un traseu de personaje publice și instituții, de la Bundestag, Gunther Krichbaum, PPE, Bruxelles la Dominic Fritz și o arhivă veche, incomodă, despre Oana Harvalia/Krichbaum și lobby-ul pentru adopții internaționale. Acest articol nu este o reacție la știrea zilei. Este capătul vizibil al unei arhive jurnalistice de aproape două decenii.
Coaliția minoritară nu propune doar un premier. Propune un produs politic de import, lustruit în vitrina PPE, crescut pe culoarul Bundestag–Gunther Krichbaum–Bruxelles și livrat României exact în momentul în care partidele de la București nu mai reușesc să-și fabrice singure o soluție credibilă pentru Palatul Victoria.
Siegfried Mureșan este prezentat ca europarlamentarul competent, articulat, pro-european, bun de pus în fruntea guvernului. Dar biografia lui spune mai mult decât comunicatul politic. Înainte de a deveni omul bugetelor europene și al PPE, Mureșan a lucrat trei ani pentru Gunther Krichbaum, unul dintre cei mai influenți politicieni germani pe dosarele României, Europei de Est, Balcanilor și Republicii Moldova.
Acest text nu pornește de la febra negocierilor de azi. Este capătul vizibil al unei arhive jurnalistice începute în urmă cu aproape două decenii, în Jurnalul Național, pe dosarul adopțiilor internaționale, al presiunilor europene și al rețelelor care au vorbit mereu în numele „salvării” României.
Știrea zilei. PNL, USR și UDMR scot din vitrina PPE un premier pentru România
Siegfried Mureșan a fost scos din vitrina lustruită a Partidului Popular European și pus direct pe masa negocierilor pentru Palatul Victoria. Nu ca simplu nume de avarie. Nu ca parlamentar oarecare. Nu ca tehnocrat rătăcit prin agendele de partid. Ci ca propunere de premier a unui bloc politic format din PNL, USR și UDMR, într-un moment în care România își caută, din nou, guvernul prin sertarele altora.
Pe de o parte, PSD merge pe varianta Sorin Grindeanu, produs clasic al mecanicii interne de partid, cu rădăcini în administrația românească, în rețelele de putere autohtonă și în vechiul reflex al Palatului Victoria ca instrument de control politic. Pe de altă parte, PNL, USR și UDMR scot în față un europarlamentar liberal, vicepreședinte PPE, crescut în limbajul Bruxelles-ului, fluent în formulele despre stat de drept, bugete europene, Republica Moldova, reforme și „direcție pro-europeană”.
Cine este Siegfried Mureșan
Aparent, avem doar o competiție între două propuneri de premier. În realitate, avem ceva mult mai interesant: o confruntare între două infrastructuri de putere. Una internă, brută, locală, recognoscibilă, cu PSD-ul care își joacă varianta Grindeanu. Alta externă, elegant ambalată, occidentală, cu ștampilă PPE, cu traseu german și cu reflexe de legitimare venite dinspre Bruxelles. Iar Mureșan este figura perfectă pentru această a doua infrastructură.
Nu are profilul politicianului român crescut la coada organizației județene, printre primari, șefi de deconcentrate, baroni locali și ședințe cu scandal. Nu vine cu miros de sediu de partid provincial. Vine cu miros de mochetă europeană, de comisie parlamentară, de briefing PPE, de culoar de Bundestag, de raport pe bugetul Uniunii Europene și de poză de familie cu marii preoți ai establishmentului european. Exact de aceea este și util. Exact de aceea este și interesant. Exact de aceea trebuie privit cu lupa.
Pentru publicul larg, povestea este vândută simplu. România are nevoie de un premier pro-european, iar Siegfried Mureșan ar fi omul potrivit. Tânăr încă pentru politica mare, dar suficient de vechi în mecanismele europene. Liberal, dar acceptabil pentru USR. PPE-ist, dar digerabil pentru UDMR. Român, dar format în afara mlaștinii românești. Tehnic, dar politic. De partid, dar cu aer de funcționar european. Adică exact produsul pe care partidele îl scot din frigider când nu mai vor să-și asume singure dezastrul.
Comunicatele și relatările de presă vorbesc despre negocieri, acord de reciprocitate, formule minoritare, rotații, consultări la Cotroceni și variante de guvernare. Tot acest limbaj administrativ ascunde, însă, miza reală. Nu se negociază doar un premier. Se negociază cine are dreptul să livreze României un premier: rețeaua politică internă sau rețeaua europeană de influență.
În varianta PSD, numele este Sorin Grindeanu. Un produs al politicii românești în forma ei cunoscută, previzibilă, localizabilă. Îi vezi traseul. Îi vezi partidul. Îi vezi mecanismul. Îi vezi trecutul. Îți poate plăcea sau nu, îl poți vota sau respinge, îl poți critica brutal, dar știi din ce fabrică politică iese.
În varianta PNL–USR–UDMR, numele este Siegfried Mureșan. Aici lucrurile devin mai subtile. Fabrica nu mai este la București. Nu mai este la Timișoara, Cluj, Dolj sau Bihor. Nu mai este în organizația județeană, în consiliul local, în bătălia pentru primării, în rețeaua internă de partid. Fabrica este în altă parte, într-o rețea formată din Bundestag, PPE, Bruxelles, comisii europene, conexiuni germano-române, culoare de influență și personaje care nu apar în afișul electoral, dar apar în CV-uri, în fotografii oficiale și în nodurile discrete ale carierelor politice.
Aici începe adevărata poveste.
Pentru că Siegfried Mureșan nu este doar europarlamentarul prezentat astăzi drept soluție pentru Palatul Victoria. Este un produs politic cu genealogie. Iar genealogia aceasta duce, inevitabil, spre Gunther Krichbaum, spre Bundestag, spre zona CDU/PPE, spre structurile germano-române de influență și spre același ecosistem în care, cu ani în urmă, apăreau Monica Macovei, Laura Codruța Kövesi, Dominic Fritz și întreaga liturghie a „salvării” României prin validare externă.
De aceea, primul reflex sănătos nu este să ne întrebăm dacă Mureșan vorbește frumos. Vorbește. Nici dacă știe să se miște prin Bruxelles. Știe. Nici dacă arată mai bine în poza de premier decât alți candidați produși de partidele românești. Arată. Toate acestea sunt partea de ambalaj.
Întrebarea grea este alta. Ce infrastructură îl aduce acum în față?
PNL îl propune, USR îl susține, UDMR îl acceptă. Dar această triplă susținere nu explică nașterea politică a personajului. Explică doar momentul în care produsul ajunge pe raftul guvernării. Nu explică fabrica. Nu explică mentorii. Nu explică rețelele. Nu explică vechile culoare prin care anumite figuri sunt crescute, certificate, promovate și apoi returnate României sub forma soluției „pro-europene”. Iar aici se rupe perdeaua.
Siegfried Mureșan este prezentat astăzi ca propunerea „curată” a unui bloc politic pro-occidental. Dar traseul său nu începe cu acest comunicat și nu se termină cu această nominalizare. Traseul său trece prin Bundestag, prin Gunther Krichbaum, prin PPE, prin Bruxelles și printr-o rețea germano-română care a funcționat ani la rând ca filtru de validare pentru politicienii români considerați compatibili cu agenda europeană dominantă. Nu este nimic ilegal în asta. Tocmai de aceea este mai important. Rețelele de influență nu sunt întotdeauna ilegale. Cele mai eficiente sunt perfect respectabile, perfect fotografiabile, perfect invitabile la conferințe, recepții, forumuri și dezbateri despre viitorul Europei. Nu lucrează cu ștampilă penală, ci cu bursă, stagiu, consiliere, funcție, recomandare, vizibilitate, acces și protecție simbolică.
Așa se fabrică liderii de import. Nu prin conspirații de pivniță, ci prin cariere atent crescute. Prin proximități. Prin uși deschise la timp. Prin oameni care te pun lângă oamenii potriviți. Prin fotografii care par protocol și sunt, de fapt, hărți de influență. Prin CV-uri care par simple biografii și sunt, de fapt, trasee de dependență politică. Iar acum, acest traseu ajunge la Palatul Victoria.
România nu asistă doar la o negociere de guvern. Asistă la un moment de demascare involuntară. Când partidele românești nu mai pot produce o soluție credibilă din interior, caută una în vitrina europeană. Când PSD vine cu Grindeanu, ceilalți vin cu Mureșan. Când politica internă miroase prea tare a uzură, i se pune în față parfumul Bruxelles-ului. Când electoratul trebuie liniștit, se scoate la rampă omul care sună bine în urechea occidentală. Dar un premier nu trebuie judecat doar după ambalajul său european. Trebuie judecat după infrastructura care l-a produs. Iar în cazul Siegfried Mureșan, exact acolo începe investigația. Nu la comunicatul PNL. Nu la votul USR. Nu la acceptul UDMR. Nu la rivalitatea cu Sorin Grindeanu. Acestea sunt doar zgomotul de suprafață al zilei.
Povestea adevărată începe cu numele pe care comunicatele îl evită sau îl transformă în simplu detaliu de CV: Gunther Krichbaum. Pentru că întrebarea nu este cine îl propune pe Mureșan. Întrebarea este cine l-a produs.
sursa: Ecopolitica
Radu Zlati 
Lasă un comentariu