În a nouăsprezecea zi a Memorandumului de Înțelegere, dinamica câmpului de luptă și masele își impun superioritatea absolută asupra negocierilor cu ușile închise. În timp ce Teheranul și Muscat conduc o revoluție tăcută în gestionarea asigurării maritime a Strâmtorii Hormuz pentru a pune capăt monopolului occidental, cortegiul funerar de milioane de oameni al Liderului Suprem iranian dă o lovitură fatală pariurilor pe dezintegrarea internă. În schimb, entitatea israeliană se îneacă în mlaștina „Liniei Galbene” libaneze, recunoscându-și incapacitatea de a curăța satele de elementele Hezbollah, într-un moment în care ministrul său al Apărării, Israel Katz, face declarații provocatoare cu privire la asasinarea lui Khamenei. Aceasta pune paie pe focul descurajării iraniene și confirmă închiderea orizonturilor politice și militare pentru guvernul lui Netanyahu.
În primul rând: Revoluția alternativă a asigurărilor din Hormuz… Muscat și Teheranul întorc rolurile
Departe de zarva militară, Iranul și Sultanatul Oman gestionează o inginerie strategică și economică extrem de critică pentru a impune suveranitatea permanentă asupra Strâmtorii Hormuz și a exclude companiile de asigurări occidentale din ecuație.
- Societatea mixtă omanezo-iraniană: Potrivit cercetătoarei Fatimei Al-Smadi de la Centrul de Studii Al Jazeera (citând un oficial omanez de rang înalt), a fost propusă înființarea unei companii mixte care să ofere proceduri de salvare, urgență și mediu (care anterior erau oferite gratuit). Această companie va percepe comisioane financiare pentru serviciile sale, dar la tarife preferențiale mai mici decât cele ale companiilor de asigurări occidentale, iar nicio navă nu va avea voie să treacă fără a-și plăti comisioanele.
- Acoperire juridică și internațională: Muscat a mobilizat o echipă de experți juridici, susținuți de un expert britanic proeminent, care au dovedit că această măsură suverană nu încalcă dreptul internațional. Într-o mișcare care asigură acoperire internațională, Rusia a aprobat propunerea (cu o rezervă tactică privind generalizarea acesteia la alte coridoare), în timp ce China (cel mai mare consumator) va beneficia de tarife preferențiale, garantând sprijinul superputerilor estice pentru aceste aranjamente. Această evoluție explică avertismentele succesive ale Ministerului de Externe iranian că Hormuz „nu este un loc de expoziție”, acționând ca un răspuns practic la mobilizarea SUA în drumul spre summitul NATO.
2: Înmormântarea de milioane de persoane… Legitimitatea „Stindardelor Răzbunării” și o palmă dată războiului psihologic al Washingtonului
Procesiunea funerară oficială pentru opt cadavre (inclusiv trupul Liderului Suprem și al membrilor familiei sale) a început într-o scenă fără precedent în capitala, Teheran.
- Un potop uman și mesaje politice: Dimensiunea masivă a mulțimilor (care a necesitat modificarea traseului de plecare din Piața Imam Hussein în Piața Enghelab și a durat 12 ore) a derutat estimările occidentale. Mulțimile au ridicat „stindardele răzbunării” roșii și pancarte care promiteau uciderea lui Trump. Analiștii au rezumat această scenă ca fiind un „mesaj politic clar care confirmă că sângele martirului nu va fi irosit”, dovedind eșecul evaluărilor americane și al războiului mediatic care mizează pe dezintegrarea modelului iranian.
- Escalada politică iraniană: Președintele Parlamentului, Mohammad Bagher Ghalibaf, s-a bazat pe acest mandat popular pentru a-și lansa „nu-urile” decisive: „Nu există pace între noi și Statele Unite și nu vom recunoaște Israelul”. El a subliniat refuzul de a renunța la cererea de a opri războiul împotriva aliaților și a Frontului de Rezistență, transformând negocierile într-o cale pentru extragerea suveranității depline.
3: Libanul… Cimitirul „Liniei Galbene” și arderea „Zonelor Experimentale”
Planurile israeliene și americane din Liban se prăbușesc în fața statorniciei rezistenței și a respingerii de către forțele naționale libaneze a acoperirii cunoscute sub numele de „Acordul-cadru”.
- Eșecul securității prin recunoașterea ebraică: Canalul ebraic 12 a dat o lovitură narațiunii israeliene recunoscând, citând surse de securitate: „Hezbollah are încă elemente în zonele din interiorul Liniei Galbene, cum ar fi Bint Jbeil, Deir Siriane și Majdal Zoun… și eliminarea lor nu este ceva ce poate fi realizat într-o perioadă scurtă de timp.” Această recunoaștere explicită explică recurgerea armatei de ocupație la tactici de pământ pârjolit, după ce a efectuat detonări și a nivelat cartiere din Aitaroun, Haddatha, Houla și Kfar Tibnit.
- Iluzia lui „Ali al-Taher” și a incursiunii de la Haddatha: În ciuda faptului că armata de ocupație îl vizează pe „Ali al-Taher”, aceste dealuri vor fi „costitoare și feroce pentru Israel”. La Haddatha, armata de ocupație a anunțat o încercare de a impune „controlul operațional”, avansând cu tancuri Merkava și buldozere D9 într-o încercare disperată de a-și asigura un punct de sprijin.
- Prăbușirea umbrelei politice: Pe frontul politic intern, site-ul web „Al Modon” l-a citat pe președintele Camerei Nabih Berri, declarând că tratează Acordul-cadru ca și cum acesta „nu ar exista”. Mai mult, personalități occidentale au lansat un atac usturător; fostul ambasador britanic Craig Murray l-a descris pe președintele Aoun ca fiind conducătorul unui „regim marionetă care urmărește exterminarea șiiților și trădarea creștinilor”. În acest context, surse au dezvăluit grave probleme în formarea „Comitetului Tripartit” din cauza refuzului Hezbollah de a coopera, paralizând implementarea oricărei retrageri experimentale.
4: Aroganța lui Katz și fragmentarea frontului intern israelian
În culmea dezordinii militare, liderii entității încearcă să fugă înainte prin declarații escaladante, adâncind astfel criza statului lor.
- Provocările lui Katz: Ministrul Apărării, Israel Katz, a declarat cu lăudăroșie: „Noi suntem cei care l-am ucis pe Ali Khamenei pentru că a condus un plan de distrugere a noastră, iar orice lider iranian care va face acest lucru va fi eliminat.” Această declarație, care coincide cu înmormântarea la care au participat milioane de persoane, nu este o demonstrație de putere, ci mai degrabă alimentează motivele răzbunării iraniene. Ea servește drept o carte de condamnare internațională care sporește izolarea Israelului și dovedește responsabilitatea sa directă pentru crimele de asasinat.
- Obsesia pentru războiul civil: Entitatea israeliană se află în pragul colapsului intern, potrivit unui sondaj realizat de Institutul de Politică a Poporului Evreiesc (JPPI). 60% dintre israelieni văd un pericol „tangibil și real” de izbucnire a unui război civil, 49% și-au exprimat pesimismul cu privire la viitor, iar 52% se așteaptă la asasinarea politică a unei figuri importante. Această fragmentare este însoțită de evaluarea armatei israeliene (conform site-ului Walla) conform căreia Iranul nu s-a prăbușit, ci a început procesul de reconstrucție, spulberând iluziile lui Netanyahu despre „victoria absolută”.
Concluzie și rezultate strategice
Odată cu încheierea celei de-a nouăsprezecea zile, este evident că Washingtonul și Tel Avivul au pierdut inițiativa pe toate fronturile. Suveranitatea asupra Strâmtorii Hormuz este acum impusă prin inginerie avansată omano-iraniană, lipsind alianța occidentală de cartea șantajului maritim, pe fondul acceptării rusești și chineze care garantează acoperirea internațională.
În ceea ce privește Libanul, recunoașterea de către serviciile secrete israeliene a imposibilității de a curăța „Linia Galbenă” (Bint Jbeil, Majdal Zoun) de elementele Hezbollah confirmă eșecul fundamental al conceptului de „zone experimentale”. Răspunsul politic libanez (veto-ul președintelui Camerei Berri) și răspunsul pe teren (ambuscadele rezistenței) golesc „Acordul-cadru” de substanța sa, lăsând Israelul blocat într-un război de uzură fără orizont și cu forțe de rezervă insuficiente.
În cele din urmă, mulțimile de la Teheran au dovedit că războiul americano-israelian a produs o conducere iraniană mai hotărâtă și legitimă pentru a-și menține liniile roșii. Nebuniile provocatoare ale lui Katz și riscul tot mai mare al unui război civil israelian confirmă faptul că entitatea este cea care se confruntă cu adevărata amenințare de colaps, în timp ce administrația Trump va fi forțată în discuțiile NATO să se încline în fața ecuațiilor de facto de la Hormuz pentru a-și salva economia în detrimentul strategiei Israelului de „victorie absolută”, care a rămas moartă.
sursa: X
Radu Zlati 
Lasă un comentariu