Au trecut mai bine de 72 de ore de când președintele Nicușor Dan a avut ceea ce, după toate aparențele, a fost (și s-a dorit să fie) o intervenție publică semnificativă, în cadrul căreia a pus în discuție problema naționalismului românesc contemporan. Ecourile sunt cunoscute și au fost deja comentate de majoritatea celor care urmăresc dezbaterea publică și climatul de opinie din România. Momentan, rezultatul este o cacofonie în care principala constantă este o demostratie publică fără echivoc a gradului incredibil de retardare intelectuală, politologică, doctrinară și profesională în care se află discursul public românesc în epoca mass-mediei sub acoperire și a ONG-ismului propagandistic.
Am așteptat (și continuăm să așteptăm) ca aceste reacții să ducă, într-un fel sau altul, la o contra-reacție în direcția asanării și focalizării constructive a discuțiilor în jurul acestei teme extrem de importante. Altfel spus, ca aceste reacții haotice, viscerale, emoționale sau pur și simplu neinformate in marginea retardului intelectual si emotional cosmopolit să fie canalizate în direcția unei dezbateri naționale informate și edificatoare asupra uneia dintre cele mai importante teme care, ne place sau nu, defineste epoca pe care o trăim în România. Și aceste așteptări, dați-mi voie să spun, nu erau nejustificate. Existau aparente semne sau premise că intervenția președintelui făcea parte dintr-un plan, un efort doctrinar, pedagogic și strategic de anvergură națională…
AȘTEPTĂRI PE O PISTĂ FALSĂ ȘI DEZAMĂGIRE
De ce? Pentru că această dezbatere națională, acest efort de organizare și orientare într-o direcție constructivă și informată, păreau să fie legate — cel puțin în percepția unora, printre care mă număr — de apariția, cu câteva luni în urmă, a așa-numitului grup de reflecție strategică al Administrației Prezidențiale și, mai ales, de raportul de sinteză „Identitate națională, identitate europeană și provocarea populismului”.
De ce aveam asemenea așteptări? Aparent, acel raport și intervenția recentă a președintelui fac parte din logica obișnuită a unor asemenea inițiative publice de anvergură națională in mai multi pasi:
1. Un grup de specialiști asociat unei autorități publice majore își asumă rolul de a defini, orienta, calibra și dezvolta o anumită direcție de discurs public, de politică publică sau de abordare strategică.
2. Decidentul politic intervine apoi și, dacă vreți, „rostogolește” tema în spațiul public, împingând dezbaterea mai departe și concentrând atenția asupra problemelor și ideilor considerate importante.
3. După aceea vine din nou rândul experților, al instituției sau al grupului respectiv. În siajul intervenției autorității publice — în cazul de față, al președintelui României — aceștia revin în dezbaterea publică pentru a clarifica, organiza, dezvolta și calibra argumentele, pentru a răspunde criticilor și pentru a transforma intervenția politică într-o conversație națională mai amplă și mai bine structurată.
Rezultatul ar fi absolut benefic la nivelul opiniei publice și al dezbaterii publice, precum și din perspectiva clarificărilor doctrinare, ideologice, de politici publice și de strategie națională. Așa arată modelul ideal. Și, personal, ca mulți alții, am presupus că, atunci când o asemenea inițiativă a fost anunțată, cam acesta urma să fie și traseul ei.
NE-AM ÎNȘELAT. DE CE?
Să lăsăm deoparte, pentru moment, excentricitățile „materialului” produs de acest grup de reflecție, observate la vremea respectivă de numeroși comentatori. Să lăsăm deoparte problemele de metodologie, bibliografie, substanță, argumentare, formulare publică și stil care au însoțit documentul.
Să ne concentrăm exclusiv asupra mesajului său central, care, în bună măsură — confuz, semidoct, ambiguu și cu jumătate de gură, așa cum era formulat, mai degrabă printre rânduri, în acel text — pare să se suprapună peste ceea ce președintele Nicușor Dan a prezentat săptămâna trecută.
ȘI ABIA DE AICI ÎNCEPE ADEVĂRATA BIZARERIE A SITUAȚIEI
Pentru că, de mai bine de 72 de ore, am avut ocazia să vedem aproape întreaga gamă de reacții — în bună măsură critice sau negative — la intervenția președintelui.
Ceea ce NU am văzut însă a fost prezența publică a Grupului de Reflecție respectiv și modul în care acesta intenționează să ducă mai departe, să capaciteze si operationalizeze în spațiul public demersul început cu luni în urmă si avansat de Presedinte. În mod normal, ne-am fi așteptat tocmai de la membrii acestui grup la o serie de intervenții și clarificări, la argumente suplimentare și, eventual, la răspunsuri la unele dintre întrebările, nelămuririle și obiecțiile formulate în ultimele 72 de ore.
PÂNĂ LA URMĂ, CARE ESTE SARCINA UNUI ASEMENEA GRUP?
Să-i dea președintelui României un brânci în arena publică, punându-i în brațe un material pe o temă, iar după aceea să-l lase în ofsaid? Să se adune la o șuetă, să producă un material pe care să-l dea publicității și după aceea să spună: „Gata, popor! Noi, grupul de înțelepți, v-am lămurit în privința respectivă. Dacă înțelegeți despre ce este vorba, bine; dacă nu, noi ne-am pozat si am plecat acasă, avem alte treburi mai importante decât asta cu identitatea națională românească, identitatea europeană și alte asemenea chestii populiste…”
Răspunsul evident este: NU! Presupun că nu asta s-a dorit și, în orice caz, nu așa funcționează în mod normal asemenea demersuri. Și totuși, au trecut mai bine de 72 de ore și încă nu avem o reacție clară privind modul în care Grupul intenționează să ne ajute să intelegem ce si cum, să ne indrume, să capaciteze si dezvolte tema la nivelul dezbaterii, percepției și opiniei publice, în continuarea problematicii ridicate atât prin raport, cât și prin intervenția președintelui.
Ce sa mai intelegem din asemenea nesincronizari?
• Să nu existe nicio legătură între intervenția președintelui din această săptămână și discuțiile Grupului care au avut loc sub egida Palatului Cotroceni?!
• Să dezavueze acest grup de lucru intervenția publică a președintelui într-atât încât să o considere nedemnă de a fi susținută, clarificată, dezvoltată, elaborată și explicată de vocile care, cel puțin în faza inițială, se anunțau drept vocile experte la nivel național în acest domeniu?
DAR EXISTĂ CEVA ȘI MAI CIUDAT
Să presupunem că, din motive pe care nu le cunoaștem, s-a decis ca grupul de lucru, ca entitate instituțională, să nu mai aibă o prezență sau o continuitate publică. Să presupunem că și-a produs raportul, l-a pus la dispoziția Administrației Prezidențiale, iar de aici înainte președintele urmează să valorifice, din când în când, ideile dezvoltate acolo. Chiar și în această ipoteză rămâne o întrebare: de ce membrii grupului, în nume personal și în calitatea lor de experți, nu intervin în dezbaterea la a cărei declanșare chiar demersul lor a contribuit?
Nu mai vorbim aici despre obligațiile instituționale ale unei comisii, ale unui grup de lucru sau ale unei structuri consultative. Vorbim despre angajamentul intelectual personal al celor prezentați drept experți și specialiști: pe de o parte, față de tema identității naționale și a naționalismului, pe care au acceptat să o trateze public; pe de altă parte, față de demersul în care au implicat Administrația Prezidențială și pe care l-au alimentat cu propriile analize și recomandări.
Mai mult: indiferent dacă sunt sau nu de acord cu fiecare formulare folosită de președinte, ar fi firesc ca tocmai acești specialiști să contribuie acum la clarificarea sensului intelectual și strategic al discuției. Nu pentru a-l „apăra” mecanic pe președinte, ci pentru a explica public ce au avut ei în vedere, care sunt argumentele, care este literatura relevantă, unde sunt diferențele de interpretare și în ce direcție consideră că ar trebui dusă conversația.
Altfel, inevitabil apare întrebarea: care a fost, de fapt, rostul grupului de reflecție? Și, până la urmă, cum își vede contribuția publică fiecare dintre membrii acestui grup de lucru dacă acum, când au ocazia, în cel mai direct mod posibil, să definească, să clarifice și să construiască dezbaterea publică în jurul unei teme majore, ei lipsesc cu desăvârșire la apel?
În acest moment atitudinea pare nu doar ceva neserios ci ceva care mustește a inconștiență și dispreț față de publicul românesc și de societatea românească (asta lăsând la o parte toate problemele implicite pe care le-ar devoala această atitudine în relația cu președintele). Mi-e teamă că nici președintele Nicușor Dan nu s-a așteptat ca înțelepții săi, garda sa pretorian-intelectuală, să producă un raport, să anunte public cu emfază ca sunt gata să ofere legitimitate intelectuală lansării unei teme și apoi să dispară exact în momentul în care tema intră cu adevărat în arena publică și începe să fie contestată, discutată chestionată, elaborate…
CE TREBUIE SĂ ÎNȚELEGEM, AȘADAR, DIN ACEASTĂ TĂCERE?
Ne aflăm într-o situație, pe de o parte, ciudată și, pe de altă parte, aproape amuzantă: avem raportul, avem grupul de experți, avem intervenția președintelui, avem reacția publică — dar tocmai veriga care ar trebui să lege expertiza de dezbaterea publică și, până la urmă, să ne ajute să înțelegem sensul întregii tărășenii pare să fi dispărut exact în momentul în care era cea mai necesară.
Prezența așa-numitului Grup de reflecție strategică al Administrației Prezidențiale este, ca să parafrazăm formula cunoscută, sublimă, dar lipsește cu desăvârșire — atât ca „identitate colectivă”, cât și „pe persoană fizică” — tocmai în momentul în care ar fi trebuit să-și exercite menirea pentru care, presupuneam noi, a fost constituit.
Sau, mă rog, poate că Grupul nu a fost constituit pentru acest obiectiv și avem de-a face, pur și simplu, cu o mare neînțelegere. Dar atunci întrebarea devine cu atât mai interesantă: pentru ce anume a fost inițiat acest grup? Care a fost de fapt menirea sa reală, dacă asta nu e?
sursa: FB
Radu Zlati 
Lasă un comentariu