Țineți minte când spuneam că PSD e la pământ și că va ajunge la 14%? Sondajele recente le confirma. Mulți au râs, mulți au crezut că mașinăria roșie a fost definitiv scoasă din joc.
Ei bine, istoria se repetă, doar că de data asta, sinuciderea politică este orchestrată chiar din interiorul așa-zisei „noi efuziuni liberale”. Refuzul colosal de greșit de a intra la guvernare alături de Eugen Tomac, la pachet cu marea reciclare din propriul partid, a deschis cutia Pandorei. PNL se prăbușește cu fiecare zi pe care o petrece la Palatul Victoria, iar principalul vinovat este chiar cel promovat ca „salvatorul providențial”:Che Guevara de Aleșd.
Zilele trecute, Guvernul Bolojan a decis să sesizeze Curtea Constituțională pentru un conflict juridic cu Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Motivul? Instanța supremă a cerut plata unor restanțe salariale de 4,8 miliarde de lei pentru magistrați. Bolojan s-a urcat imediat pe baricade, acuzând ICCJ că perturbă echilibrul bugetar național și că se substituie Executivului. Ceea ce nu înțelege acest veritabil „Che Guevara de Aleșd” este că Justiția nu funcționează după regulile unui chioșc din Bihor, unde primarul taie organigrame și pune lacătul pe uși după bunul plac. Înalta Curte nu a emis acele titluri dintr-un moft, ci aplicând legile strâmbe votate exact de politicul care astăzi urlă ca din gură de șarpe.
A invoca un conflict constituțional pentru că o putere a statului îți cere să respecți legea reprezintă un precedent periculos. Dacă Guvernul Bolojan poate refuza aplicarea deciziilor judecătorești pe motiv că „nu sunt bani”, atunci orice cetățean din România va avea dreptul legitim să nu-și mai plătească taxele sau amenzile invocând exact același argument. Când premierul refuză să aplice hotărârile judecătorești, el nu face „austeritate”, ci aruncă în aer statul de drept. Acest asalt asupra magistraților vine într-un moment de maximă vulnerabilitate și ipocrizie politică.
PNL-ul de astăzi încearcă să se reîmpacheteze ca partid al competenței, aducându-l pe Dragoș Pîslaru pe post de decor tehnocrat și Gheorghiu ca garant al unei pseudo-reforme juridice. Pentru a compensa pierderile masive lăsate în urmă de epurarea sau căderea grupării controlate de Hubert Thuma, noua conducere nu a ezitat să adune resturi politice de pe marginea drumului, inclusiv elemente cu retorică șoșocară sau populiști de grotă, aduși special pentru a umple golurile din teritoriu. Rezultatul? O stranie alianță ideologică în care tehnocrația de Bruxelles dă mâna cu extremismul de stradă, sub bagheta unui premier care confundă deciziile ICCJ cu procesele-verbale de contravenție.
Dar marea eroare a strategilor de carton este că au uitat cum funcționează România profundă. În satele și comunele unde Nelu și Chiva reprezintă opinca și ciubota analfabetă din punct de vedere civic, nimeni nu a auzit în viața lui de vreun Brătian și nimănui nu-i pasă de „ideologia liberală”. Pentru electoratul captiv din teritoriu, partidul nu este o doctrină, ci o rețea de supraviețuire. Ei nu votează „săgeata”, ci omul care le împarte resursele. Iar în momentul în care Adrian Veștea sau alți lideri negociază direct în sediile de partid, poporul simte slăbiciunea.
Aici apare profeția politică pe care o fac si pe care mulți o ignoră: refuzul rigid și populismul ieftin al lui „Che Guevara de Aleșd” nu fac astăzi decât să urce PSD în clasament. Lumea a crezut că PSD e la pământ după ultimele cutremure politice, uitând o realitate matematică cruntă: acești oameni au în continuare cei mai mulți parlamentari în funcție și controlează majoritatea primăriilor și consiliilor județene din țară. În cazul unor alegeri anticipate, spre care actualul blocaj ne împinge vertiginos, noua configurație va fi dominată autoritar de PSD și AUR pe primele două poziții. Va fi exact aceeași formulă toxică pe care o vedem clocotind sub suprafață, dar de data aceasta într-o „versiune îmbunătățită”, cu o legitimitate sporită, oferită pe tavă de greșelile colosale ale PNL.
Această dinamică ilustrează perfect teoria „formelor fără fond” (teoretizată istoric de Titu Maiorescu), adaptată la realitatea secolului XXI. România a importat instituții, partide și etichete doctrinare occidentale (Partidul Național Liberal, doctrine de dreapta), însă substanța sociologică din teritoriu a rămas profund pre-modernă.
În comunitățile vulnerabile, mecanismul de legătură dintre cetățean și stat nu este reprezentarea ideologică, ci clientelismul politic și patronajul:
Pentru electoratul captiv din teritoriu, partidul politic nu reprezintă o viziune despre societate, ci o rețea de distribuție a resurselor.
Primarul, viceprimarul sau șeful de facto al comunității sunt cei care mediază accesul la ajutoare sociale, locuri de muncă la stat (în aparatul local) sau favoruri administrative.
În acest context, masa critică de votanți nu votează „săgeata liberală” sau „tradiția Brătienilor”, ci votează OMUL (patronul local) care deține resursele în acel moment.
În științele politice, traseismul acceptat sau promovat de lideri percepuți ca reformiști (cum este Ciprian Ciucu la nivelul Capitalei) creează ceea ce se numește disonanță cognitivă la nivelul electoratului central. Miza PNL este pur cantitativă: cooptarea de primari, consilieri sau structuri din teritoriu (de la partide mai mici sau din zona populistă) pentru a-și asigura o „mașinărie de vot” la nivel de firul ierbii. Totuși, din punct de vedere calitativ, această mișcare anulează tocmai identitatea de partid bazat pe integritate și meritocrație. Atunci când lideri altădată vocali împotriva vechiului mod de a face politică validează pragmatismul cinic al traseismului, electoratul critic și educat (baza tradițională a dreptei) intră în faza de demobilizare și absenteism.
În macroeconomie și sociologia electorală, există conceptul de responsabilizare focalizată (focused accountability). În momente de criză economică, publicul larg nu tinde să dea vina pe un parlament fragmentat sau pe partidele din opoziție care stau în umbră (cum este PSD, care deține majoritatea parlamentară, dar evită expunerea directă). Vina este proiectată invariabil asupra vârfului Executivului. Prin asumarea guvernării și prin retorica sa specifică de „băiat rău” al tăierilor bugetare și al blocării drepturilor salariale (cum este conflictul cu magistrații), Ilie Bolojan comite o greșeală strategică majoră: El personifică statul restrictiv, cel care „ia” sau „nu dă”.
În condițiile în care inflația, taxele și costul vieții zilnice lovesc crunt populația de rând până la momentul unor alegeri anticipate, cetățeanul mediu nu va analiza subtilitățile macroeconomice sau deficitul structural. El va pune deteriorarea nivelului său de trai direct în cârca premierului în funcție. În acest mod, liderul Executivului devine paratrăsnetul perfect pentru acumularea de frustrare socială, absorbind tot impactul negativ, în timp ce partenerii sau competitorii din umbră rămân imuni. Marea eroare academică a strategiei PNL din spatele „Cabinetului Bolojan” este aplicarea unei logici corporatiste (de eficientizare a costurilor) într-un spațiu dominat de psihologia supraviețuirii.
Când o populație este afectată economic, ea nu caută un administrator care să-i explice de ce „nu sunt bani în buget” sau de ce trebuie respectate criterii stricte de deficit. Ea caută protecție socială și siguranță. Refuzul rigid de a negocia și transformarea austerității în blazon politic livrează electoratul vulnerabil pe tavă partidelor de stânga sau populiștilor. În timp ce Bolojan livrează argumente tehnice despre echilibrul financiar, electoratul lovit de sărăcie va percepe acest discurs ca pe o lipsă de empatie cinică.
Mizând pe traseism penalizator pentru imagine la nivel micro (Ciucu) și pe o postură de inflexibilitate bugetară la nivel macro (Bolojan), PNL creează furtuna perfectă pentru sine. Până la anticipate, erodarea accelerată a nivelului de trai va fi decontată exclusiv de partidul aflat la Palatul Victoria. Prin urmare, în loc să stabilizeze dreapta, această abordare funcționează ca un accelerator de imagine pentru PSD și AUR, care nu trebuie decât să aștepte ca dinamica economică și uzura guvernamentală să golească PNL-ul de procente.
Ceea ce actuala conducere refuză să priceapă, este că un partid al elitelor nu se conduce ca o foaie de Excel. Când sacrifici doctrina pentru pragmatism, când înlocuiești intelectualii cu populiștii și când ataci stâlpii statului de drept (Justiția) doar pentru a poza în erou al austerității, distrugi exact legatul istoric al Brătienilor. Iar pedeapsa istoriei, așa cum dinamica electorală o arată deja, este predarea țării la cheie adversarilor tradiționali.
Radu Zlati 
Lasă un comentariu