Ilie Bolojan își întemeiază strategia politică de a temporiza formarea oricărui nou guvern și, astfel, de a păstra el, pe termen nedefinit, conducerea României, chiar și ca demis, pe premisa că, exceptând ordonanțele de urgență și proiectele de lege, are toate puterile pe care le are și un Guvern normal. Teza este exprimată explicit în mesajele publice ale PNL-USR, inclusiv în punctajele de partid cu care sunt instruiți purtătorii de mesaje care apar la televiziuni sau în vulgata propagandei pe social media. Narativul susține că Guvernul demis este chiar mai eficient decât cel din care făcea parte PSD și că abia acum avem un guvern precum cele din Occident, unde executivele nu legiferează, ci doar administrează. Altfel spus, prelungirea la nesfârșit a interimatului asigurat de Bolojan nu reprezintă nicio pierdere, ba chiar este o oportunitate pentru demonstrarea, cu ajutorul miniștrilor USR, a calităților sale de bun administrator, ridicate la dimensiuni cvasi-legendare.
Pentru că un Guvern demis are totuși, constituțional, o capacitate juridică limitată, iar în România, în mod tradițional și practic, activitatea și inițiativa legislativă principală nu aparțin Parlamentului, ci executivului, în mod normal, după câteva săptămâni de la demiterea prin moțiune, Guvernul ar fi trebuit să intre într-un blocaj funcțional, nemaiputând asigura îndeplinirea obiectivelor strategice ale României într-un moment crucial pentru îndeplinirea jaloanelor și atragerea fondurilor din PNRR ori pentru aderarea la OCDE. Prăbușirea iminentă a tuturor țintelor și obiectivelor de țară, cu costuri financiare și economice incomensurabile, ar fi trebuit să declanșeze sentimentul de urgență care să conducă la atenuarea orgoliilor de partid și să permită compromisurile necesare formării unui nou guvern cu puteri depline cât mai curând.
Nu s-a întâmplat așa, pentru că Guvernul demis condus de Ilie Bolojan a orchestrat, nu știu dacă intenționat sau din instinct, o acțiune amplă de eludare a spiritului Constituției și al legilor, iar PSD i-a dat concursul la asta.
Un guvern demis are aproape toate puterile unui guvern legitim, cu excepția posibilității de a adopta ordonanțe de urgență sau simple, de a adopta proiecte de lege și de a iniția politici publice noi. Guvernul poate emite hotărâri de Guvern, poate numi în funcții publice, poate declanșa concursuri, poate semna contracte, poate organiza licitații sau atribuiri de contracte, poate distribui banii din buget și, în general, exercită controlul asupra circulației resurselor bugetare și asupra distribuirii funcțiilor de conducere sau executive din întreg aparatul de stat central sau local, inclusiv în cadrul societăților de stat. Controlează, astfel, întreg patrimoniul public de sinecuri, posturi clientelare și recompense politice ori datorii financiare.
Miniștrii, interimari sau nu, au aproape toate puterile pe care le au miniștrii plini, cu excepția posibilității de a participa la adoptarea ordonanțelor sau proiectelor de lege în ședințele de Guvern (!). În rest, pot emite ordine, instrucțiuni și metodologii, pot semna contracte și pot face numiri în domeniul pe care îl conduc. Ba chiar, într-un anumit sens, stau mai bine decât un ministru plin, pentru că, de exemplu, nu pot face obiectul unor moțiuni simple în Parlament și nu pot fi revocați de premierul demis. Au, astfel, puteri extinse și o răspundere politică inexistentă.
Guvernul demis condus de Ilie Bolojan își asigură permanentizarea interimatului exploatând neclaritățile legislative și profitând de complicitatea tacită a partidelor, în primul rând a PSD. Guvernul actual face pe cale ocolită ceea ce nu are dreptul să facă și ceea ce, dacă nu ar face, ar trebui să determine înlocuirea sa rapidă cu un guvern legitim: legiferează indirect și adoptă politici publice noi. Legiferează atunci când, cu sprijinul lui Nicușor Dan, pune Parlamentul sub presiunea de a vota, în procedură de urgență și în sesiune extraordinară, proiectele legislative din PNRR exact în forma elaborată de Guvern.
Toate legile din PNRR sunt redactate, elaborate și lucrate în cadrul Guvernului, potrivit viziunii miniștrilor demiși, și tot aici sunt negociate cu părțile interesate. Întregul proces de elaborare normativă, inclusiv cel de consultare publică, are loc în cadrul Guvernului. Acesta este exact procesul care dă conținut noțiunii de „proiect de lege”, cel pe care Guvernul nu mai are dreptul să îl adopte. Profitând de formularea aparent restrictivă a legii, care interzice doar „adoptarea”, Guvernul realizează unilateral toți pașii anteriori acestui moment, după care apelează la artificiul de a transfera formal inițiativa unor parlamentari pentru a o prezenta drept propunere legislativă parlamentară.
Evident, este un artificiu și o ipocrizie juridică: chiar dacă formal proiectul de lege nu mai este transmis Parlamentului printr-o hotărâre de Guvern, în realitate el rămâne produsul elaborat în Guvern, cu utilizarea tuturor resurselor umane, logistice și financiare ale acestuia pentru o activitate pe care nu mai are dreptul să o desfășoare.
Partidele din Parlament, în special PSD, sunt puse într-o situație dificilă, pentru că, pe de o parte, fiind vacanță parlamentară și calendarul legislativ deja întârziat, nu mai există timpul necesar unor procese legislative ample și de substanță, iar pe de altă parte, întreaga responsabilitate pentru pierderea banilor din PNRR le-ar fi transferată. E superfluu se dau exemplul Legii privind salarizarea, dar pe lângă ea mai sunt alte 7 legi lucrate integral în interiorul Guvernului, prin același mecanism de eludare a unei interdicții explicite.
În al doilea rând, Guvernul demis adoptă politici publice noi pentru că nimeni nu pare să îl poată opri. De exemplu, în ultima ședință de Guvern au fost discutate două astfel de documente de politici publice noi, cu orizont de aplicare până în 2030, respectiv 2034. De la demiterea sa prin moțiune, Guvernul a emis cel puțin 14 hotărâri de Guvern în situații în care, constituțional, nu mai are competența de a interveni iar Consiliul Legislativ a emis avize negative întemeiate exact pe această motivare. Este vorba fie despre adoptarea unor politici publice noi, fie despre strategii sau reorganizări ample de instituții cu impact pe termen lung.
Guvernul a ignorat aceste observații ale Consiliului Legislativ privind legalitatea și constituționalitatea, plecând de la considerentul că, fiind vorba despre hotărâri de Guvern, acestea nu sunt supuse controlului Curții Constituționale, ci doar, eventual, controlului instanțelor de contencios administrativ.
În concluzie, Guvernul demis condus de Ilie Bolojan depășește în practică cu mult domeniul restrâns al „administrării treburilor publice” și astfel transformă provizoratul într-o stare permanentă. Este, într-adevăr, un guvern mai puternic decât cel anterior, nu pentru că ar avea mai multe competențe, ci pentru că Ilie Bolojan și miniștrii săi au rămas cu aproape toate instrumentele de putere, pe care le pot exercita într-un context de control parlamentar inexistent, în timp ce costul măsurilor legislative impopulare este transferat Parlamentului și, în special, PSD.
După divorțul de PSD, cerut de Sorin Grindeanu pentru „nepotrivire de caracter”, Ilie Bolojan a rămas și cu casa, și cu mașina, și cu cățelul, și cu purcelul.
sursa: FB
Radu Zlati 
Lasă un comentariu