Ah, deci asta era! Retrag tot ce am spus despre viziuni academice și dezbateri doctrinare. Misterul întâlnirii de taină s-a risipit, lăsând în loc mireasma inconfundabilă, grea, a politicii de Dâmbovița, asezonată cu puțin cinism ardelenesc.
Să refacem filmul, pentru că scenariul este absolut fabulos, demn de o comedie neagră despre statul de drept românesc.
Locația: Biroul de la Senat al lui Mircea Abrudean (gazda perfectă, discretă, unsă cu toate alifiile aparatului guvernamental și de partid).
Personajele: Ilie Bolojan, reformatorul absolut, noul zeu al progresismului, omul căruia i se închină PNL-ul și Simina Tănăsescu, președinta și judecător al Curții Constituționale, somitate academică, reper de echidistanță.
Elefantul din încăpere: Legea Integrității, care urmează să fie judecată la CCR, luni
Cireașa de pe tort: Doamna Tănăsescu este exact raportorul pe această lege. Adică fix persoana care redactează documentul de bază, cea care dă tonul deciziei finale a Curții.
Ce ironie sublimă! Să te întâlnești pe ascuns, într-un birou politic de la Senat, pentru (NU) a discuta, sau, mă rog, pentru a respira același aer cu șeful politic al momentului exact înainte să dai o decizie pe legea… Integrității.
Vă dați seama câtă „integritate” încăpea în acel birou? Probabil dădea pe dinafară pe sub ușa lui Abrudean. Cum s-a desfășurat oare această apoteoză a independenței justiției?
Evident, oficialii ne vor jura cu mâna pe Constituție că a fost o simplă coincidență. Probabil doamna Tănăsescu se rătăcise pe holurile Senatului căutând o carte cu Baronul Munchausen, Ilie Bolojan evalua becurile din biroul lui Abrudean să vadă dacă nu e face risipă, și, din pură întâmplare, s-au așezat la aceeași masă. Așa mai pică un mit. Ilie-Sărăcie este și Bolo-Combinatorul. Ilie Bolojan, politicianul anti-sistem, adeptul regulilor stricte și al transparenței, se dovedește a fi un politician de provincie, capabil să facă trafic de influență instituțională exact ca vechii baroni pe care îi înfierează.
Să chemi sau să primești raportorul CCR la tine în bârlog, fix înainte de o decizie vitală pentru coaliția de guvernare, este definiția de manual a presiunii politice asupra justiției. Iar de partea cealaltă, Simina Tănăsescu ne demonstrează că hermeneutica juridică se face cel mai bine la „firul ierbii” politice.
Indignarea cu care ne-a spus că nu discută probleme legate de deciziile CCR înainte de a fi date, m-a convins! Dar nu ne-a spus despre ce au discutat. Și mai ales: DE CE au discutat?
Separarea puterilor în stat funcționează impecabil în România: Puterea Judecătorească și Puterea Legislativă/Executivă sunt strict separate… până când se întâlnesc să bea o cafea în biroul Puterii. Așa se scrie independența justiției la București. Nu în sălile de judecată, nu prin argumente publice, ci prin discuții șoptite la Senat. Măcar acum știm un lucru cert: dacă Legea Integrității trece sau pică, decizia nu s-a luat la Curtea Constituțională, ci între un sfert de zahăr și o gură de espresso, sub privirea calină a lui Mircea Abrudean.
sursa: FB
Radu Zlati 
Lasă un comentariu