Modernizarea școlii românești depinde de noroc, nu de strategie. Statul finanțează prezentul minim. Uniunea Europeană, eventual, viitorul.
Radu Zlati — Miraculosul buget al Educației (I)
Formula reală a sistemului românesc privit prin prisma bugetului alocat pare a fi: Educația: prea puțin ca să transforme; Cercetarea: prea puțin ca să conteze; Fonduri UE: prea volatile ca să compenseze.
PD Aligică — Când România nu vrea să „arunce bani” pe cercetare…
Opoziția dintre cercetare și inovare este un sofism rezultat din separarea artificială a unui proces integrat. Toate marile economii ale lumii investesc masiv în cercetare tocmai pentru că știu că, fără ea, inovarea devine imposibilă pe termen lung.
Dan Ungureanu — Autopsia educației din România
De ce ne-ar trebui un procent mai mare din populație cu studii superioare ? Oamenii cu studii superioare își cunosc mai bine drepturile civice, sînt mai activi social, asociativ și politic, sînt mai responsabili, votează în cunoștință de cauză.
V. Ernu — De ce sunt profesorii dezamăgiți?
Băieții de la UE știu tot și ești retrograd dacă te îndoiești! S-a renunțat la trimestre și la teze. S-a pus accent pe discriminare și pe drepturile elevului în raport cu dascălul. A plouat cu psihologi care și-au propus să rezolve lenea și lipsa de chef a elevilor!
C. Hendrick — Ar trebui să renunțăm la tehnologiile didactice digitale?
Copiii noștri sunt mai puțin capabili cognitiv decât eram noi la vârsta lor. De ce?
PD Aligică — Ieșim din istorie?
În secolul XXI, esența unei societăți, a unui stat și a unei națiuni va putea fi menținută și dezvoltată doar prin crearea unei infrastructuri extrem de puternice de cercetare, știință, dezvoltare, educație și cultură.
PD Aligică — “Detoxifierea digitală”
Se vorbește deja deschis despre evaluarea daunelor suferite de o întreagă generație (Gen Z și Alpha). Jonathan Haidt descrie o „remodelare masivă a copilăriei” începând din 2010–2012, care a produs schimbări la nivel de populație: explozia anxietății, depresiei, automutilării și sinuciderilor la adolescenți.
V. Ernu — Spre o sinucidere socială a României
pe lângă abandonul sistemului de educație făcut sistematic de clasa politică prin subfinanțare și reforme demente într-un ritm catastrofal – mai avem banii privați ai părinților în joc. Practic subfinanțarea a dus la o anti selecție de cadre și la o pecarizare fără precedent a breslei profesorale. Aici se adaugă distrugerea prestigiului – un bișnițar are o cotă simbolică net superioară unui profesor după 90.
CB Pantelimon — De-a valma, despre analfabetisme, știință și pseudoștiință. Cu rea credință
Nu este doar un exercițiu amuzant și grosolan de manipulare a realității prin impunerea unor definiții prost înseilate. Este o abandonare a educației unor generații de copii și a implicării unor generații de adulți în favoarea unui program de standardizare populațională pe considerente economice. Cu bună știință, cu rea credință și fără conștiință.
PD Aligică — Avem nevoie de inteligență națională
Întreaga piramidă socială, întreaga arhitectură de guvernanță și întregul sistem economic vor sta, în viitor, într-un singur lucru: capacitatea sistemului de educație, cercetare și știință de a produce resursa și instrumentul necesar gestionării sistemului în noile condiții tehnologice și geopolitice.
G. Șerban – De ce „sporul de doctorat” ar trebui îngropat
În 2026, România are mai mulți doctori pe metru pătrat decât Germania sau Franța, dar avem cele mai puține brevete de invenție din UE.
Radu Zlati – Cumplit meșteșug de tâmpenie, Doamne ferește!
Ce fel de arhitectură cognitivă construim sistemic?
Un absolvent: rapid, flexibil, conectat, fluent digital,
dar poate mai puțin: profund, rezistent, concentrat, autonom intelectual.
Sau invers?
R. Zlati – Teorie a manipulării (XL): România în „recesiune tehnică” pentru că profesorilor li s-au mărit salariile
Deci nu inflația, nu deficitul bugetar cronic, nu dezechilibrele comerciale, nu investițiile publice făcute cu frâna de mână trasă. Nu. Profesorii. Oamenii cu creta și catalogul au doborât PIB-ul.
M. Platon – Interviu: „O școală care produce incompetenți egotiști”
În școală, de exemplu, copiii învățau cum funcționează o minisocietate meritocratică, acolo se formau primele ierarhii naturale, organice, bazate pe muncă, merit, empatie. Tot de acolo ieșeau oamenii care au asigurat stabilitatea socială pentru că erau capabili să-și câștige munca cinstit și nu puneau în pericol viața celorlalți prin analfabetismul și amatorismul lor. O școală care produce incompetenți egotiști e una care generează instabilitate socială
Maurice Maeterlinck – Clopote de sticlă
O, clopote de sticlă!
Stranii plante pe totdeauna la adăpost!
În timp ce afară vântul îmi răvăşeşte simţurile!
Aceste măsuri care ne doare (sic!)
Aceste măsuri nu sunt neutre. Sunt decizii politice cu consecințe sociale și morale.
Ele nu repară nimic. Doar mută costul din buget în societate.
Iar creșterea numărului de elevi la clasă este exemplul perfect de politică aparent rațională dar profund iresponsabilă.
Educația nu se prăbușește printr-un mare scandal.
Se stinge lent, prin zeci de „ajustări rezonabile”, luate de oameni care nu mai intră demult într-o clasă.
Educația și identitatea (partea a II-a: „Cum procedăm?”)
conținutul nu poate fi sacrificat în favoarea metodei;
istoria nu poate fi redusă la studii de caz;
identitatea nu poate fi tratată ca un efect secundar;
Europa nu poate fi predată fără popoarele ei;
universalul nu poate fi predat ignorând unele dintre marile civilizații ale lumii.
CHRIS MELORE (Daily Mail) – Un neurocercetător dezvăluie prima generație din istorie mai puțin inteligentă decât proprii părinți
Generația Z este acum oficial primul grup care a obținut vreodată scoruri mai mici decât generația anterioară, scăzând în ceea ce privește atenția, memoria, abilitățile de citire și matematică, abilitățile de rezolvare a problemelor și IQ-ul general.
Educația și identitatea (partea I: „Ce vrem?”)
Nu există drum direct de la individ la umanitatea abstractă. Drumul trece prin comunitate, cultură și identitate.
A forma români care au asimilat valori europene și universale nu este un proiect provincial. Este unul matur.
Alternativa – producerea unor „cetățeni ai lumii” fără lume proprie – este comodă ideologic, dar costisitoare uman.
Educația nu ar trebui să ne învețe cum să fim mai puțin noi înșine, ci cum să fim mai buni fiind ceea ce suntem.
Criza sistemului, criza personalului didactic
Criza profesorilor din România nu este o criză de oameni.
Este o criză de sistem care nu știe ce să facă cu oamenii buni.
Atâta timp cât școala va funcționa pe selecție inversă, pe salarizare rigidă și pe management formal, nu va atrage competență. O va respinge.
Iar orice reformă care ocolește această realitate este doar zgomot.
Școala nu este o fabrică! (partea a III-a sau: „La un buget de c***t, un învățământ așijderea)
școala rămâne captivă între promisiuni mari și buzunare goale.
Nu pentru că nu știm ce trebuie făcut. Ci pentru că nu vrem să plătim prețul.
Scoala nu este o fabrică! (Addenda: „Noi” vs „Ei”)
Fără o clarificare a priorităților și fără o asumare reală a limitelor sistemului, riscul este ca legea din 2023 să repete soarta predecesoarelor sale: un text bine intenționat, corect formulat, dar incapabil să producă schimbarea pe care o promite.
Școala nu este o fabrică (partea a II-a)
Școala care pune caracterul înaintea pieței muncii nu ignoră economia.
O protejează, pe termen lung, de propriile ei excese.
Pentru că economia nu funcționează cu oameni dezrădăcinați, cinici și lipsiți de repere.
Funcționează cu oameni responsabili, autonomi și capabili să gândească dincolo de interesul imediat.
Școala nu este o fabrică! (partea I)
Școala nu este o anexă a pieței muncii.
Nu este o fabrică.
Nu este un centru de formare profesională precoce.
Este una dintre puținele instituții care ar trebui să mai aibă curajul să spună: aici formăm oameni, nu produse.
G. Șerban – MARIO: CRONICA UNUI EȘEC NAȚIONAL
Mario a murit pentru că sistemul a considerat că el și prietenii lui nu merită investiția. A murit pentru că miniștrii noștri nu știu ce înseamnă să mergi la școală prin noroi și să fii ademenit de un „prieten” cu un joint și un plan macabru.
Dacă nu ridicăm bugetul educației la 7% și dacă nu aducem statul înapoi în sate, toporul de la Cenei va lovi din nou. Nu este o amenințare, este o certitudine matematică.
Gabriel Șerban: „Ne-am tâmpit” sau „neam tâmpit”?
Dacă mediul este important, educația unui popor face diferența între viață și moarte.
Incompetența la vârf se plătește scump: ea garantează că elevul va fi analfabet funcțional, că salariul său va fi mic și că viața lui va fi tristă și precară.
Până când nu vom pune mâna pe carte, pe studii și pe humble pie, și vom accepta că IQ-ul nu e despre aroganță, ci despre capacitatea de a rezolva probleme structurale, vom rămâne campionii Dunning-Kruger: o națiune de genii autodeclarați care, în fața testului, ajung mereu la coada clasamentului.
Mircea Platon: Agitații programatice
Motto: „«Identitatea națională» este un construct problematic, care ține mai degrabă de o mentalitate de secol XIX și la care ar trebui să ne raportăm din ce în ce mai critic în condițiile lumii de azi” (ANEXE: De ce propunerea de programă de limba și literatura română pentru clasa a IX-a (trunchi comun) se bazează […]
Profesorii între cuțit și reificare sexuală
Două evenimente au generat valuri de comentarii în societatea românească săptămâna ce a trecut: o profesoară de japoneză dintr-un liceu de elită bucureștean a fost atacată cu un cuțit de către un elev din clasa a X-a și o profesoară de engleză dintr-un sat oarecare a fost abuzată, transformată într-un obiect sexual de către niște […]
C. Turcuș (Sinteza): Educația are nevoie de o dezbatere reală
universitățile și experții în educație au rămas pe dinafară, în schimb Ministerul s-a consultat cu alianța ”O voce pentru educație” despre care aflăm că e compusă din reprezentanți ai mediului de afaceri care înseamnă 50% din PIB, respectiv cu diverse ONG-uri din sfera educațională (în principiu, reprezentanți ai școlilor private). Prin urmare, atât România educată, cât și draftul de lege dedicat învățământului preuniversitar reflectă exact mind-setul mediului de business: educația trebuie să servească piața muncii, sistemul de învățământ trebuie să absoarbă expertiză din zona privată, învățământul particular trebuie finanțat necondiționat din fonduri publice, școlile se conduc asemenea unor firme.
M. Platon (FB): Grădinița ca parte a universului concentraționar
Strivitoarea majoritate a celor care mi-au replicat susținând că e bine să se introducă obligativitatea grădiniței și-au susținut poziția apelând la ura și disprețul față de părinți sau bunici. Românii sunt proști, trebuie să-i civilizeze cineva, deci experții MEC sunt cei mai în măsură să o facă.
D. Căstăian (EduPedu): Fabricile de iluzii ale colegiilor naționale
Furnizoare de diplome, premii, mărci ale excelenţei, colegiile naţionale livrează mediului politic fumigenele perfecte pentru a acoperi catastrofa din restul sistemului. Pentru că acesta este târgul niciodată explicit şi, totuşi, atât de evident, dintre politic şi elita educaţională: premii şi performanţă în schimbul resurselor şi influenţei.
D. Funeriu (edupedo.ro): Eșecul de moment al președintelui Iohannis
Adevărul simplu este că succesul școlar al unui tânăr nu va veni niciodată din altceva decât: profesori buni, elevi silitori, disciplină intelectuală, efort constant și respect față de profesor și elev, împreună cu o orientare școlară pertinentă. Toate aceste lucruri, simple și vechi de când lumea, pot exista doar dacă punem educația din România pe […]
Ana-Maria (Educație și tradiție): Școala S.A. și diletantul eficient
Susținătorii ”școlii-prăvălie”, cum foarte nimerit o numea Mircea Platon, adică a acelui sistem de educație raționalizat după model economic, bazat pe concurență, eficiență și control, se află după părerea mea într-o gravă eroare: anume aceea că există o suprapunere perfectă între planul pedagogic și cel economic al sistemului de învățământ. Odată ce acceptăm că cele două nu se suprapun, […]








Comentarii recente