Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat că USL nu va reveni asupra deciziei de a-l susţine pe liberalul Cristi Bîgiu la şefia CJ Buzău, adăugând că, dacă vrea să candideze, social-democratul Victor Mocanu, actualul şef al CJ, o poate face ca independent sau din partea altei formaţiuni politice. Victor Ponta a declarat, vineri seară, la […]
Mediafax – Ponta spune că USL nu revine asupra deciziei de a-l susţine pe Cristi Bîgiu (PNL) la şefia CJ Buzău
prin Radu Zlati pe 15 septembrie 2011 în Electorale, Locale, Uniunea Social Liberala
Maramureş: USL a pregătit listele cu candidaţii pentru primării în perspectiva alegerilor din 2012 (Agerpres)
prin Radu Zlati pe 15 septembrie 2011 în Electorale, Locale, Uniunea Social Liberala, USL Maramures
USL Maramureş şi-a stabilit potenţialii candidaţi pentru funcţiile de primar în judeţ, în perspectiva alegerilor din anul 2012. Liderii judeţeni ai PSD, PNL şi PC au anunţat, joi, într-o conferinţă de presă comună, că au fost stabilite persoanele care urmează să candideze anul viitor, însă pe parcurs pot apărea unele schimbări în privinţa acestora. ‘Am […]
Agerpres – PC a decis candidaţii din sondaje pentru alegerile 2012 la primariile de sector bucurestene
prin Radu Zlati pe 13 septembrie 2011 în Electorale, Sondaje, Uniunea Social Liberala
Partidul Conservator (PC) a decis, marţi, lista candidaţilor care vor fi măsuraţi în sondajele de opinie la nivelul sectoarelor Capitalei, pentru alegerile din 2012. Preşedintele conservatorilor, Daniel Constantin, a declarat, într-o conferinţă de presă, după şedinţa Biroului Executiv Central al partidului, că în sectorul 1 PC va susţine candidatul din partea liberalilor, pe Andrei Chiliman, […]
Agerpres – Dan Cristian Popescu, candidatul PNL pentru sondajele de la sectorul 2
prin Radu Zlati pe 12 septembrie 2011 în Electorale, PNL, Sondaje, Uniunea Social Liberala
Partidul Naţional Liberal (PNL) l-a desemnat pe Dan Cristian Popescu pentru a fi candidatul formaţiunii la funcţia de primar al sectorului 2 din Bucureşti. Potrivit unui comunicat de presă remis luni AGERPRES de PNL filial sector 2, Popescu a fost desemnat de liberali pentru a apărea în sondajul de opinie ce va fi efectuat de […]
Surse: PDL îl vrea pe Emil Boc şef la Camera Deputaţilor
prin Radu Zlati pe 12 septembrie 2011 în Electorale, Zvonuri
PDL îl vrea pe Emil Boc şef la Camera Deputaţilor. Surse din cadrul partidului susţin că actualul premier ar urma să candideze pentru postul de deputat lăsat liber la Cluj de Palfi Zoltan, UDMR-istul decedat acum două săptămâni. Candidatura premierului ar fi fost convenită cu preşedintele Traian Băsescu, după ce aceştia s-au înţeles ca Boc să […]
Conform sondajelor, candidatul USL Emilian Frâncu, va câştiga alegerile din 2012 pentru primăria Râmnicului
prin Radu Zlati pe 7 septembrie 2011 în Electorale, Locale, PNL, Sondaje, Uniunea Social Liberala
Având în vedere că joi 1 septembrie 2011, conducerea centrală a Uniunii Social Liberale a definitivat lista candidaturilor, atât pentru consiliile judeţene cât şi pentru primăriile de municipii reşedinţă de judeţ, suntem în măsură să vă comunicăm că la Râmnicu Vâlcea în urma sondajelor efectuate de patru institute sociologice de nivel naţional şi anume CCSI, […]
PSD Brăila va nominaliza candidaţii pentru primării în 30 de localităţi (Agerpres)
prin Radu Zlati pe 6 septembrie 2011 în Electorale, Locale, Uniunea Social Liberala
PSD Brăila va nominaliza, la nivelul USL, candidaţii pentru primăriile din judeţ în 30 de localităţi, potrivit înţelegerii făcute cu PNL, după cum a declarat marţi, pentru AGERPRES, preşedintele PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu. ‘În 30 de comune vor candida membrii PSD. În ceea ce priveşte oraşele, Ianca rămâne la noi, iar la Făurei şi […]
PSD nu va testa niciun candidat la Primăria generală şi nici la Sectorul 4 (MEDIAFAX)
prin Radu Zlati pe 6 septembrie 2011 în Electorale, Locale, Uniunea Social Liberala
PSD Bucureşti a decis potenţialii candidaţi la alegerile locale din 2012 din Capitală, printre aceştia figurând Dan Marian Vanghelie şi Gabriel Mutu, însă nimeni nu va fi testat în sondaje pentru Primăria generală, au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, surse din partid. Conform surselor citate, sondajele de opinie vor fi realizate în perioada imediat următoare, pentru […]
Oprescu: voi candida independent, în mod sigur nu va exista sigla USL (MEDIAFAX)
prin Radu Zlati pe 6 septembrie 2011 în Electorale, Locale, Uniunea Social Liberala
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, luni seară, la B1 TV, că va candida independent pentru un nou mandat, subliniind că „în mod sigur nu va exista sigla USL”, relatează „Gândul”. „Sorin Oprescu candidează independent, în cadrul unui parteneriat, unui parteneriat pentru Bucureşti. Uitaţi partea a doua cu siglă, fără siglă, cu pus acolo… Nu vreau […]
Mediafax – Primarul municipiului Bârlad, invalidat de conducerea PSD pentru o nouă candidatură la primărie
prin Radu Zlati pe 5 septembrie 2011 în Electorale, Locale, Uniunea Social Liberala
Primarul municipiului Bârlad, Constantin Constantinescu, a fost invalidat de către conducerea PSD pentru o nouă candidatură la primărie la alegerile locale din 2012, fiind acuzat că, în ultima perioadă, a cochetat cu liderii PDL atât de la centru, cât şi de la nivel local. Aflat la finalul celui de-al doilea mandat de primar al municipiului […]
Candidaţii USL: între seniori ai războiului şi tinere speranţe
prin Radu Zlati pe 4 septembrie 2011 în Electorale, Uniunea Social Liberala
Ca să transformi sondajele în vot efectiv ai nevoie de candidaţi capabili să convingă. Ce propun partidele? USL e prima formaţiune care a făcut publică lista candidaţilor principali pentru localele de anul viitor. Ea combină tinere speranţe cu nume foarte ştiute. Ponta şi Antonescu au încercat să aducă în prim plan câteva nume noi, din […]
Preşedintele PSD Arad: Vom respecta decizia conducerii USL privind candidaturile ACD la Primărie şi CJ (Agerpres)
prin Radu Zlati pe 2 septembrie 2011 în Electorale, Uniunea Social Liberala
Preşedintele filialei PSD Arad, Dorel Căprar, susţine că social-democraţii arădeni simt ‘o uşoară neîmplinire’ pentru faptul că PSD nu va avea candidat nici pentru preşedinţia Consiliului Judeţean şi nici pentru Primăria municipiului reşedinţă de judeţ. ‘Însă, în mod cert, filiala arădeană va respecta decizia conducerii centrale a USL, potrivit căreia candidaţii la cele două funcţii vor […]
Social-democraţii buzoieni cer PSD „să repare greşeala” privind candidatura liberalului Bîgiu la CJ (MEDIAFAX)
prin Radu Zlati pe 2 septembrie 2011 în Electorale, PNL, Uniunea Social Liberala
Social-democraţii buzoieni au anunţat, vineri, că nu recunosc candidatura liberalului Cristi Bîgiu la Consiliul Judeţean Buzău, decisă de USL, şi cer liderului Victor Ponta să reanalizeze situaţia şi „să repare greşeala”, transmite corespondentul MEDIAFAX. Potrivit preşedintelui PSD Buzău, Constantin Boşcodeală, în organizaţia buzoiană a partidului primarii din judeţ, dar şi consilierii judeţeni au decis să […]
Adrian Ştef (PNL) şi Dorel Coica (PSD), candidaţii USL pentru şefia CJ şi Primăria Satu Mare (Mediafax)
prin Radu Zlati pe 2 septembrie 2011 în Electorale, PNL, Uniunea Social Liberala
Liderii organizaţiilor municipale Satu Mare ale PNL şi PSD, Adrian Ştef şi Dorel Coica, sunt candidaţii USL pentru şefia Consiliului Judeţean, respectiv Primăria Satu Mare, transmite corespondentul MEDIAFAX. Liderul PNL Satu Mare, Ovidiu Silaghi, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că PNL l-a desemnat candidat unic pentru preşedinţia CJ şi pentru Primăria Satu Mare pe Adrian […]
Cum şi-au împărţit HARTA judeţelor PSD şi PNL. PLUS: Vezi LISTA CANDIDAŢILOR USL din toată ţara
prin Radu Zlati pe 2 septembrie 2011 în Electorale, PNL, Sondaje, Uniunea Social Liberala
Copreşedintele USL Victor Ponta a anunţat, joi, după şedinţele forurilor de conducere ale PSD, PNL şi PC, că PSD va avea candidaţi la 22 de Consilii Judeţene şi 21 de mari primării, la restul urmând să fie candidaţi ai ACD, scrie Mediafax. Ponta a precizat că s-a pornit de la algoritmul stabilit de protocolul USL, […]
Deputatul PNL Ciprian Dobre, candidatul USL la CJ Mureş; Cornel Brişcaru (PSD) – la Primăria Tg. Mureş (MEDIAFAX)
prin Radu Zlati pe 2 septembrie 2011 în Electorale, PNL, Uniunea Social Liberala
Deputatul PNL Ciprian Dobre este candidatul USL pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Mureş, în timp ce secretarul PSD Mureş, Cornel Brişcaru, va intra în cursa pentru Primăria Târgu Mureş din partea Uniunii, transmite corespondentul MEDIAFAX. Preşedintele PSD Mureş, Alexandru Petru Frătean, a declarat că în Comitetul Executiv Naţional al PSD de joi s-a stabilit că un […]
Deputaţii PNL Teodor Atanasiu şi Călin Potor, candidaţii USL la CJ Alba şi Primăria Alba Iulia (MEDIAFAX)
prin Radu Zlati pe 2 septembrie 2011 în Electorale, PNL, Uniunea Social Liberala
Deputaţii PNL Teodor Atanasiu şi Călin Potor sunt candidaţii USL pentru Consiliul Judeţean Alba, respectiv Primăria Alba Iulia, cei doi fiind desemnaţi în urma unui sondaj realizat la nivelul judeţului, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX preşedintele PSD Alba, Ioan Dârzu. Ioan Dârzu a spus că desemnarea candidaţilor USL pentru Consiliul Judeţean Alba şi Primăria municipiului […]
Liberalii Marius Nicoară şi Horea Uioreanu, desemnaţi candidaţii USL pentru Primăria Cluj-Napoca şi CJ(Agerpres)
prin Radu Zlati pe 2 septembrie 2011 în Electorale, PNL, Uniunea Social Liberala
Senatorul Marius Nicoară şi deputatul Horea Uioreanu au fost desemnaţi şi validaţi, joi, drept candidaţii USL pentru funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, respectiv pentru cea de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj. Marius Nicoară a declarat pentru AGERPRES că este o onoare pentru el şi crede că este timpul ca municipiul Cluj-Napoca să aibă ca […]
Gandul: Tratative in USL pentru alegerile locale: cu ce primari şi şefi de CJ vine opoziţia în judeţul tău
prin Radu Zlati pe 31 august 2011 în Electorale, Uniunea Social Liberala, Zvonuri
„Ne daţi Consiliul Judeţean Buzău şi vă dăm Primăria municipiului Ploieşti. Dacă luaţi Buzăul trebuie să ne daţi alt Consiliu Judeţean la schimb. Luaţi Consiliul Judeţean de la Ilfov, dar acceptaţi să aveţi candidaţi pentru Consiliul Judeţean în Harghita şi Covasna. Dar la Iaşi ce facem?” În acest mod decurg în ultimele zile discuţiile din […]
Horea Uioreanu (PNL): Până la începutul lunii decembrie trebuie să fie alegeri în colegiul nr. 9 Cluj (Agerpres)
prin Radu Zlati pe 30 august 2011 în Declarații de presă, Electorale, Uniunea Social Liberala
Deputatul PNL Horea Uioreanu a declarat, marţi, că în colegiul electoral nr. 9 Cluj trebuie să fie organizate alegeri până la începutul lunii decembrie, alegeri pe care este convins că USL le va câştiga. Postul de deputat în colegiul nr. 9 este vacant, în urma decesului, luni, a deputatului UDMR Palfi Zoltan. ‘Palfi Zoltan a fost […]
Rămâne ca în sondaje: candidaţi PNL din partea USL la Primăria Alba Iulia şi Consiliul Judeţean
prin Radu Zlati pe 30 august 2011 în Electorale, Locale, PNL, Uniunea Social Liberala
Liberalii Teodor Atanasiu şi Călin Potor ar urma să fie candidaţii USL Alba la Consiliul Judeţean şi Primăria Alba Iulia. Cei doi lideri politici au ocupat primele locuri în sondajele locale realizate atât de PNL cât şi de PSD. Pentru că reprezentanţii celor două formaţiuni politice nu s-au înţeles pe plan local, decizia a fost […]
Desemnarea candidaţilor USL la locale – aproape finalizată, la Prahova şi Buzău continuă negocierile (NewsIn)
prin Radu Zlati pe 28 august 2011 în Electorale, PNL, Uniunea Social Liberala, Zvonuri
Negocierile între PSD și PNL pentru desemnarea candidaților USL la alegerile locale sunt aproape finalizate, în discuție rămânând încă județele Prahova și Buzău, au declarat surse liberale, La Prahova, șefia Consiliului Județean aparține în prezent social-democratului Mircea Cosma, dar balanța înclină în favoarea liberalului Teodor Meleșcanu pentru această funcție, liderul PNL clasându-se primul în sondajele […]
Puterea: O listă întreagă de parlamentari rămân fără „Planul B”
prin Radu Zlati pe 27 august 2011 în Analize, Electorale, Locale
Un număr important de senatori şi deputaţi îşi fac în acest moment calcule pentru a candida în vara lui 2012 la primării şi preşedenţii de consilii judeţene. Din proprie dorinţă, sau la ordinul partidului. Însă, acesta nu esti singurul lor calcul. Mai au şi un „Plan B”: candidaturi ulterioare, în iarna anului viitor, pentru un […]
Mediafax – Mihalache despre comasare: PDL încearcă soluţii pentru a-şi maximiza un rezultat ce se anunţă slab
prin Radu Zlati pe 24 august 2011 în Declarații de presă, Electorale
Secretarul general adjunct al PNL, Dan Mihalache, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX că, prin varianta comasării alegerilor, PDL încearcă să îşi maximizeze un rezultat electoral care se anunţă mai mult decât modest. Mihalache a afirmat că PDL face în ultima vreme „o echilibristică” pe tema sistemului de vot şi a calendarului electoral din 2012, care […]
PDL vs USL: un egal înşelător (I)
prin Radu Zlati pe 22 august 2011 în Analize, Analize politice, Cu ochii larg deschisi, Electorale, Uniunea Social Liberala
1. Rezultate anticipate? Azi cunoaştem rezultatele rundei de alegeri aniticipate din 21 august. Ele sunt următoarele: Maramureş: Florin Tătaru a întrunit 42,67% dintre opţiuni (9433 de voturi) fiind urmat de Mariana Popa (PDL) cu 35,48% dintre opţiuni (7845 de voturi). Candidatul PER a primit 4338 voturi (19,62%) şi cel al PRM a primit 493 de […]
Cum explica primarul Catalin Chereches rezultatul de sub 50% al USL in Maramures (Ziare.com)
prin Radu Zlati pe 22 august 2011 în Declarații de presă, Electorale, Uniunea Social Liberala
Primarul din Baia Mare, Catalin Chereches, apreciaza rezultatul alegerilor de duminica din Colegiul 2 al Maramuresului drept „un lucru bifat” pentru USL, nu neaparat un succes. In opinia sa, prezenta scazuta la vot a fost cauzata de „scarba pe care electoratul o are fata de jocul politic”, dar si de faptul ca Maramuresul a fost […]
Agerpres – Neamţ: PDL castiga in colegiul 6
prin Radu Zlati pe 22 august 2011 în Electorale, Uniunea Social Liberala
Aproape 1.000 de voturi introduse în urne la alegerile parlamentare parţiale de duminică au fost anulate de alegători. Potrivit procesului verbal final întocmit de Biroul Electoral Judeţean, numărul voturilor nule găsite în urne a fost de 825. De asemenea, în urne au fost găsite şi 81 de voturi albe, adică fără să fie votat vreunul […]
Mediafax – Candidatul USL Florin Tătaru a câştigat alegerile din Colegiul 2 Maramureş – oficial
prin Radu Zlati pe 22 august 2011 în Electorale, Uniunea Social Liberala
Candidatul USL Florin Tătaru a câştigat alegerile din Colegiul uninominal 2 Maramureş, conform rezultatelor oficiale finale comunicate, în noaptea de duminică spre luni de către Biroul Electoral de circumscripţie Maramureş. După numărarea voturilor din cele 79 de secţii de votare, Florin Tătaru a întrunit 42,67% dintre opţiuni (9433 de voturi) fiind urmat de Mariana Popa […]
Maramures si Neamt. Confruntarea PDL vs USL se termina 0:2 sau 1:1?
prin Radu Zlati pe 20 august 2011 în Analize politice, Electorale, Eu și politica, Uniunea Social Liberala
In 30 de ore din acest moment vom incepe a sti „pe surse” rezultatele alegerilor parlamentare anticipate din colegiile uninominale Maramures nr. 2 si Neamt nr. 6 Intr-o masura mult mai mare decat alegerile din colegiul hunedorean castigat de catre doamna Mariana Campeanu (PNL) si decat primaria Baii Mari castigate de catre candidatul sporijinit de […]
Duminică electorală: Alegeri parţiale în Neamţ şi Maramureş pentru două mandate de deputat (MEDIAFAX)
prin Radu Zlati pe 20 august 2011 în Electorale, Maramures, PNL, Uniunea Social Liberala
Peste 135.000 de cetăţeni cu drept de vot din judeţele Neamţ şi Maramureş sunt aşteptaţi la urne duminică, la alegeri parţiale în urma cărora vor fi atribuie două mandate de deputat. Cele două locuri, ambele aparţinând PSD, au devenit vacante după decesului deputatului PSD Victor Surdu, ales în anul 2008 deputat în Colegiul uninominal 6 […]
Mesajul transmis de primarul municipiului Baia Mare, Catalin Chereches, cu ocazia alegerilor partiale din 21 august, pentru Camera Deputatilor, Colegiul 2, Baia Mare
prin Radu Zlati pe 19 august 2011 în Electorale, Maramures, Uniunea Social Liberala
Dragi maramureşeni, Sunteţi cei care mi-aţi acordat încrederea acum trei ani să reprezint Maramureşul în Parlamentul României, iar în urmă cu puţin timp, prin puterea votului dumneavoastră, am devenit primar al municipiului Baia Mare. Pentru aceasta vă mulţumesc din suflet şi am convingerea că am să vă onorez votul. Ne aflăm acum în pragul unei […]
Alegeri in Colegiul 6 Neamt
prin Radu Zlati pe 16 august 2011 în Electorale, Uniunea Social Liberala
La sfarsitul saptamanii care a trecut am facut un nou sondaj de opinie in toate comunele Colegiului 6. Noile date culese si centralizate indica o rasturnare de situatie in favoarea lui Harbuz, care detine un capital de simpatie si intentie de vot de 64% fata de contracandidatul sau, care a scazut la 36%. Adrian Radulescu […]
Agerpres – Maramureş: Antonescu şi Ponta susţin că alegerile parţiale configurează harta bătăliilor politice viitoare
prin Radu Zlati pe 14 august 2011 în Declarații de presă, Declaratii de presa, Electorale, Interviuri / Conferințe de presă, USL Maramures
Preşedintele PNL, Crin Antonescu a susţinut, duminică, într-o conferinţă de presă, că alegerile parţiale parlamentare din 21 august, în judeţele Maramureş şi Neamţ, supun USL atenţiei electoratului, acesta având posibilitatea să provoace o schimbare prin vot. Potrivit lui Antonescu, principala miză pentru USL este ca Uniunea să obţină ‘parlamentari care să exprime, într-adevăr, interesele oamenilor’. ‘USL este […]
Crin Antonescu si Victor Ponta la Baia Mare, 14 august 2011
prin Radu Zlati pe 14 august 2011 în Crin Antonescu, Electorale, PNL, Uniunea Social Liberala, USL Maramures
Numele candidatilor USL la alegerile locale din 2012 vor fi facute publice cel tarziu in 15 septembrie, insa nu vor beneficia de sprijin politic membrii care nu au intrat in bataliile electorale din acest an, a anuntat astazi, 14 august, Victor Ponta, seful PSD, aflat la Dumbravita, alaturi de presedintele PNL, Crin Antonescu. Cei doi […]
Maramures: Sindicatele le-au dat ultimatum candidatilor la deputatie
prin Radu Zlati pe 14 august 2011 în Electorale, Uniunea Social Liberala, USL Maramures
Liderii sindicatelor din Maramures au organizat o dezbatere publica la care i-au invitat pe cei patru candidati inscrisi in cursa electorala pentru functia de deputat din Colegiul 2 – Baia Mare est. Intrunirea s-a desfasurat la Biblioteca Judeteana, in fata unei sali arhipline, insa la discutii au fost prezenti doar doi dintre politicienii aflati in […]
Ataseaza articolul pe Twitter
Urmărește-mă pe Twitter
Twiturile meleCATEGORII
Arhive
Portofoliu imagini
Această prezentare necesită JavaScript.
Articole recente
Cele mai bune articole și pagini
- Crin Antonescu — Turbarea haitei
- Dan Pavel — ND, președintele Securistanului
- Mirel Palada - Sondaj SOCIOPOL, aprilie 2026
- NRG — Trump nu mai are timpul necesar pentru a invada Iranul
- Introducerea unei discipline de alfabetizare în inteligența artificială în învățământul primar și gimnazial din România (II)
Blog Stats (start 22.12.2010)
- 902.008 vizite
Aprilie
Flickr - Fotografile mele
VoxPublica
- A început Evaluarea Națională. Ce trebuie să știe elevii
- Medicul Virgil Musta, vești proaste pentru români: Vor fi impuse din nou restricții împotriva COVID-19
- Culisele statului paralel | Cine deține astăzi marca Gerovital – Rețeta Anei Aslan, vândută cu 1 milion de euro
- Culisele statului paralel | Povestea neștiută a Anei Aslan – De ce o ura Elena Ceaușescu. Personalități internaționale, tratate de cercetătoarea umilită de comuniști
- ROMÂNIA ÎN REALITATE, invitat IULIAN CRISTACHE
- Doar 26 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 în ultimele 24 de ore
- Avertizare hidro! Risc mare de inundaţii pentru mai multe bazine hidrografice
- Emil Boc, repetentul emisiunii Culisele Puterii
- Avertizarea meteo, actualizată: cod PORTOCALIU de fenomene PERICULOASE
- EVALUARE NAȚIONALĂ 2021
Curs de guvernare
- „Suveranitate digitală” – Franţa vrea să renunţe la Windows şi să treacă la Linux, pentru a reduce dependența de giganții tech americani
- SUA, în alegerile din Ungaria: Președintele Trump promite să ajute economia Ungariei dacă Viktor Orban câştigă alegerile
- Anthropic Mythos declanșează panică în lumea financiară și cea tehnologică – președintele Fed și secretarul Trezoreriei SUA, întâlnire cu reprezentanții băncilor
- Conducerea MApN, întâlnire cu soldații români dislocați în Bosnia şi Herţegovina – România preia preia funcţia de şef de stat major al EUFOR Althea
- R. Moldova, Reformă teritorială – localitățile comasate vor decide singure centrul administrativ și denumirea localității
- Capsula Orion a misiunii Artemis II a amerizat, după călătoria istorică până la Lună. Administratorul NASA: „O misiune perfect îndeplinită”
- VIDEO/ Damen Galați a lansat la apă prima navă militară europeană pentru operarea dronelor
- Prima locomotivă românească cu ecartament normal a trecut Prutul în Republica Moldova
- Ministrul Finanţelor: S-a încheiat perioada în care bunurile sechestrate erau uitate prin dosare – Nu vor mai exista pile, hârtii, întârzieri
- Strâmtoarea Ormuz, în vremea armistițiului: Câte nave trec pe zi, cât e taxa de traversare și care este ruta sigură. Washingtonul este nemulțumit și își va exprima poziția la negocierile din Pakistan
New Europe
- Schnorcheln Europa: Die besten Spots
- Sportpolitik der EU: die Rolle der Europäischen Union im Sport
- Ted Europa: Entertainment vom Feinsten
- ERK Europa- Reise- und Kulturmarketing UG: Ihr Partner
- Picos de Europa Karte: Ihr Wanderführer
- Flitterwochen in Europa: Romantik pur
- Ist Russland in Europa?: Eine Analyse
- Parkhaus Europa Passage Hamburg: Ihr Parkplatz
- Werterhalt durch Prävention: Warum systematischer Fahrzeugschutz weit über die Ästhetik hinausgeht
- Gebirge Europakarte: Eine Reise in die Höhe
Cogitus
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Puterea
- Diferențe uriașe la carburanți în Europa: unde sunt cele mai mari și cele mai mici prețuri
- Vorbe-n vânt: declarațiile politice ale săptămânii
- Moscova sângerează pe front: victime record și tot mai puține câștiguri în Ucraina
- Lumina Sfântă s-a aprins la Ierusalim. Când ajunge în România (VIDEO)
- Noaptea de Înviere vine cu frig și ploi izolate. Cum va fi vremea de Paște
- 20 de ani de turbulențe în energie. Urluescu: „Statul schimbă regulile din mers, iar costurile ajung tot la consumator”
- Meloni îi arată lui Bolojan o posibilă gură de oxigen: dar România tot nu scapă de nota de plată
- ANSVSA a retras 1,5 milioane de ouă contaminate înainte de Paște
- Elisabeta Lipă a uitat de… Botoșani
- Nicușor Dan a luat lumină tocmai din fieful lui Adrian Năstase
Machiavelli
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Realitatea
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mediafax
- Sorana Cîrstea s-a calificat în finala probei de dublu de la Linz
- Axios: Mai multe nave de război americane au traversat Strâmtoarea Ormuz pentru prima dată de la începutul conflictului cu Iran
- Sánchez îndeamnă UE să ia măsuri împotriva Israelului: „Să nu permitem o nouă Gaza în Liban”
- Parcul Herăstrău nu este bine. Ciprian Ciucu anunță proiecte de modernizare
- Iran: nu va exista un acord cu SUA dacă Washingtonul pune Israelul pe primul loc
- Macron și Erdogan au discutat despre armistițiul din Iran și războiul din Ucraina
- Revoltă în București după scumpirea metroului. Peste 11.500 de oameni au semnat deja o petiție
- Avertisment ANM: Risc însemnat de avalanșe la munte. Pot fi declanșate chiar de turiști și schiori
- Paște în siguranță. Avertismentul pompierilor pentru Noaptea de Înviere: gesturile mici care pot preveni tragedii
- Zelenski avertizează: Ucraina va reacționa imediat dacă Rusia încalcă armistițiul de Paște
ImpactNews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mondonews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Info Portal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Capital
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Money.ro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Bloombiz
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Wall Street Journal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Finacial Times
- US-Iran talks begin in Pakistan, Iranian TV says
- The damage wrought on the Middle East’s oil and gas supplies
- Dubai, eternal city
- The tragedy of leisure
- Only two events have mattered in my 30 years of investing
- Historic Nasa Moon mission returns safely to Earth
- Clients’ barrage of AI-generated queries risks pushing up lawyers’ fees
- Anthropic closes in on OpenAI as US business use surges
- Why has the UK economy been so badly hit by the Iran war?
- Mortgage borrowers seek shorter-term deals as market volatility saps confidence
NY Times – Economics
- Fallout of War Piles Economic Pain Onto Europe’s Political Stress
- Democrats Denounce Trump’s Plan to Use Foreign Steel in White House Ballroom
- A Record Jump in U.S. Gasoline Prices Is Squeezing Consumers
- The Iran War Has Prompted Some Companies to Raise Prices
- U.S. Inflation Surged in March as Iran War Pushed Up Prices
- Consumer Spending, Engine of the U.S. Economy, Is Under Strain
- How Airlines Turned First-Class Seats From Freebies to a Profit Engine
- Labor Secretary Faces Civil Rights Complaints From Department Staff
- Blue Collar Work Has Plateaued, Narrowing Options for Young Workers
- ‘Definitely a Sham’: As Tariffs Climb, Trade Fraud and Accounting Tricks Proliferate
BBC News
- JD Vance takes on a perilous mission - could it backfire?
- Artemis crew home safely after completing historic mission to the Moon
- Murder arrest over Primrose Hill stabbing
- Eamonn Holmes recovering in hospital after stroke
- Woman, 19, killed in dog attack at house
- Back to Earth: What happens to the Artemis II astronauts now?
- Artemis II mission was a triumph. Now comes the hard part
- Hundreds contact BBC about mystery skin condition 'hell' - but doctors can't agree it exists
- This idyllic US town was full of police families - and a serial killer in their midst
- Your guide to the UK's music festival season for summer 2026
Le Figaro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Associated Press
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
ARTE / CULTURĂ
BLOGROLL
DREAPTA
ECONOMIE
PNL
- Alina Cocian
- Alina Gorghiu
- Antonel Tanase
- Atitudini
- Blogul lui… @cepeca
- Catalin Ene
- Catalin Resceanu
- CEL Craiova
- Cetateanul Popescu
- Club Liberal Reutlingen
- Crin Antonescu
- Cristina-Ancuta Pocora
- Dan Mihalache
- Daniel Malaelea
- Denisa Patrascu
- Dispecer
- Dragos Dinca
- Florin Cîțu
- Florin Moldovan
- Gabriel Savulescu
VARIOUS
- Alianta Pentru o Romanie Curata
- Casa Regala a Romaniei
- Civitas '99
- EurActiv
- Idolii forului
- Inpolitics
- Istoria Regalitatii
- Mafiile PDL
- Mondonews
- Palatul Şuţu
- Penalmente
- Politica Partidelor Romanesti
- Realitatea Mea
- RomaniaLeaks
- Sfera Politicii
- Sociollogica
- Spune si tu!
- Stiri Politice
- WikiLeaks Romania








Comentarii recente