România s-a situat în 2015 pe penultimul loc între țările membre UE în ceea ce privește cheltuielile pentru cercetare-dezvoltare ca pondere în PIB, cu mai puțin de o jumătate de procent, la o medie europeană trecută de două procente. Mai mult, datele comunicate în decembrie de Eurostat arată că suntem printre țările cu cea mai mică creștere […]
Mediafax – CE: Noua state UE au notificat prelungirea restrictiilor de munca; comisarul UE va comenta decizia
Noua dintre cele 11 state UE care impun restrictii la munca pentru români au notificat CE privind prelungirea acestora în termen legal, transmitând si explicatiile aferente deciziei, iar comisarul pentru Munca, Laszlo Andor, va comenta pe marginea acestora în cadrul viitorului Consiliu UE de resort. „Pâna la data de 31 decembrie 2011, 11 state membre […]
D. Daianu (Contributors): – Fractura din zona euro: morala pentru Romania
Cand vorbim despre criza zonei euro apar expresii adiacente: criza datoriilor suverane, criza uniunii monetare (UM), criza de competitivitate, criza de incredere, criza sistemului bancar, etc. Intre acestea, “criza datoriilor suverane” umbreste design-ul precar al zonei euro si supraindatorarea excesiva a sectorului privat. Dar nu asupra semanticii starui. Merita sa examinam mai atent un fenomen […]
A. Radulescu: Scenarii economice pentru Europa (I)
Declanşată în primăvara anului 2010 în Grecia, criza datoriilor suverane s-a intensificat şi propagat în Europa în trimestrele care au urmat. Imposibilitatea guvernului de la Atena de a se finanţa din pieţele financiare (dat fiind nivelul ridicat al dobânzilor solicitate de investitori) a determinat solicitarea sprijinului internaţional. Instituţiile europene şi Fondul Monetar Internaţional au convenit […]
Daniel Daianu: Un plan Marshall pentru Grecia?
Rating-urile Irlandei si Portugaliei au fost date in jos din nou. Italia a produs frisoane saptamana trecuta din cauza incertitudinilor privind adoptarea unui pachet de corectie fiscala, pe fondul cresterii dobanzii de referinta a Bancii Centrale Europene (BCE) (care a marit costul finantarii deficitelor bugetare). Testele de stres au aratat ceea ce multi banuiau si […]
L. Davidescu: 5 semne că piețele financiare stau să pleznească
Până acum, regula era că în perioade cu riscuri mari, banii se simt mai bine în piele de dolari. S-au terminat riscurile? S-a schimbat regula? + Click pe grafic pentru mărire + 1. Fed a anunțat că renunță la tipărirea extraordinară de dolari dar merge mai departe cu tipărirea ordinară. Cu ocazia asta, dolarul a scăpat frâiele […]
E. Dumitru: Uniunea Europeană, împărţită în două
Criza economică a accentuat diferenţele dintre statele comunitare, iar această tendinţă ar putea duce la divizarea Uniunii Europene. Greutăţile cu care s-au confruntat statele din sudul şi estul Europei în ultimii ani ar putea schimba faţa Uniunii. Creşterea economică „în două viteze” este cea mai elocventă dovadă a faptului că Uniunea Europeană (UE) a început […]








Comentarii recente