ZF: Liderii UE decid în următoarele zile soarta zonei euro şi a sistemului financiar global

Liderii UE decid în următoarele zile soarta zonei euro şi a sistemului financiar global. Cum vor liderii europeni să soluţioneze criza datoriilor - ANALIZĂŞefii de stat şi de guvern din UE vor avea discuţii cruciale în următoarele zile la Bruxelles, la două summit-uri convocate duminică şi miercuri, unde trebuie să stabilească un plan clar, decisiv pentru rezolvarea crizei datoriilor de stat care ameninţă zona euro şi sistemul financiar global.

După doi ani de tergiversări marcaţi de divergenţele dintre Germania şi Franţa, cauzate de interese politice şi economice, mai marii Europei trebuie să răspundă decisiv tensiunilor din pieţele financiare şi presiunilor venite din partea marilor parteneri economici, de la SUA şi Canada la Japonia şi China, care se tem că furtuna din zona euro ar putea degenera într-o nouă criză mondială.

Miniştrii Finanţelor şi guvernatorii băncilor centrale din statele G20 au cerut săptămâna trecută liderilor europeni să prezinte la summit-ul UE de duminică un plan de soluţionare a crizei datoriilor de stat, informează Mediafax.

Între timp, UE a decis amânarea deciziilor cruciale până la un al doilea summit, care va fi convocat miercuri, pentru a-i permite cancelarului german Angela Merkel să-şi asigure majoritatea parlamentară necesară pentru aprobarea hotărârilor.

Criza datoriilor de stat a început în ultima parte a anului 2009 în Grecia, cu un deficit bugetar uriaş şi o datorie publică văzută de mulţi ca nesustenabilă. Consecinţe ale unor erori politice grave care au început încă de la intrarea statului în zona euro, problemele Greciei au continuat să se adâncească într-un ritm accelerat, antrenate pe de o parte de atacurile necontenite de pe pieţele financiare şi, pe de altă parte, de reacţia bulversată a Europei, ale cărei soluţii au venit întotdeauna prea târziu. De la idee la negociere la implementare, deciziile UE au fost în permanenţă cu cel puţin un pas în urma crizei. Pe plan intern, cercul vicios recesiune – măsuri de austeritate s-a dovedit neiertător. Declinul constant al economiei greceşti din ultimii trei ani a condus la scăderea veniturilor statului, iar situaţia a fost agravată de tăierea cheltuielilor publice şi a veniturilor populaţiei, toate acestea accentuând dezechilibrele financiar-fiscale.

Portugalia şi Irlanda au devenit în 2010 victime colaterale ale reacţiei impulsive a pieţelor financiare şi ale procesului politic greoi de la vârful UE, dincolo de problemele interne de o gravitate discutabilă ale celor două ţări. Guvernele de la Lisabona şi Dublin aveau într-adevăr nevoie de reforme fiscale şi economice solide, pentru reducerea deficitului bugetar, aşezarea datoriilor de stat pe un făgaş sustenabil şi încurajarea creşterii economice, însă reacţia pieţelor a fost nemiloasă şi iraţională. Practic, Portugalia şi Irlanda au fost împinse către acorduri de finanţare externă cu UE şi FMI de creşterea artificială, necontrolată, a dobânzilor împrumuturilor accesate de cele două guverne pe pieţele financiare, până la niveluri nesustenabile şi prohibitive.

În 2011, aceleaşi pieţe financiare au început să atace Italia şi Spania prin intermediul obligaţiunilor guvernamentale emise de a treia, respectiv a patra economie din zona euro. Deficitele şi datoriile mari, combinate cu o situaţie economică nefastă, cu problemele politice interne (în cazul Italiei) şi cu agitaţia creată în pieţe şi în sistemul bancar de criza din Grecia au umflat dobânzile plătite de cele două ţări, după acelaşi tipar. Doar intervenţia hotărâtă a Băncii Centrale Europene (BCE) a împiedicat intrarea Italiei şi Spaniei în criză, asigurările date de liderii politici de la Roma, Madrid şi Bruxelles fiind privite cu scepticism de bănci şi investitori.

Totodată, UE a început introducerea unor mecanisme de criză care să poată sprijini ţările sau băncile cu probleme din zona euro. Prima etapă a fost înfiinţarea Fondului European de Stabilitate Financiară (European Financial Stability Fund – EFSF), cu resurse de 440 miliarde euro, care participă deja, ca prime intervenţii, la acordurile de finanţare externă ale Portugaliei şi Irlandei cu UE şi FMI. EFSF are însă caracter temporar, urmând să fie înlocuit în următorii doi ani de Mecanismul European de Stabilitate, un fond permanent de „bailout” al zonei euro cu resurse de 500 miliarde euro.

În vara acestui an, liderii Uniunii Europene au admis că acordul de finanţare externă de 110 miliarde euro încheiat în mai 2010 de Grecia cu UE şi FMI nu îşi va atinge obiectivele, de corectare a deficitului bugetar, stabilizarea datoriei de stat şi implementare a unor reforme structurale profunde, care să asigure un profil financiar solid pentru statul elen pe termen mediu şi lung şi să permită guvernului să revină pe pieţe la jumătatea anului 2013. În plus, guvernul elen a ratat numeroase ţinte financiar-fiscale importante din acord, iritând creditorii internaţionali şi punând sub semnul întrebării continuarea plăţilor de la UE şi FMI.

Astfel, intrarea Greciei în faliment a devenit tot mai probabilă, aproape sigură în ochii pieţelor şi ai observatorilor din întreaga lume, cu toate consecinţele implicite pentru bănci şi pentru moneda euro. Tot mai mulţi comentarori proclamă idei precum destrămarea zonei euro sau eliminarea unor ţări din blocul monetar, iar partidele cu profil naţionalist câştigă constant teren în ţările nordice, unde, la nivelul percepţiei publice, populaţia s-a săturat să audă despre banii contribuabililor folosiţi de guvernele pe care le-au votat pentru salvarea unei Grecii imprudente, lacome şi imature.

Lideri europeni importanţi, inclusiv preşedintele Băncii Centrale Europene Jean-Claude Trichet, au avertizat în ultimele luni că guvernele trebuie să acţioneze urgent pentru a rezolva criza, care ameninţă stabilitatea, credibilitatea şi chiar existenţa euro.

În iulie, UE, FMI şi BCE au căzut de acord asupra unui nou acord pentru Grecia, de 109 miliarde euro, care de această dată implica, în premieră, contribuţia creditorilor privaţi ai Atenei, bănci şi companii de asigurări. În numai câteva săptămâni însă, liderii politici ai Europei şi-au dat seama că au rămas încă odată în urma crizei, că acordul convenit în iulie este insuficient pentru a salva Grecia, iar EFSF ar putea fi prea mic pentru a mai opri furtuna care se apropie de pieţele financiare.

În ultima perioadă, necesitatea extinderii semnificative a resurselor şi atribuţiilor EFSF a devenit clară, iar recapitalizarea masivă a băncilor europene pare inevitabilă, pentru a le permite să absoarbă pierderi mai mari din datoriile pe care le au de recuperat de la Grecia. Dacă în iulie băncile acceptaseră să renunţe la 21% din valoarea obligaţiunilor de stat greceşti cu maturitatea până în 2020, politicienii şi economiştii europeni sunt de părere acum că pierderea ar trebui să se apropie mai degrabă de 50% pentru a transforma datoria Greciei într-una sustenabilă.

Complexitatea procesului politic al Europei impune decizii cât mai urgente la nivelul zonei euro, deoarece, după acordul de principiu dat de lideri, măsurile trebuie ratificate de parlamentele statelor membre înainte de a putea fi aplicate. Astfel apar posibile întârzieri care pot limita eficienţa şi eficacitatea măsurilor.

Odată cu discuţiile despre consolidarea EFSF şi recapitalizarea băncilor au apărut din nou la orizont divergenţele dintre Germania şi Franţa, principalii finanţatori ai salvării zonei euro, care ameninţă să întârzie din nou consensul, în timp ce criza ar continua să crească dincolo de capacitatea măsurilor dezbătute.

Franţa vrea transformarea fondului într-o bancă, finanţată de BCE, idee respinsă însă de banca centrală, care şi-ar depăşi astfel atribuţiile legale, şi de Germania, unde nemulţumirea faţă de finanţarea statelor „risipitoare” şi de ocolirea regulilor în numele solidarităţii europene ameninţă voturile pe care se bazează coaliţia condusă de cancelarul Angela Merkel.

Totodată, Franţa doreşte ca recapitalizarea băncilor europene să cadă în sarcina EFSF, pentru a evita pierderea ratingului triplu A din cauza costurilor ridicate presupuse de astfel de operaţiuni. Băncile franceze au cea mai mare expunere pe datoria de stat a Greciei dintre creditorii străini. Pe de altă parte, Germania consideră că recapitalizarea băncilor ar trebui încercată mai întâi pe pieţele financiare, de la investitorii privaţi, iar numai în cazul unui eşec să se apeleze la guvernele naţionale şi, în final, la EFSF ca soluţie de urgenţă după ce toate celelalte mecanisme vor fi eşuat.

Anticipând negocieri extrem de dificile, liderii europeni au amânat deciziile cruciale pentru un al doilea summit, care va fi organizat cel târziu miercuri, pentru a-i da timp lui Merkel să-şi asigure marjoritatea parlamentară.

Surse europene au declarat vineri în presa internaţională că liderii celor 27 de state membre vor aproba duminică un plan de recapitalizare a băncilor europene cu aproape 100 miliarde euro şi ar putea lansa totodată o reformă pe termen lung a guvernanţei economice a zonei euro. Franţa, care vrea să-şi păstreze cu orice preţ ratingul AAA, a cerut ca băncile să primească termen nouă luni pentru a atinge noua rată minimă a capitalului de rang întâi, de 9% din activele ponderate la risc, potrivit surselor.

Cea mai probabilă soluţie pentru EFSF ar putea fi folosirea fondului pentru garantarea parţială a obligaţiunilor emise de statele din zona euro, pentru a convinge pieţele că pot împrumuta cu încredere Italia şi Spania şi pentru a restaura încrederea în guvernele europene. Prin aceste garanţii, resursele Fondului ar trebui să crească la circa 1.000 miliarde euro

Totodată, documente pregătitoare ale summit-ului care au circulat în ultimele zile în presă arată o altă variantă discutată pentru EFSF: fondul ar putea fi autorizat să cumpere obligaţiuni de stat de pe pieţele secundare pentru a reduce costurile de credit ale ţărilor din zona euro.

În plus, liderii UE iau în calcul fuzionarea EFSF cu Mecanismul European de Stabilitate la jumătatea anului viitor, pentru a crea un fond cu resurse de 940 miliarde euro.

Pe lângă divergenţele dintre Berlin şi Paris privind consolidarea Fondului de Stabilitate şi recapitalizarea băncilor, există diferenţe de opinie şi între Franţa – Germania şi UE – FMI privind cât de mare ar trebui să fie pierderea acceptată de creditorii privaţi ai Greciei pentru a aduce finanţele publice ale Atenei pe o direcţei sustenabilă.

Germania şi Franţa au cerut joi negocieri de urgenţă cu băncile privind contribuţia pieţelor financiare la reducerea datoriilor Greciei.

Subliniind riscurile generate de criza din Europa pentru economia globală şi sistemul financiar mondial, preşedintele SUA, Barack Obama, a discutat joi, într-o videoconferinţă, cu preşedintele francez Nicolas Sarkzoy şi cancelarul german Angela Merkel, îndemnându-i să ajungă la o soluţie până la summit-ul G20 din 3-4 noiembrie.

FMI este îngrijorat că proiecţiile UE privind datoria Greciei ar putea fi prea optimiste şi că este nevoie de o contribuţie mai substanţială din partea creditorilor privaţi, potrivit unor surse europene.

Accentuând incertitudinea, surse oficiale UE au declarat vineri că tot mai multe state din zona euro sunt de părere că ar putea fi necesar să se impună participarea sectorului privat la salvarea Greciei, eliminând contribuţia pe bază de voluntariat promovată până acum.

În funcţie de negocierile din următoarele zile, de compromisul la care se va ajunge şi de reacţia pieţelor, summit-urile de duminică şi miercuri ar putea face diferenţa între începutul revenirii la normalitate şi adâncirea crizei, cu consecinţe greu de anticipat pentru supravieţuirea zonei euro şi stabilitatea sistemului financiar mondial.

Reclame

Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: