Crin Antonescu: Bună ziua! Împreună cu colegul meu, domnul deputat Eugen Nicolăescu, vrem să vă prezentăm astăzi poziția de principiu a Partidului Național Liberal față de, probabil, cel mai importat act politic care urmează în aceste zile și anume proiectul Bugetului de stat pe care Guvernul Boc îl înaintează și dezbaterea asupra sa. Cum în […]
Conferința de presă susținută de președintele PNL, Crin Antonescu, și viceliderul deputaților PNL Eugen Nicolăescu
prin Radu Zlati pe 4 decembrie 2011 în Declarații de presă, Interviuri / Conferințe de presă
Mediafax – USL anunţă că va ataca Legea asistenţei sociale la CC
prin Radu Zlati pe 24 noiembrie 2011 în Politicale, Uniunea Social Liberala
USL va ataca Legea asistenţei sociale la Curtea Constituţională a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al departamentelor PSD, Lia Olguţa Vasilescu. Ea a precizat că USL va ataca la Curtea Constituţională această lege atât pe procedură, cât şi pe fond, susţinând că la Camera Deputaţilor a fost dat „un vot fraudulos”. Lia […]
Mediafax – Plenul Camerei, suspendat din lipsă de cvorum; legea asistenţei sociale nu a ajuns la vot final
prin Radu Zlati pe 15 noiembrie 2011 în Legislatia RO, Politicale, Societate
Camera Deputaţilor şi-a suspendat, marţi, şedinţa de vot final, după ce PNL şi PSD au părăsit sala şi nu au participat la un apel nominal, preşedintele de şedinţă Ioan Oltean anunţând lipsa de cvorum deoarece în sală erau prezenţi 161 de parlamentari. Iniţial, după apelul nominal, făcut după ce reprezentanţii PSD şi ai PNL au […]
Transcrierea declarațiilor de presă susținute de vicepreședinții PNL Daniel Chițoiu și Victor Paul Dobre la finalul ședinței BPC, 14 noiembrie 2011
prin Radu Zlati pe 14 noiembrie 2011 în Declarații de presă
Daniel Chițoiu Bună ziua! Dorim să vă anunțăm o hotărâre a Biroului Politic Central al Partidului Național Liberal. Ne opunem intenției guvernului de modificare a Legii 273/2006 privind finanțele publice locale. Ce presupune această modificare? Presupune reducerea cotelor din sumele defalcate din impozitul pe venit către toate primăriile de comune, orașe, municipii și implicit consilii […]
Agerpres – Puiu Haşotti: Nu dorim ca legea asistenţei sociale să se adopte tacit
prin Radu Zlati pe 31 octombrie 2011 în Declarații de presă
Liderul grupului PNL din Senat, Puiu Haşotti, a declarat luni, după şedinţa Biroului Permanent, că USL nu doreşte ca proiectul de lege a asistenţei sociale să fie adoptat tacit şi că în şedinţa de luni va vota raportul Comisiei de muncă. Haşotti a spus că plasarea proiectului de lege pe primul loc pe ordinea de […]
EvZ: Interviu Sebastian Lazaroiu
prin Radu Zlati pe 13 octombrie 2011 în Analize, Legislatia RO, Politicale
Sebastian Lăzăroiu consideră că guvernul ar trebui să-şi asume răspunderea în parlament pe acest proiect, chiar şi cu riscul ca UDMR să trântească executivul. Fostul ministru al Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a acordat „Evenimentului zilei” primul interviu de după demiterea sa din funcţie. El vorbeşte despre evoluţia până la alegeri a proiectului „Albă ca Zăpada”, despre […]
Legea asistenţei sociale, amânată din nou în Senat, la solicitarea USL (Realitatea TV)
prin Radu Zlati pe 5 octombrie 2011 în Legislatia RO, Societate
Dezbaterea Legii asistenţei sociale a fost amânată, miercuri, în Senat, la solicitarea USL, opoziţia anunţând că va dezbate acest proiect doar înainte de îndeplinirea termenului de adoptare tacită, în noiembrie, când, „pe cuvânt de onoare”, va asigura cvorumul „Propunerea este ca acest proiect să fie ultimul pe ordinea de zi. Discutăm pe 1 noiembrie. Pe […]
Mediafax – Legea asistenţei sociale, amânată de Senat prin votul majoritar al opoziţiei
prin Radu Zlati pe 14 septembrie 2011 în Legislatia RO
Dezbaterea Legii asistenţei sociale a fost amânată, miercuri, de plenul Senatului, reprezentanţii PSD şi PNL fiind majoritari la votul prin care s-a propus scoaterea acestui proiect de pe ordinea de zi. Proiectul Legii asistenţei sociale elaborat de Ministerul Muncii era prioritate legislativă a Guvernului. Propunerea de scoatere de pe ordinea de zi a plenului Senatului de […]
Parlamentarii încep sesiunea ordinară de toamnă (Agerpres)
prin Radu Zlati pe 5 septembrie 2011 în Politicale
Parlamentul îşi reia activitatea luni, când se deschide cea de-a doua sesiune ordinară din acest an, convocată de preşedinţii Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi Senatului, Mircea Geoană. Noua sesiune ordinară debutează la ambele Camere cu o serie de restanţe legislative. La Camera Deputaţilor din sesiunea anterioară au rămas 182 de proiecte legislative care nu au […]
Boc: va fi adoptat proiectul de lege al asistenței sociale
prin Radu Zlati pe 20 mai 2011 în Politicale
Primul-ministru Emil Boc a declarat, vineri, că va fi adoptat proiectul de lege al asistenței sociale, după ce Ministerul Muncii a finalizat includerea observațiilor primite de la ministerele de Finanțe și de Justiție. ”Am integrat cele peste 100 de observaţii primite de la Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul de Justiţie pe Legea asistenţei sociale şi […]
Ataseaza articolul pe Twitter
Urmărește-mă pe Twitter
Twiturile meleCATEGORII
Arhive
Portofoliu imagini
Această prezentare necesită JavaScript.
Articole recente
- Talal Nahle – Ziua 38 (6.04.2026): Teheranul zdrobește planul SUA în 15 puncte
- G. Șerban — Trump și trumpismul
- Vladimir Visotki – Cîntec liric
- Introducerea unei discipline de alfabetizare în inteligența artificială în învățământul primar și gimnazial din România (I)
- Talal Nahle Ziua 37: Ce ne așteaptă mâine?
Cele mai bune articole și pagini
Aprilie
Flickr - Fotografile mele
VoxPublica
- A început Evaluarea Națională. Ce trebuie să știe elevii
- Medicul Virgil Musta, vești proaste pentru români: Vor fi impuse din nou restricții împotriva COVID-19
- Culisele statului paralel | Cine deține astăzi marca Gerovital – Rețeta Anei Aslan, vândută cu 1 milion de euro
- Culisele statului paralel | Povestea neștiută a Anei Aslan – De ce o ura Elena Ceaușescu. Personalități internaționale, tratate de cercetătoarea umilită de comuniști
- ROMÂNIA ÎN REALITATE, invitat IULIAN CRISTACHE
- Doar 26 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 în ultimele 24 de ore
- Avertizare hidro! Risc mare de inundaţii pentru mai multe bazine hidrografice
- Emil Boc, repetentul emisiunii Culisele Puterii
- Avertizarea meteo, actualizată: cod PORTOCALIU de fenomene PERICULOASE
- EVALUARE NAȚIONALĂ 2021
Curs de guvernare
- Trump prelungește ultimatumul pentru Iran până miercuri noapte, 03:00 ora României: „Dacă nu ajungem la un acord, nu vor mai avea nici centrale electrice, nici poduri”
- Cristiana Deca / Delegarea răspunderii cybersecurity s-a încheiat: NIS2 devine testul de foc al executivilor din companii
- Scenariul „Ungaria după Orban”. Radu Magdin, analist politic: „Relația cu UE se poate normaliza repede, dar reconstrucția instituțională a Ungariei va fi lentă și dificilă”
- Autoritatea Vamală, amplă acțiune de verificare a importurilor alimentare perisabile
- OPEC+ promite o creștere simbolică a producției de petrol, dar atrage atenționează asupra dificultăților de aprovizionare a pieței globale
- Industria europeană a ciocolatei: Statele UE care modelează piața globală
- Axios: SUA și Iran negociază un armistițiu de 45 de zile prin mediatori din Pakistan, Egipt și Turcia – Ultimele 48 de ore pentru a evita o escaladare majoră a conflictului
- Alex Milcev/ OCDE și România: credibilitate, dobânzi, investiții și reforme accelerate
- Erste / România – paradoxul statelor din ECE, în plin șoc din Iran: Cea mai independentă energetic, dar și cea mai vulnerabilă fiscal
- Gabriel Biriș / Graba strică treaba! O scurtă analiză pe motorină
New Europe
- ERK Europa- Reise- und Kulturmarketing UG: Ihr Partner
- Picos de Europa Karte: Ihr Wanderführer
- Flitterwochen in Europa: Romantik pur
- Ist Russland in Europa?: Eine Analyse
- Parkhaus Europa Passage Hamburg: Ihr Parkplatz
- Werterhalt durch Prävention: Warum systematischer Fahrzeugschutz weit über die Ästhetik hinausgeht
- Gebirge Europakarte: Eine Reise in die Höhe
- Muttertagsshopping neu gedacht – entspannt und persönlich schenken
- Europakarte: In geographischer Perfektion
- Reiseziele im Oktober in Europa
Cogitus
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Puterea
- De ce vrea Ciucu să desființeze 7 instituții culturale și să creeze o super-entitate a artei în București
- Șantierul Naval Mangalia intră în faliment! Planul de reorganizare a fost respins
- Trump nu mai vine la București. Marco Rubio, așteptat la Summitul B9
- Autostrăzi cu semnături „fantomă”: Cum riscă România să piardă miliardele SAFE din cauza licitațiilor de fațadă
- Se schimbă vremea radical în Săptămâna Mare. De la 25 de grade trecem la lapoviță și ninsoare
- Chirițoiu taxează „corul scumpirilor”: declarațiile privind prețurile după Paște pot atrage sancțiuni
- Culoare, creativitate și joacă: Copiii au transformat Parcul Mogoșoaia de Florii într-un târg de poveste
- Statul se împrumută de la populație: românii pot investi din nou în titluri Tezaur, cu dobânzi de până la 7,5%
- Atac dur din PSD către partenerul de coaliție USR: „Izvor inepuizabil de nenorociri morale”
- Sectorul piscicol din România, în cădere. Importurile au ajuns la aproape 500 de milioane de euro
Machiavelli
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Realitatea
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mediafax
- Consultant economic, despre scumpirea biletelor de metrou: „Ar trebui să fie susținută de o motivație solidă”
- Premierul Greciei îndeamnă procurorii UE să accelereze ancheta în dosarul de fraudă cu subvenții agricole, în care sunt vizați 11 deputați greci
- Un profesor a construit o aplicație cu IA care anunță sosirea agenților ICE
- Războiul din Orientul Mijlociu, ziua 38. Reuters: Iran și SUA au primit un plan pentru încetarea ostilităților / Iranul și-a formulat răspunsul la propunerile de încetare a focului
- Israelul anunță accelerarea producției de interceptoare de rachete
- Studiu Agricola: Peste 84% dintre români cred că mesele împreună contribuie la formarea unor obiceiuri alimentare sănătoase
- Spitalul unde este internat Lucescu: „Nu sunt elemente noi în evoluția stării de sănătate”
- Au început săpăturile la un nou tunel pe autostrada Sibiu-Pitești
- Sfânta Lumină va ajunge în România cu o cursă specială | Patriarhia a obținut culoar de zbor sub semnul restricțiilor din Ierusalim
- Partidul lui Pedro Sánchez crește pe fondul poziției anti-război. Sprijinul pentru extrema dreaptă scade în sondaje
ImpactNews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mondonews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Info Portal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Ziarul Financiar
- Flăcări în inima exporturilor ruseşti: Atacul cu drone asupra terminalului petrolier din Novorossiysk amplifică războiul energetic global
- Analiza de luni. De la reţele-rivale, la surori: La 15 ani de la primele tatonări şi la trei ani de la tranzacţia record, Profi şi Mega Image sunt oficial o singură companie. Cum s-a ajuns aici şi ce urmează?
- De la criză la milioane: Cum şeful Deutsche Bank a pariat pe propria bancă, şi-a investit salariul lună de lună şi a transformat un gest de încredere într-o avere de peste 40 de milioane de euro, pe fondul unei reveniri spectaculoase a acţiunilor
- ASF publică în premieră clasamentul brokerilor de la Bursa de Valori Bucureşti după numărul de conturi active şi valoarea activelor în custodie: câte conturi au TradeVille, BT CP, Swiss Capital, Estinvest, Goldring şi câţi bani au clienţii la aceste case de brokeraj
- BASF Agricultural Solutions, furnizor de produse pentru protecţia plantelor, îşi extinde prezenţa în România prin crearea a peste 50 de noi funcţii corporative şi de guvernanţă la Bucureşti
- tbi bank, controlată de fondul american de private equity Advent International, o numeşte pe Lucie Edwards în funcţia de Group Chief People & Culture Officer
- UPDATE. Şantierul Naval din Mangalia intră în faliment după ce creditorii au respins planul de reorganizare. Damen: „Planul excludea rambursarea investiţiilor noastre." Cei 1.017 angajaţi vor primi salariile din Fondul de garantare
- Hotelul Continental Forum Oradea, deţinut de Radu Enache, a fost redeschis după o investiţie de peste 4 milioane de euro începută în 2024
- Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications în procesul de intrare pe piaţa telecomunicaţiilor din Marea Britanie
Capital
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Money.ro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Bloombiz
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Wall Street Journal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Finacial Times
- Maga stands by Trump on Iran — for now
- US stock futures rise on reports of Middle East ceasefire proposal
- Saudi Arabia charges record premium for its oil
- Jamie Dimon warns private credit losses will be larger than feared
- Trump is hastening Britain’s return to the EU
- Why this oil shock is different
- Sales of used EVs surge in US as petrol prices pass $4 a gallon
- Jones steps back from Downing St role as Romeo’s influence grows
- Bank of England divided over how to tackle energy-induced inflation
- EU warns capitals against turning energy crunch into fiscal crisis
NY Times – Economics
- ‘I Got Back Every Penny’: Inside Trump’s Supercharged Tax Season
- What to know about the report.
- Strong Jobs Numbers Make the Fed’s Job Easier
- The White House is readying a budget for the statistics agency that compiles the jobs report.
- March Jobs Report Shows Stronger U.S. Market Than Expected With 178,000 New Positions
- Jobs and Workers Are In Balance. Nobody Is Happy About It.
- How New Yorkers Spend, Splurge and Scrimp to Live in the City
- Rival Nations Seize On Choke Points to Counter Trump
- Trump Revamps Metal and Pharmaceutical Tariffs
- Trump Faces a Tough Fight With His New Budget
BBC News
- How rescue of US airman in remote part of Iran unfolded
- The 40 minutes when the Artemis crew loses contact with the Earth
- Benefits and pensions rise as two-child cap ends
- Don't put off treatment during doctors' strike, NHS tells patients
- 'Really feeling the love' - Savannah Guthrie returns to NBC as search for mother goes on
- Pressure mounts over UK festival's Kanye West booking
- Northern Ireland becomes first in UK to give parents two weeks paid leave for miscarriage
- Disability benefits change means my son could lose £200 a month - it's terrifying
- Emergency jabs after 100 children die of suspected measles in a month in Bangladesh
- Missiles thrown at police as illegal rave shut down
Le Figaro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Associated Press
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
ARTE / CULTURĂ
BLOGROLL
DREAPTA
ECONOMIE
PNL
- Alina Cocian
- Alina Gorghiu
- Antonel Tanase
- Atitudini
- Blogul lui… @cepeca
- Catalin Ene
- Catalin Resceanu
- CEL Craiova
- Cetateanul Popescu
- Club Liberal Reutlingen
- Crin Antonescu
- Cristina-Ancuta Pocora
- Dan Mihalache
- Daniel Malaelea
- Denisa Patrascu
- Dispecer
- Dragos Dinca
- Florin Cîțu
- Florin Moldovan
- Gabriel Savulescu
VARIOUS
- Alianta Pentru o Romanie Curata
- Casa Regala a Romaniei
- Civitas '99
- EurActiv
- Idolii forului
- Inpolitics
- Istoria Regalitatii
- Mafiile PDL
- Mondonews
- Palatul Şuţu
- Penalmente
- Politica Partidelor Romanesti
- Realitatea Mea
- RomaniaLeaks
- Sfera Politicii
- Sociollogica
- Spune si tu!
- Stiri Politice
- WikiLeaks Romania








Comentarii recente