Legea asistenţei sociale, amânată din nou în Senat, la solicitarea USL (Realitatea TV)

Dezbaterea Legii asistenţei sociale a fost amânată, miercuri, în Senat, la solicitarea USL, opoziţia anunţând că va dezbate acest proiect doar înainte de îndeplinirea termenului de adoptare tacită, în noiembrie, când, „pe cuvânt de onoare”, va asigura cvorumul

„Propunerea este ca acest proiect să fie ultimul pe ordinea de zi. Discutăm pe 1 noiembrie. Pe cuvânt de onoare, vă asigurăm cvorumul. Dumneavoastră trei luni de zile aţi părăsit la CSM plenul, inspiraţi totuşi să nu-l desemnaţi totuşi pe cel care-i face piaţa Monicăi Macovei”, a spus liderul grupului liberal din Senat, Puiu Haşotti.

Acesta a anunţat că, dacă senatorii puterii resping propunerea sa, opoziţia se va retrage de la lucrările plenului. „Aveţi grijă cum votaţi, pentru că noi vrem să legiferăm, dar nu acest proiect”, a atras atenţia liberalul.

Propunerea USL a fost adoptată cu 48 de voturi „pentru”, 40 „împotrivă” şi trei abţineri, astfel încât Legea asistenţei sociale a fost mutată pe ultima poziţie a plenului de miercuri, la numărul 55.

În urmă cu o săptămână, lucrările plenului Senatului au fost suspendate în urma boicotului opoziţiei, care a părăsit sala de şedinţă, ca urmare a faptului că Legea asistenţei sociale fusese inclusă la dezbateri pe ordinea de zi. Atunci, tot liderul grupului PNL, Puiu Haşotti, propusese, în debutul şedinţei, ca Legea asistenţei sociale, aflată pe ordinea de zi la punctul şapte, să fie trecută la punctul 25 întrucât nu există riscul adoptării tacite a acesteia, dar în urma votului plenului, propunerea sa a fost respinsă.

Tot săptămâna trecută, dar luni, liderii grupurilor parlamentare PSD şi PNL au reuşit să blocheze din nou discutarea proiectului Legii asistenţei sociale susţinut de Guvern, solicitând pauză de consultări şi părăsind lucrările din plenul Senatului, fapt care a dus la suspendarea şedinţei din lipsă de cvorum.

În urmă cu două săptămâni, senatorii au avut dezbateri generale asupra legii. Atunci, PSD a cerut retrimiterea la comisia de specialitate a Legii asistenţei sociale, propunere respinsă de plen. Ulterior, opoziţia a început să susţină în plen amendamentele respinse de Comisia de muncă, însă lucrările au fost întrerupte de anunţul surprinzător al ministrului Muncii, care a precizat că acceptă toate amendamentele opoziţiei cu condiţia ca proiectul de lege să fie supus în această zi votului plenului Senatului. Acest lucru ar fi dus la transmiterea către Camera Deputaţilor a proiectului de lege, for decizional, unde raportul dintre putere şi opoziţie este mult mai favorabil Guvernului.

Etichete:, , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: