Mediafax – Plenul Camerei, suspendat din lipsă de cvorum; legea asistenţei sociale nu a ajuns la vot final

Camera Deputaţilor şi-a suspendat, marţi, şedinţa de vot final, după ce PNL şi PSD au părăsit sala şi nu au participat la un apel nominal, preşedintele de şedinţă Ioan Oltean anunţând lipsa de cvorum deoarece în sală erau prezenţi 161 de parlamentari.

Iniţial, după apelul nominal, făcut după ce reprezentanţii PSD şi ai PNL au părăsit sala, Ioan Oltean a declarat că lucrările puteau continua deoarece la apelul nominal îşi anunţaseră prezenţa 170 de deputaţi.

La câteva minute după aceasta, supunând un proiect de lege la vot, Ioan Oltean a constat că doar 161 de deputaţi au votat şi a anunţat lipsa cvorumului şi suspendarea şedinţei.

Deputaţii PSD şi PNL au părăsit, marţi, sala de şedinţe, la sesiunea de vot final în care plenul trebuia să se pronunţe asupra Legii asistenţei sociale, invocând încercarea celor de la putere de a modifica ordinea de zi pentru că nu dispuneau de numărul necesar de aleşi pentru a-şi trece legea.

Decizia deputaţilor PSD şi PNL a fost provocată de propunerea liderului grupului PDL, Mircea Toader, de a vota legile ordinare, care nu necesită majoritate calificată de minimum 169 de voturi şi ulterior pe cele ordinare, care necesită o astfel de majoritate pentru a fi adoptate.

Toader a solicitat preşedintelui de şedinţă, Ioan Oltean, să supună la vot propunerea sa, argumenând că votarea legilor ordinare şi apoi a legilor organice ar duce la evitarea neînţelegerilor în privinţa votului dat.

Plenul Camerei s-a pronunţat prin vot, 151 de deputaţi votând „pentru”, 85 „împotrivă”, iar trei deputaţi s-au abţinut.

Liderii de grup ai PSD şi PNL, Mircea Duşa şi Călin Popescu Tăriceanu, au luat cuvântul la tribuna Camerei, precizând că grupurile pe care le pezidează vor părăsi plenul dacă nu se respectă ordinea de zi votată în cursul dimineţii.

Etichete:, , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: