Jocul de-a căruța și caii. Pe cine punem înainte?

elevi2

Am avut azi dimineața o (prea scurtă) intervenție la RTV, emisiunea Adrianei Ionescu. În ce privește propunerea mea lansată ieri (suspendarea examenelor naționale din sistemul de învățământ preuniversitar, până la elaborarea unei noi Legi a Educației Naționale) am fost întrebat doar dacă nu cumva sacrificăm încă niște generații de absolvenți, în cazul în care nu se mai dă, de pildă, Bacul. În paralel, doamna Corina Drăgotescu deplângea faptul că universitățile nu vor mai avea o grilă conform căreia să cearnă la intrare viitorii studenți, iar universitățile particulare vor avea din nou baltă pentru pescuit bibani grași la pungă, dar slabi la învățătură.

Mi se pare că din nou se pune căruța înaintea cailor. De ce organizăm examene naționale la sfârșit de ciclu școlar? Doar ca să oferim ciclului școlar imediat superior o grilă de selecție a posibililor candidați?

Dacă ar fi așa, atunci chiar că am putea desființa aceste examene, căci pentru marea majoritatea a profilurilor de studii universitare, mediile de la Bac spun prea puțin spre nimic. Aceasta în condițiile în care un absolvent care dă examenul din materiile specifice specializării informatică-bilingv își depune dosarul la o Facultate de Drept sau Relații Publice, un elev care susține Bacul la materiile conforme profilului pedagogic sau arte plastice își depune dosarul la Facultatea de Filozofie, Farmacie sau la Politehnică. Sper că ați surprins ridicolul situației. Evident, sistemului universitar faptul că absolventul vine cu o diploma de Bac îi spune ceva: și anume că respectivul absolvent stăpânește, într-un anumit grad, acele abilități intelectuale care vor face posibilă încadrarea acestuia în rigorile și parametrii solicitați de Alma Mater. Dar această certificare, dacă am avea o evaluare continuă decentă, ar trebui să fie dată de însăși absolvirea Liceului. Cu alte cuvinte, după mine, dacă am avea o evaluare consistentă de-a lungul celor 12 ani de învățământ preuniversitar, nu ar trebui să avem situația în care o cincime dintre absolvenți de liceu nu se înscrie la examenul de bacalaureat, iar din cei care se înscriu, un sfert pică examenul…

Oricum ar fi, repet, nu organizăm examenele naționale pentru a avea o grilă de intrare la Liceu, respectiv Facultăți. Liceele și Facultățile să își organizeze sistemele proprii prin care separă grâul de neghină. Dacă nu pentru altceva, măcar și pentru faptul că, azi, își pun încrederea într-un examen care măsoară prost pe de o parte, și măsoară ceea ce nu ar trebui să măsoare, pe de altă parte – dacă este vorba despre accederea în ciclul școlar superior.

Iar în ceea ce privește universitățile particulare, ARACIS-ul să își facă datoria. Atât!

alte articole pe aceeași temă:

Etichete:, , , , ,

2 comentarii pe “Jocul de-a căruța și caii. Pe cine punem înainte?”

  1. Adrian 4 august 2015 la 1:39 PM #

    Am fost atat de neplacut impresionat de dl sef de sindicat din emisiunea dnei Coman in care ati intervenit incat am scris:
    http://a-craciunescu.blogspot.ro/2015/08/arhitecturi-private-6.html

    Apreciază

    • Radu Zlati 4 august 2015 la 1:44 PM #

      Mulțumesc. Nu cunosc tot ce a zis Nistor, căci pe când a început dânsul să vorbească am rămas fără conexiune și am așteptat cu TV pe mute să mi se redea legătura. În final am dat drumul la sonor, doar ca să îl aud pe domnul ministru (surprinzător de moderat la adresa mea, care îi cer demisia o dată pe lună). În final am primit drept la replică dar aveți dreptate, nu era vorba despre o dezbatere (lipsă de timp și de pregătire pe tematică). Eventual o execuție, dar nu dezbatere. 🙂 Am citit artiolul, săru-mâna.

      Apreciază