Declarație de presă: O propunere radicală

zlati

Având în vedere (după cum am arătat în declarațiile de presă anterioare) că, după opinia mea, actualul sistem de evaluare la sfârșitul unui ciclu școlar din învățământul preuniversitar nu evaluează în mod pertinent cunoștințele și mai ales priceperile și deprinderile elevilor absolvenți, propun Ministerului Educației, Parlamentului României, societății civile, cadrelor didactice, părinților și elevilor o măsură radicală dar, consider eu, necesară – și anume desființarea examenelor naționale la sfârșit de ciclu școlar (clasa a VIII-a, respectiv clasa a XII-a).

Ca urmare a acestei măsuri, absolvenții de clasa a VIII-a vor intra în următorul ciclu școlar pe baza mediilor din clasele V-VIII și a altor criterii care vor fi stabilite de către MECȘ și de către instituțiile școlare care organizează examene de admitere în învățământul liceal sau profesional; iar absolvenții de liceu vor urma cursurile învățământului universitar pe baza criteriilor stabilite de către Universități, pe baza autonomiei universitare.

Examenele naționale la sfârșit de ciclul școlar ar urma să fie reintroduse odată cu aprobarea noii Legi a Educației Naționale, dar nu mai devreme de anul școlar 2017-2018. În perioada imediat următoare, toate componentele sociale interesate în bunul mers al școlii românești și în special specialiștii și practicienii în domeniul evaluării didactice ar urma să dezbată problema evaluării în învățământul preuniversitar românesc în cadrul unor discuții publice, deschise reprezentanților mediului academic, sindicatelor din învățământ, organizațiilor de părinți și elevi, pentru a se putea astfel decide care va fi forma pe care noua LEN o va prelua și propune Parlamentului.

Nu știm unde suntem și deci nu vom ști nici încotro ne îndreptăm – sau dacă facem pașii cei buni în sensul progresului învățământului românesc-, dacă nu avem sau nu vom avea un sistem de evaluare adecvat. În acest sens, propunerea radicală pe care o lansez poate fi considerată un prim pas. ”Prin noi înșine!”

Deputat PNL Radu Zlati

alte articole pe aceeași temă:

Ecouri în presă:

Anunțuri

Etichete:, , , , , ,

12 comentarii pe “Declarație de presă: O propunere radicală”

  1. Gabriel Badescu 3 August 2015 la 6:21 PM #

    Domnule deputat Zlati,
    Care sunt avantajele pe care le asteptati de la aceasta masura?
    Iata cateva dezavantaje probabile sau sigure:
    1. masura este bulversanta, va distrage atentia de la alte masuri posibile si foarte necesare (in primul rand cele care ar urma sa reduca abandonul scolar).
    2. nu se bazeaza pe analize serioase si dezbateri. Ar fi nevoie de cel putin un an pentru a decide daca este utila si cel putin doi pentru inceperea aplicarii.
    3. ar contribui la cresterea artificiala a notelor din clasele 1-8. Media notelor tuturor elevilor din clasa a 8-a este in prezent peste 9. Evident, o aberatie. Dupa schimbare ar fi peste 9.50.
    4. daca liceele vor avea admiteri proprii, elevii care dau admitere la cel mai atractiv liceu dintr-un oras si esueaza la limita, vor ajunge la licee mult mai putin atractive (si nu la liceul nr. 2 sau 3 ca in prezent). Daca liceele o sa-si decaleze admiterile, asemeni facultatilor, elevii vor da mai multe admiteri pentru a-si mari sansele sa intre la un liceu decent. Se va pierde astfel avantajul scontat.
    De ce nu incepeti prin a propune masuri care sa rezolve problema abandonului scolar, o problema presanta? Romania este singura tara din UE unde rata abandonului este in crestere.

    Apreciază

    • Radu Zlati 3 August 2015 la 6:28 PM #

      1. Dacă am un sistem care merge prost, și sunt conștient de asta, îl opresc. Nu îl amendez, ci îl opresc și dau un restart. 2. Într-adevăr, nu se bazează pe analize serioase (deși câteva s-au făcut, este drept nu de către MECȘ) ci pe o realitate empirică. Este un sistem de evaluare corupt până la rădăcină, și ca atare trebuie schimbat tot de la radăcină. 3. Adevărat ce spuneți, de aceea măsura cea mai corectă ar fi introducerea examenelor peste tot unde acest lucru este posibil. 4. Multe licee, chiar unele decente, vor prefera să meargă tot pe sistemul dosarelor. Pe de altă parte, un sistem de admitere la date diferite în cazul liceelor, ar putea rezolva în mare parte situația.
      Problema abandonul școlar este o problemă care ar trebui tratată separat, eu acum și aici spun că avem un sistem de evaluare (nu numai cea finală ci și aceea de parcurs) care măsoară PROST și deci ar trebui distrus și reconstruit din temelii.

      Apreciază

      • Cristina Horotan 5 August 2015 la 1:16 AM #

        In parlament nu sunteti platinti ca sa fiti empirici!

        Apreciază

        • Radu Zlati 5 August 2015 la 8:47 AM #

          Stimată Doamnă, în parlament nu sunt plătit să fac studii științifice, de aceea, atunci când acestea nu sunt oferite de către minister, așa cum am solicitat ministrului în 26 Iulie, sunt obligat să fac apel la date obținute pe cale empirică. Dar, apropo, sunteți sigură că dvstră cunoașteți sensul termenului?

          Apreciază

  2. Cristina Horotan 5 August 2015 la 1:18 AM #

    Sunteti profesor si faceti o asemenea propunere? Asa-i cand prinde mamaliga coaja!

    Apreciază

    • Radu Zlati 5 August 2015 la 8:49 AM #

      Ce are una cu alta? Tocmai pentru că sunt profesor, pentru că am participat la examenele despre care vorbesc, pentru că le cunosc falsitatea și inutilitatea, pot să vorbesc despre necesitatea reformării lor radicale.

      Apreciază

      • Cristina Horotan 5 August 2015 la 3:36 PM #

        Da, stiu ce inseamna empiric. Nota obtinuta la o evaluare sumativa (lucrare de control/teza/examen) este un criteriu mai bun decat decat media 9.50 dobandita cu 3 portofolii la educatie civica, romana, geografie, o norma de control, si participarea la ora de religie.

        Apreciază

        • Radu Zlati 5 August 2015 la 3:52 PM #

          Da, vă dau dreptate. Dar o distribuție a mediilor la examenul de evaluare națională care nu respectă curba lui Gaus și se înscrie, liniar dinspre notele mici spre cele mari (mai puțin 10 perfect) vă spune, empiric, ceva? Rog citiți articolul de azi despre ce nu măsoară examenele naționale și veniți cu completări la discuția începută aici. Pentru că în respctivul articol am dar frîu emirismului și am izbit teoria dvstră cu realitatea a ceea ce examenele măsoară… sau nu 🙂

          Apreciază

Trackback-uri/Pingback-uri

  1. Motiv de bucurie pentru elevi. Se cere eliminarea examenelor - Reteaua de stiri - 4 August 2015

    […] va fi forma pe care noua Lege a Educației o va prelua și propune Parlamentului. – mai scrie Radu Zlati pe […]

    Apreciază

  2. Un deputat propune desfiinţarea examenelor naţionale: Bacalaureatul şi Evaluarea Naţională | 1h.ro – Știri și ziare online - 4 August 2015

    […] „radicală” a fost făcută pe blogul personal. Radu Zlati spune că aceste examene ar trebui desfiinţate până la aprobarea noii Legi a […]

    Apreciază

  3. Schimbare RADICALĂ în învăţământ? Un deputat liberal cere DESFIINŢAREA examenelor naţionale - Argesul.info | Argesul.info - 4 August 2015

    […] “După opinia mea, actualul sistem de evaluare la sfârșitul unui ciclu școlar din învățământul preuniversitar nu evaluează în mod pertinent cunoștințele și mai ales priceperile și deprinderile elevilor absolvenți. Propun Ministerului Educației, Parlamentului României, societății civile, cadrelor didactice, părinților și elevilor o măsură radicală dar, consider eu, necesară – și anume desființarea examenelor naționale la sfârșit de ciclu școlar (clasa a VIII-a, respectiv clasa a XII-a). Ca urmare a acestei măsuri, absolvenții de clasa a VIII-a vor intra în următorul ciclu școlar pe baza mediilor din clasele V-VIII și a altor criterii care vor fi stabilite de către MECȘ și de către instituțiile școlare care organizează examene de admitere în învățământul liceal sau profesional; iar absolvenții de liceu vor urma cursurile învățământului universitar pe baza criteriilor stabilite de către Universități, pe baza autonomiei universitare”, a scris deputatul Radu Zlati pe blogul său. […]

    Apreciază

  4. Un deputat propune desființarea examenelor naționale: Bacalaureatul și Evaluarea Națională - 4 August 2015

    […]    Propunerea „radicală” a fost făcută pe blogul personal. […]

    Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: