C. Grosu: Dreapta fără oameni de dreapta

La precedentele alegeri din PDL ştiam că urmează două lucruri. Va câştiga Emil Boc – adică partidul va fi condus de Băsescu, aflat în mare formă şi pe val şi în poziţia de şef al statului. Şi: partidul o va lua spre dreapta, nu atât prin Emil Boc (a cărui moţiune tot despre dreapta vorbea), ci datorită unei garnituri de oameni care construiseră PNL, şi plecaseră de acolo luând cu ei şi ceva mobilier din liberalismul nostru tradiţional. Acei oameni erau Stoica, Stolojan, Flutur & comp.

Cine s-ar fi gândit că partidul care a fost ţinut la putere de Traian Băsescu (şi constataţi că preşedintele a dus absolut singur lupta politică pentru a ţine PDL la guvernare) nu va prevedea consecinţele uzurii şi necesitatea de a-şi pregăti, din vreme, o garnitură proaspătă de lideri? Şi că astăzi suntem siliţi să constatăm nu două, ci trei lucruri. Că alegerile vor fi câştigate tot de Emil Boc, şi tot bâiguind despre dreapta. Traian Băsescu nu mai e pe val, iar forma sa dă măsura uzurii partidului pentru care s-a făcut paratrasnet pentru măsurile nepopulare. Şi noutatea: partidul face o derogare de la statut ca să poată candida şi domnul Paleologu, pata de culoare a acestor alegeri sumbre în esenţa lor, care iese la rampa ideologică ca să ne mai şi râdem şi noi puţin..

Dincolo de relativitatea şi clişeizarea ideologiilor (închipuiţi-vă feţele baroneţilor locali revendicându-se – sau „revindecându-se” – patetici de la stânga sau de la dreapta), noi chiar nu avem nici stânga şi nici dreapta. Iar problema moţiunilor lui Boc şi Blaga (domnul Paleologu pare trimis acolo ca să-şi dea lumea seama că partidul nu are decât două opţiuni mari şi late) asta şi este: au plecat amândoi, cu însuşi titlul moţiunii, de la un simplu clişeu. În loc să scoată în faţă un grup de inşi care mănâncă jar, care deosebesc stânga de dreapta şi şi-au dat proba învăţând şi practicând o meserie, şi-l revendică amândoi pe unul ca domnul Ioan Oltean şi pălăvragesc despre dreapta.

Oare de ce ar trebui să nu facă atâta caz?

În primul rând, pentru că electoratul PNL pe care-l vânează (cel dezamăgit de alianţa cu PC şi PSD) nu va da, ideologic vorbind, mai multe parale pe Ioan Oltean decât pe Fenechiu; şi nici pe Blaga decât pe Liviu Dragnea. Şi nici pe Boc decât pe Chiliman.

În al doilea rând, pentru că măsurile luate de guvernele PDL nu au făcut parte dintr-un plan de dreapta. România a străbătut criza nu cu planul lui Boc, ci cu lista lui Jeffrey Frank (o listă supraideologică), sub ochii vigilenţi al Comisiei Europene şi ai Băncii Mondiale. Cât despre măsurile locale – tăierea ajutoarelor pentru cei care nu au muncit niciodată şi reverificarea şi desfiinţarea dosarelor de handicapat ale unor inşi care n-au fost niciodată bolnavi – acestea sunt măsuri de bun simţ şi într-un stat comunist, nu sunt măsuri de dreapta. Să mai vorbim de măsurile de impozitare chiar şi a pierderilor companiilor, şi de atenţia foarte „stângistă” acordată salariaţilor bugetari – fără ca vreun ministru din toate guvernele astea să fi formulat, măcar verbal, vreo măsură pentru nefericiţii din zona privată?

În al treilea rând, toată discuţia asta despre viziunea celor doi candidaţi asupra României este găunoasă, inutilă, şi nu are legătură cu dreapta. Criza ascute necesitatea ţărilor Europei de-a-şi interconecta diverse sectoare şi de-a-şi compatibiliza feluritele sisteme, aşa că s-au născut pactul de competitivitate, Europa 2020, există pactul de stabilitate, există Lisabona – statele, adică guvernele celor 27, indiferent de ce culoare ideologică se revendică ele, nu au decât a se supune – cine să ia în serios ce cred doi foşti fesenişti despre „economia de piaţă”, „economia socială de piaţă” şi statul de drept? Mai ales că în acest stat de drept guvenul n-a găsit alte metode de-a guverna decât prin ordonanţe de urgenţă (unele date câte două-trei pe acelaşi lucru, doar corectând una ce au omis celelalte) şi prin asumări de răspundere.

De altfel, atunci când într-un partid de dreapta, cei doi candidaţi îşi intitulează moţiunile „Dreapta”, şi când într-o economie funcţională de piaţă ei mai vorbesc despre cum o să fie economia de piaţă, evaluarea ofertelor lor nu se face după modelul economic, ci după psihologia analitică.

Spuneam mai sus că domnul Paleologu pare să fi intrat în cursă ca pentru a arăta lumii că partidul nu poate produce la modul serios decât două candidaturi mari şi late. Ei, bine, da, PDL-ul momentului cam atâta poate – ne-a demonstrat-o grupul reformiştilor în urmă cu câteva săptămâni. Macovei, Preda, Voinescu, Ungureanu – lume intransientă, coerentă, subţire – dar, da, prea subţire. Fără forţa de-a scoate în faţă un lider, fără consoanele unui predicat politic, grupul reformiştilor este pentru conducerea PDL ceea ce e departamenmtul de PR al unei firme faţă de Consiliul de Administraţie: unii dintre cei care le-au respins propunerile de primenire a statutului se vor plimba cu ei la braţ, prin colegii, în viitoarea campanie electorală. A mai rămas cineva în materie de leadership? Nu. Adică da, era să uit: a mai rămas Elena Udrea, dar ea e o poveste separată.

Cam aşa stă treaba cu oamenii de dreapta de la dreapta. Mare trebuie să fie şirul pomenilor electorale (care vor fi botezate, desigur, „consecinţe ale creşterii economice”), ca PDL să poată câştiga anul viitor alegerile. Adică să-şi poată aduna electoratul care se simte de dreapta. Mai ales că în partid există câţiva psihologi la vârf care-şi pregătesc deja adepţii din tabere şi teritoriu şi de un suficient 20-25 % – ba chiar mai mult decât suficient pentru a garanta cele câteva imunităţi care contează. Nu ştim cum se vor brodi după aceea lucrurile, ce va urma şi cum se vor aşeza apele – contează şi ce se va întâmpla într-un USL ajuns la guvernare.

Un lucru ştim sigur: dacă PDL are astăzi de ales numai între Emil Boc şi Vasile Blaga, ACEST PDL nu va supravieţui unui mandat în opoziţie.

sursa: Curs de Guvernare

Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , ,

Un comentariu pe “C. Grosu: Dreapta fără oameni de dreapta”

  1. U R A N U S 25 aprilie 2011 la 6:29 PM #

    DREAPTA ROMANEASCA.(republicare)

    Nimeni nu contesta ca un model cultural este matricea celui politc si de aici urmarile in economia si socialul unei natii.La fel de adevarat este ca la ora actuala , in Romania, desi unele grupari politice se autointituleaza de dreapta (acesta fiind considerat “binele” desi in contextul romanesc al ultimilor 60 de ani,acest bine este perceput obstinant prin comparatie cu politica de stanga) practic acest curent socio-politic este atat de pervetit incat e greu sa admiti pretentia lor, la o privire mai exigenta.Curentul de stanga , format in
    perioada de dupa 1946, asa cum bine stim, nu poate fi adnotat ca
    si curent social, avand ca precursor o matrice culturala (prin
    inexistenta unor intelectuali veritabili si inca un motiv in plus de a nu fi confundat cu un curent liberal), pentru ca de fapt a fost un sustinator sau chiar implementator al dictaturii. Iar existenta acestuia inca, in arena politica romanesca , este cea care tulbura cel mai intens apele democratiei. La fel de important este faptul ca, curentul de dreapta a fost intrerupt pentru mult timp, el fiind apanajul secolului
    19 si al celui dinainte, timp in care conservatorismul crestin ( in mai mare masura cel ortodox, macar prin volum) au fost baza acestuia, de unde -pana la urma- si infrangerea acestuia de catre o mana de noi veniti (activistii de stanga), care au inteles rapid ca aliatul lor cel mai de nadejde va fi una din cele doua mari biserici ale timpului (ortodoxa sau catolica) restul a fost doar o o chestiune de alegere corecta, cea ce s-a si intamplat, fiind majoritari, ortodosii au fost
    alesi si transformati in curea de transmisie, rasplata nelasandu-se asteptata: confiscarea propietatilor catolice si trecerea lor sub control ortodox, de acum devenit biserica nationala.

    Este interesant cum aproape -sforaitor- este prezentat “romanul de dreapta”:cu o puternica constiinta nationala si respectuos cu ierarhia creata pe criterii de competenta, avand deasemeni un inalt simt al asumarii responsabilitatii”etc. In realitate, nationalismul
    romanesc, a fost si este inca puternic exacerbat, decazand in
    xenofobie, desi altfel, romanii care impanzesc Europa, cer
    bastinasilor sa ii trateze nediscriminativ.

    Iar despre “respectul ierarhic”, da, acesta a existat si a fost
    intens expus, demonstrat, dar aceasta era mai degraba datorita
    faptului ca Romania secolului 19 si jumatate din sec.20, era o
    societate eminamente agrara, in care sansa unei minti si
    personalitati de exceptie din popor, de a ajunge in oligarhia la putere (si/sau intelectuala), era in 99% din cazuri anulata de status quo-ul sistemului, de unde respectul ierarhic era o conditie a supravietuirii sociale intr-un cadru deloc oportun diversitatii.
    Este , acum, cunoscuta mult mai bine tragedia lui M.Eminescu,
    apreciat cu mult mai mult de posteritate, decat de (mai ales)
    elitele intelectuale din timpul sau, care mai degraba il urau si il obstructionau, fiind notorie lipsa de grija medicala suferita de acesta in sanatoriul unde si-a sfarsit viata (absolut prematur) si lipsa de orice “sensibilitate ” umana (sa nu mai amintim de cea profesionala) a dr-lui Marinescu (asistent al lui Babes) care a “uitat” creierul disectat (al poetului) pe o tavita, mai multe zile in sir, si posibil,
    chiar sfasiat de cainele sau.Iar folosirea nationalismului eminescian ca platform si atuu in continuarea acestui nationalism, este o greseala,in contextual actual, total admisibil insa in timpul poetului.
    Cat despre “valorile crestine”, acestea -in partea practica- au fost intodeauna si au ramas la fel,adica reduse la supunerea, obedienta oarba, direct catre cler, sau indirect,
    via guvern, instrumentul (reciproc) de manipulare a maselor.

    Cu toate ca , curentul socio-politic de dreapta a fost forta motrice a societatii romane interbelice si de mai inainte, la aceasta data , pretentiile lor sunt aproape anacronice, sau nu prezinta atractivitate pentru generatii imbatranite in comunism, sau mai tinere, dar care au alte aspiratii, deloc consevatoare.In primul rand, conducatorii
    acestui curent, sunt ei insasi tributari mentalitatilor comuniste(deci de extrema stanga) si doi, sloganele, lozincile si sabloanele care definesc chintesenta miscarii sunt desuete, daca sunt analizate.
    Cea mai reprezentaiva in acest sens, este lozinca “Pentru
    Dumnezeu, Pentru Neam, Pentru Tara”.

    In primul rand trebuie sa ne intoarcem in timp si inca o data sa vedem in ce context in ce climat, a crescut acest curent, de dreapta:acest curent s-a format si a crescut intr-un sistem de guvernamant monarhist, adoptat in Romania, cand in toate celelalte tari europene, monarhiile (regi, imparati, tar in Rusia) erau sistemele conducatoare,iar singurele tari care au prezervat acest sistem, sunt si cele mai
    prospere si mai democratice, nu numai din Europa, dar din intreaga lume.Si nu putem sa nu plasam in varful lor, Anglia, modelul de democratie pentru restul lumii, si mai mult , singurul imperiu care a dainuit peste secole, nu neaparat prin dorinta lor de dominare ci mai degraba prin dorinta “dominioanelor”de a ramane parte intr-un sistem, care a aratat ca este functional, la mai toti parametrii
    ceruti unei reale societati democratice (echitate si justitie sociala, prosperitate economica).

    Dupa cum observam usor, din lozinca actualilor lideri de dreapta, din corpul lozincii lipseste “pentru Rege”, cea ce recunoaste ca acest curent, chiar inainte de venirea comunismului, renegase sistemul monarhic, luand o turnura extremista, un alt atu al comunistilor, in accedarea la putere. Al doilea enunt enumerat in respectiva lozinca,
    este “tara” care ar reprezenta poporul daca imediat inainte nu ar fi folosit cuvantul “neam” care indubitabil reprezinta masa de oameni, populatia tarii, asa cum este, diversa , heterogena,insa cuvantul “neam” este perceput a fi adresat doar romanilor ( majoritari, intr-adevar).
    Tocmai de aici deriva greseala si neatractivitatea acestui curent in Romania, pentru ca in adresarea lor
    pe primul loc este pusa idea de supranatural, iar in locul doi,
    conceptul etnic (divizare ,deja demonstrat, unde conduce),iar pe
    locul 3 (dar nu ultimul, de fapt, poate trece imediat pe locul intai) conceptul de Tara adica de unitate administrativ-teritoriala, cea ce implica intaietate guvernului, iar din istorie stim cum acest guvern a administrat Romania, cand a avut ocazia, in perioada interbelica.

    In sfarsit, acest curent ar deveni mult mai popular daca s-ar debarasa de conservatorismul religios, si in loc de D-zeu si Patrie (ultimul amintind mai degraba de demagogia si limba de lemn din perioada comunista), ar pune pe primul loc, omul, pentru ca acesta este cel mai important , in orice ecuatie si in general ar arata un context mult mai umanist. Desigur ca pentru a avea o dreapta romaneasca este nevoie de o preconditie, cea culturala, pentru ca intelectualii autentici nu se
    formeaza la incubator, ba mai mult, pana la cristalizarea unei elite (chiar oligarhice) intelectuale centrale dar si regionale, trec generatii.
    Iar acestea nu pot schimba nimic daca in timpul lor , sistemul este la fel de pervertit, de fapt este greu a se forma. Pe termen lung, solutia este cea culturala, insa aceasta nu se poate desfasura prin crestere si disipare spre paturile de jos ale societatii, intr-un climat politic veros, de unde solutia (pentru Romania) nu este nici macar politica (e dovedit de 20 de ani) solutia este una armata, urmata de revizuirea tuturor institutiilor statului, curatarea acestora de imensul
    kitch politic si reasezarea acestora pe norme si in directii verificate de alte democratii europene. “Boala lunga, moarte curata”, acesta este situatia tarii de prea multi ani si an de an reactulizata, de unde debusarea intr-o stare de urgenta, iar starile de urgenta se trateaza cu terapii radicale, in cazul nostru neexistand nici o alta optiune, decat preluarea puterii de catre armata, pe termen scurt. Si nu ar fi deloc lipsit de sens, asistenta unor trupe si departamente ONU.
    Insa a accepta existenta unui singur curent politic (derivat chiar dintr-unul cultural de valoare) in scena guvernarii tarii, ar fi o extrema greseala, pentru ca orice formatiune unica, are tendinta de a deveni dictatoriala ,de acea existenta unui curent liberal (la fel, bazat pe onestitate si oameni de cultura autentica) este o necesitate absoluta.
    Concluzia este ca Romania are stringenta nevoie de un curent de
    dreapta, ca si de unul liberal, curente modernizate, constituit dintr-o elita intelectuala autentica, chiar oligarhice, care sa vorbesca de la catreda universitatilor si nu de la amvonul bisericilor si care sa nu se izoleze intr-un turn de fildes, si care in fiecare zi -nu doar la sarbatorile nationale- sa priveasca si sa inteleaga nevoile omului de rand, caruia trebuie sa-i creeze oportunitati pentru prosperitate si in acest fel, respectul pentru ierarhie va fi cu siguranta, veritabil.

    Martie 22, 2010

    Apreciază

%d blogeri au apreciat: