R. Soviani: BNR se recunoaște infranta de inflatie. A cedat presiunilor?

Ședința de comitet de politică monetară de marți, 3 iunie 2011, părea una banală: piața anticipa ca BNR să nu facă nimic, FMI-ul este aici de aproape 10 zile și nimic nu a ieșit pe agenda publică de natură să consemneze un derapaj major, clasa politică este în continuare ruptă de realitate. Și totuși, BNR a surprins piața…

Nu făcând ceva. Nu. Deciziile au fost simple: dobânda de politică monetară rămâne nemodificată, la minimul istoric de 6,25%, lichiditatea este în continuare gestionată adecvat (pe termen scurt, dobânzile din piața monetară sunt ”țintite” la valori cuprinse între 2,25 și 6,25%, iar rezervele minime obligatorii nu se modifică. Detaliile deciziei și comentariile ”de după”, le gasiti aici, in comunicatul BNR.

Și totuși, BNR a surprins. Nu prin decizii, ci prin limbaj. Pentru prima oară, BNR recunoaște ante-factum, ratarea țintei de inflație pentru anul în curs, fără să fie vorba de surpriza unui  TVA majorat de azi pe mâine. Nu este o scăpare. Recunoașterea vine de două ori:

a) BNR anticipează reluarea procesului dezinflaționist începând cu 1 iulie, dar, atenție, ”urmată de revenirea și menținerea ratei inflației în interiorul intervalului de variație din jurul țintei centrale în cursul anului 2012”. Aha! Deci în 2011, BNR ratează ținta, și o spune cu mai bine de jumatate de an înainte. Că ratează din motive exogene sau endogene(țin de alții sau țin de ea), este discutabil. Dar ceea ce nu este discutabil este mesajul transmis de BNR, la care mă voi referi mai jos.

b) ”condițiile monetare în sens larg rămân adecvate atingerii țintei de inflație pe termen mediu”. Ce este aceea țintă de inflație pe termen mediu? Habar nu am. Și nu găsesc nici ținte de inflație pe termen mediu, ci doar ținte anuale:

* pentru anul 2010: 3,5%, în fapt având o inflație de circa 8%

* pentru anul 2011: 3%, cu o inflație probabil dublă

* pentru anul 2012: 3% cu o inflație cât o vrea Dumnezeu

* iar pentru anul 2013, o țintă de 2,5% +/- 1%, adică exact cât ar vrea domnul Isărescu să fie inflația plus o marjă de eroare care arată că nici domnul Isărescu nu este chiar un zeu.

Istoricul atingerii țintelor de inflație nu arată bine: suntem în al 7-lea an de țintire directă a inflației și vom fi în al 6-lea an de ratare. BNR în principal și țara în secundar nu știu să fixeze ținte realiste de inflație, ci le fixează după dorințe. Mai mult, nu calibrează politicile economice spre atingerea țintelor și înclin să cred că mai degrabă inflației puțin îi pasă de politicile monetare ale României. Este efectiv neatinsă de aceste politici.

Pentru orice economist de bun simț, ratarea țintei de inflație era evidentă de două luni. Am scris despre asta aici  in articoul ”Ratam din nou. In doua luni inflatia este mai mare decat jumatate din tinta), în 10 martie 2011, când am văzut o inflație de 1,55% pe primele două luni.

Pentru BNR, așa cum reiese din discursul guvernatorului, alții sunt de vină, întototdeauna.Am scris despre asta aici  in articoul în care îl intrebam pe domul guvernator daca a epuizat mesajele optimiste. Asta după ce în februarie ne spunea domnul Isărescu ce mare surpriză urmează să avem că inflația anuală va coborî sub 7% (eu nu văd nici acum nu vedeam nici atunci cum aritmetica poate fi o surpriză, revenirea temporară sub 7% fiind un amărât și banal efect al unei operații de scădere și adunare – efectul de bază).

În comunicatul de ieri, BNR admite că indicatorii relevanți pentru cererea internă, precum și dinamica creditului acordat sectorului privat, s-au plasat în teritoriu negativ și vor fi acolo în continuare pe termen mediu. Au mers în schimb bine exporturile și producția industrială. Asta este însă meritul exclusiv al piețelor externe și al capacității lor.

Faptul că populația se împrumută din ce în ce mai puțin, iar consumul continuă să fie mai mic decât anul trecut, arată trei lucruri:

a) populația nu are încredere  să consume, își conservă economiile. Și totuși, dacă deficitul de cerere persistă, de ce prețurile se majorează? Sigur, pentru că avem presiuni de natura ofertei….

b) economia nu și-a revenit, creșterile economice visate sau anunțate nu sunt decât inventate. O economie nu poate să își revină luând banii din ea. O economie își revină doar pompând bani în ea, care la rândul lor generează alți bani. Asta nu există în România.

c) populația nu poate în acest moment să se împrumute mai mult, nu poate să câștige mai mult. Ar împrumuta, ar consuma mai mult, dar încă dobânzile sunt enorme.

Și sunt enorme pentru lei pentru că inflația este sus și pentru că așteptările inflaționiste sunt mari. Iar pentru Euro, dobânzile la credite sunt în continuare mari, având in vedere și avertismentul BNR din comunicatul de ieri: ”îmbunătățirea percepției investitorilor financiari nerezidenți față de economia românească a condus la creșterea intrărilor de capital volatil, ceea ce a generat o apreciere în termeni nominali a monedei naționale față de EURO”. Adică leul se întărește din cauza capitalului speculativ. Acel capital ”bagabont”. Care vine, stă pe randamente mari, generate de dobânzi ridicate, și pleacă precum un mire în fața altarului. Și când pleacă mirele, se duce dracului și stabilitatea leului și ratele celor care se împrumută în Euro. Ceea ce este interesant este că e în puterea BNR ca mirele atunci când pleacă, să lase măcar mireasa neatinsă. Să nu profite de ea după care să o tundă. Despre asta voi vorbi într-un alt articol.

În cele din urmă revin la mesajul BNR, cel al cvasi-abandonului atingerii țintei de inflație pentru anul 2011. Eu percep acest mesaj drept unul realist, în care realitatea a devenit atât de urâtă încât banchereza centrală a domnului Isărescu nu mai poate cosmetiza realitatea. Dar mai puțin contează ce percep eu, esențial este ce percepe piața.

Iar piața poate percepe așa: BNR abandonează lupta cu inflația și relaxează politica monetară. Acum, când inflația este la cel mai ridicat nivel din UE, BNR relaxează politica monetară. Acționează pro-ciclic. Și se pregătește să fie robinetul unor politicieni pe care inflația, această formă de furt, îi ajută enorm, pentru că nici nu cunosc economie și nici nu vor să asculte. Și pentru că fac exact cum îi taie capul, în speranța că nimeni nu le va tăia totuși capul. Deși, declarativ, susțin că preferă să aibă capul tăiat decât să nu spună adevărul țărișoarei lor. Fie ea și de ”leneși”, ”limitați” sau cum dracului au mai descris-o.

sursa: Soviani’s blog

Etichete:, , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: