M. Popa: Topul masurilor stabilizatoare luate in Europa

Cand treaba mergea, niciun Guvern nu s-a aratat interesat de reglementari mai eficiente in domeniile in care lucrurile puteau scapa de sub control. Lupta cu evaziunea era un fel de joc de Darts. Cand criza a venit, autoritatile publice au realizat ca stateau pe butoaie cu pulbere si au inceput sa caute rapid cai de salvare.  Fiecare a indreptat tulumbele catre zonele cele mai vulnerabile: protectia sociala, investitii, cercetare samd. Cele mai destepte si-au recladit intreaga arhitectura.

Unii au reformat modul de cheltuire a banilor de la buget in vreme ce altii s-au uitat cum sa isi creasca veniturile. Deciziile legate de chibzuirea  cheltuielilor sunt cu atat mai importante cu cate in general acestea au tendinta de crestere. In medie, in 1961  guvernele cheltuiau cam 30% din PIB. Acum procentul e la 45%.

Drept e ca eficacitatea acestor masuri a depins insa si de un alt indicator. Gradul de incredere al populatiei in intentiile guvernelor. In Europa, cel mai ridicat nivel al increderii in capacitatea de reformare il are Luxemburgul. Guvernantii de acolo cand zic ca fac una, apoi o si fac. La polul opus e Estonia, Ungaria si Japonia.

Ca sa eviti derapajele mari, trebuie sa cheltui. Partea proasta e ca veniturile ti se imputineaza si nu mai e de unde scoate banul. Cand economiile duduiau, deficitele structurale  erau date uitarii. Dintr-o data, ele au devienit Mastera cea cruda si rea.  În medie, deficitul bugetar  în statele  OECD a fost de 5,6% în 2010 faţă de 1,3% în 2007. Datoria publica era in 2010 in medie (tot in zona OECD) de 74,2% din PIB, fata de 55,6% în 2007 .
Pentru unele ţări, un nivel ridicat de datorii au dus la probleme de solvabilitate fiscala, manifestata prin creşteri mari ale ratei dobânzii la obligaţiunile suverane şi la declasificari ale agentiilor de rating. Normal, rate ale dobânzii mai mari pun presiune pe cresterea economica si cresc gradul de  vulnerabilitate al finanţelor publice.

Contrar a ceea ce unii credeau, adancimea consolidarii fiscale nu depinde de marimea  sau de dimensiunea Guvernului, mai arata studiul OECD. De exemplu, Belgia (unde cheltuielile guvernamentale au totalizat 54,2% din PIB în 2009) şi Noua Zeelandă (unde cheltuielile guvernamentale au totalizat 41,9% din PIB în 2008) au demonstrat nevoi similare de consolidare fiscala.

De asemenea,  cercetările empirice sugerează că reducerile de cheltuieli, inclusiv reducerile in salariile aparatului guvernamental si in zona transferurilor sociale sunt mult mai eficiente decât tentativele de crestere a veniturilor. De aceea in cazul celor mai multe state, consolidarea a fost insotita de taieri si nu de reformare a veniturilor.

Nu am dat datele pe Romania ca sa nu sara ori cei pro ori cei anti-Guvern.

Sursa datelor este studiul OECD Government at a Glance 2011, pe care nu il pot atasa ca e pe bani, dar din care am spicuit cat sa va fac curiosi.

sursa: Hymerion

Etichete:, , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: