St. Vlaston: Educatia, incotro?

Articolul de fata este generat de comentariile Alinei Mungiu-Pippidi, in Cele trei falimente ale educaţiei la români si de o discutie, oarecum in contradictoriu, cu dna Ecaterina Andronescu, inaintea unei emisiuni de la RTV.

Sa incep cu opinia dnei ministru Andronescu. Are dreptate cand spune ca Ministerul Educatiei nu mai trebuie sa valideze si garanteze prin antet, semnatura sau stampila de ministru, diplomele, titlurile si certificatele eliberate de universitati. Sa-si puna fiecare universitate la bataie credibilitatea numelui si renumelui in piata muncii, unde angajatorii valideaza, sau nu, o diploma sau un titlu universitar, eliberat(a) de o universitate de stat sau privata. Fara garantia data de antetul si stampila ministerului.

Statul finanteaza, in numele unei solidaritati sociale necesare, de la bugetul de stat, un numar de locuri echivalent cu 1/3 din numarul absolventilor de clasa a XII-a, cam 65.000 de locuri, acestia fiind aceia care au luat bacalaureatul cu merite si forte proprii, fara copiute si alte „artificii”. Intr-o tara saracita de criza,  de coruptie si birocratie, este, deocamdata, un lucru util si necesar.

Pe de alta parte, statul este tinut raspunzator de cetateni pentru calitatea serviciilor si bunurilor aflate in piata. In materie de invatamant superior, aceasta activitate de control este realizata de ARACIS, Agentia Romana de Asigurarea Calitatii in Invatamantul Superior. Agentia nu si-a facut datoria pana in prezent. Scandalul de la Spiru Haret, de anul trecut, s-a petrecut sub obladuirea ARACIS, iar la evaluarile institutionale, 2/3 din universitatile romanesti au obtinut „grad ridicat de incredere”. Adica sunt perfecte. Niste fabrici de diplome perfecte.

Prin urmare, ARACIS ar trebui sa verifice si sa garanteze doar ca universitatile private au un minim de resurse umane si materiale, conform normativelor  promovate prin decizii ale guvernului sau ministrului educatiei. Sa nu ne trezim cu o universitate privata echivalenta cu MISA. Examenul de bacalaureat trebuie sa se mentina serios, sa nu poata fi trecut  prin fraude, furt si coruptie, iar invatamantul superior sa intre intr-o competitie acerba, pentru atragerea studentilor, cu taxe sau fara taxe. Eventual, pentru elevii care nu trec de bacalaureat, universitatile sa  organizeze cursuri de scoala postliceala, la care nu este necesara diploma de bacalaureat. Urmand ca piata muncii sa valideze, sau nu, programele de studii propuse de universitatile private si/sau de stat. Inclusiv in zona scolilor postliceale. Acest aranjament mi se pare cel corect, candidatii la studentie vor valida acele universitati, facultati, programe de studii, care li se par atractive, prin prisma posibilitatilor de insertie in piata muncii pe care le propun.

Acum,  cateva consideratii apropo de articolul Alinei Mungiu-Pippidi.

Domnia sa spune: „copiii sunt rezultatul unei distribuţii genetice normale, iar dacă şcoala produce 55% rebut, atunci trebuie revizitat modul de a face şcoală, nu libertatea sau inteligenţa elevilor”.

Are dreptate, doar ca actuala structura si configuratie a scolii nu vin  din ultimii doi ani. Ci cu mult din urma.

Avem acum o noua Lege a Educatiei Nationale, care consacra mai multe trasee educationale. Gimnaziul de 10 clase, (cu clasa pregatitoare), pana la 16 ani, care sa asigure tuturor tinerilor o cultura generala de supravietuire sociala. Urmat apoi de:

  • Traseul liceal, format din filiera teoretica, tehnologica si vocationala, cu un bacalaureat cu probe diferentiate,  ce permite accesul la facultate. Competentele programate si continutul bacalaureatului asigura o conexiune lina cu invatamantul superior.
  • Traseul scolii profesionale, de 2-3 ani, in parteneriat public-privat, cu mai putine cunostinte teoretice, dar cu insusirea relevanta a  unei meserii, finalizat cu un bacalaureat profesional, fara drept de acces la facultate.
  • Cursuri de formare profesionala, in parteneriat public-privat, de durata si continuturi negociabile cu agentul privat care le cofinanteaza si asigura instruirea practica.
  • Piata muncii, cu achizitii nonformale si informale, certificate ulterior de mecanisme ale statului.

In adevar, subiectele de la limba romana de la bacalaureatul de anul acesta se adresau exclusiv elevilor din profilul uman-filologie. Pentru ceilalti, trebuie pus accentul pe comunicare. Nu este necesar unui viitor tehnician in montare  gresie si faianta, sau instalator, sau electrician, sa stie intriga din Fefeleaga sau din Razvan si Vidra. Sau sa stie notiuni de tipul: la clasa a VIII-a, omniscient, artefact, eponim, perspectiva auctoriala, ezoteric, transgresarea timpului, sincretism de limbaje, personaj reflector, la clasa a IX-a: conjectura, fastidios, aliteratia, amfibrahul, oximoronul, troheul, toponomastica, omorganic, inextricabil, acronie, analepsa, anticalofilie, climax, anticlimax, cronotop. Exemplele  sunt luate din manuale.

In schimb, trebuie sa stie sa comunice cu eventuali clienti, cu patronii sau cu colegii. Trebuie sa se descurce in limbi straine, pentru a intra in piata muncii a UE. Trebuie sa demonstreze  creativitate, initiativa, deprinderi  de lucru in echipa, de invatare de-a lungul intregii vieti.

Primul esec, in conceptia Alinei Mungiu-Pippidi

Esecul democratic.

„În primul rând, concepţia noastră asupra şcolii rămâne autoritară; vedem elevii ca pe nişte supuşi mici şi natural recalcitranţi, care nici nu au voie în şcoală decât pe scări separate, ceea ce ne face să ratăm întreaga noastră abordare pedagogică. Nimeni nu învaţă bine cu sila. Buna educaţie se fondează pe interes, fie că e vorba de interesul de a învăţa o meserie sau de a te distra”.

Are dreptate. Filosofia  majoritatii profesorilor se bazeaza pe axioma „magister dixit”. Si nu mai comenta! Cand, de fapt, comentariile elevilor reprezinta motorul formarii lor. Ca oameni, ca viitori stalpi  ai societatii, ca profesionisti in diferite domenii. Cum sa stii ce au in cap, unde se rupe filmul educational, daca nu-i lasi sa comenteze? Sa critice, sa se planga, sa reclame, sa propuna idei si solutii, sa doreasca alternative, etc. Aici e de lucrat cu profesorii. Exista un drum simplu si direct. Legarea salarizarii de performanta si rezultatele muncii. Orice alta solutie este poezie.

Esecul economic

“Cum ar arăta un subiect la mate care ar suna aşa: calculează rata de leasing la Volkswagenul Tuareg pe care ţi-l doreşti, presupunând costul total al maşinii de…  Cât ar trebui să câştigi pe lună, vreme de câţi ani, pentru a achita integral maşina? Pariem că dacă acest gen de probleme ar cădea la teze ar exista o rată mult mai bună de promovare, iar angajatorii ar primi nişte oameni ceva mai pregătiţi să producă ceva în economia asta nenorocită?”

„Aceasta e inadecvarea economică a şcolii, care nu ia în considerare ce vor face aceşti copii în viaţă şi nu adaptează conţinutul la viaţa de zi cu zi”.

Interesul este dat de gradul de utilitate in viata si piata muncii a curriculumului. Si aici suntem la pamant. Asteptam de 21 de ani un curriculum adecvat noului context economic si pietei muncii. Asteptam mult si bine. De geaba.

Esecul social

„Or, vă pot spune ferm, din o mie de studii statistice şi antropologice, fără acţiune colectivă nu există capitalism şi bună guvernare, acest gen de individualism meschin în care excelează societăţile de supravieţuire le opreşte să evolueze”

Aici nu mai e vina sistemului educational. Elevii, parintii, trebuie ei sa se asocieze si sa-si apere drepturile. Daca se multumesc sa fraudeze bacalaureatul, daca nu dau pe la scoala cu anii, daca inchid ochii la chiulul odraslelor,  daca nu se organizeaza la nivelul unitatii de invatamant pentru a bate cu pumnul in masa directorului, cine e de de vina? Ei, parintii si elevii! Ei strang bani pentru protocolul din care iese succesul bacalaureatului!

Spune Alina Mungiu-Pippidi: „Sarcina unui Minister al Educaţiei ar fi să construiască un consens asupra competenţelor cu care elevii trebuie să termine şcoala (cu angajatorii şi părinţii) şi acea testare naţională a standardelor (printr-un examen unic la ieşire, de tip SAT, un test-grilă de la istorie la matematică, care ar servi şi la admiterea în ciclul următor şi la care nu se poate copia), lăsând însă mult mai liberă organizarea fiecărei şcoli, intervenind doar pentru a corecta marile diferenţe structurale, de exemplu  între rural şi urban”

Pana la consens, care in societatea romaneasca este greu, daca nu imposibil de obtinut, ministerul ar face bine sa alcatuiasca el harta competentelor ce se asteapta de la elevi, pe diferite trepte si niveluri de invatamant, sa alcatuiasca caietul de sarcini pentru elaborarea de curricule pe discipline si sa le scoata la concurs national, o cale sigura si eficienta de a rezolva, in sfarsit, problema.

In concluzie, mai multa subsidiaritate, depolitizare, descentralizare, inclusiv in elaborare de curriculum, repartizarea alocatiilor bugetare functie de criterii transparente (numar de elevi) si calitatea prestatiei, acordarea dreptului Consiliilor de Administratie sa stabileasca salariile angajatilor, functie de performanta si rezultatele muncii, masurate in progresul scolar al elevilor, examene de absolvire corecte, acordarea dreptului comunitatilor scolare sa-si ia soarta in propriile maini. Ca nu stie ministerul mai bine decat ele ce-si doresc, ce merita si in ce investesc.

sursa: Contributors

Etichete:, , , , , , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: