Arhive etichete: Ministerul Educatiei

Declarație de presă: Fără de rușinea proiectului de salarizare unitară


Guvernul tehnocrat condus de către domnul Dacian Cioloș a retras, ieri, proiectul Ordonanței de Urgență privitor la salarizarea unitară în sistemul bugetar. Salut această decizie, dar nu pentru că domnii tehnocrați au descoperit, brusc, că nu există resurse financiare pentru aplicarea unei noi legi a salarizării. Și, în context, mi se pare cu totul ciudată […]

Continuă citirea →

Adevăruri care nu ajută sau hainele cele noi ale Educației Naționale


Domnule Președinte de ședință, stimaţi colegi, Cu trei zile în urmă domnul Ministru al Educației Naționale îmi dădea dreptate. Într-un discurs ținut cu ocazia dezbaterii asupra programelor-cadru la gimnaziu, domnul Ministru spunea ceea ce, cu o lună în urmă spuneam și eu, de la această tribună: că ne adâncim în discuții cu privire la numărul […]

Continuă citirea →

Curaj, domnule Ministru, Educația merită 5% din PIB!


Domnule Președinte de ședință, stimaţi colegi,   Mărturisesc faptul că în timpul audierii domnului Adrian Curaj în cadrul Comisiilor Reunite pentru Învățământ, Cercetare, Tineret și Sport, am fost plăcut impresionat de prestația celui care a primit și votul meu pentru învestirea în calitate de Ministru al Educației Naționale. Până în acest moment, nici ceea ce […]

Continuă citirea →

Domnul Cherecheș față cu reacțiunea


Domnule Președinte de ședință, stimaţi colegi, Martore îmi sunt procesele verbale ale Comisiei pentru Învățământ, Cercetare, Tineret și Sport, am fost în mod constant un adversar al modificării Legii Educației Naționale, în sensul introducerii obligativității uniformei școlare în învățământul preuniversitar. Pe de altă parte, nu am nici un motiv pentru a nutri vreo simpatie personală […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Domnul tehnocrat de la Ministerul Educației


Domnule Președinte de ședință, stimaţi colegi, Aflu, ”pe surse”, că domnul Sorin Mihai Cîmpeanu, Ministrul Educației Naționale și actual premier interimar, ar fi în cărți pentru ocuparea în continuare a fotoliului din strada General Berthelot, schimbând guvernul ex-Ponta pe guvernul de tehnocrați al premierului desemnat Dacian Cioloș. Faptul ar presupune că domnul Sorin Mihai Cîmpeanu […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Școala românească, un Armageddon amânat


  Săptămâna trecută, adresam domnului Sorin Cîmpeanu, Ministru al Educației Naționale, o interpelare care cuprindea printre altele şi următoarele întrebări: ”1. Câte instituții de învățământ din sistemul preuniversitar nu au aviz de funcționare din cauza deficiențelor din domeniul PSI? 2. Dintre școlile și liceele cu aviz de funcționare, asupra câtor instituții au fost operate controale […]

Continuă citirea →

Declarație de presă: Încă un an școlar sub semnul speranței – dar și al provizoratului


A început azi un nou an școlar. Zeci, sute de mii de elevi s-au întâlnit, unii dintre ei pentru prima oară, cu Școala. Desigur, orice început este dătător de speranță, iar acest început de an școlar nu face excepție. Speranța părinților că, pentru copiii lor, pentru fiecare dintre tinerele vlăstare intrate pe poarta grădinițelor, școlilor […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Declarație de presă: Scandalul manualelor pentru clasele a XI-a și a XII-a


Recent, Ministrul Sorin Marian Cîmpeanu a declarat că anul școlar 2015-2016 va aduce o noutate: elevii claselor a XI-a și a XII-a vor primi manuale școlare gratuite. Procedând astfel, Ministrul Educației nu face decât să cedeze la presiunile societății civile, și mai exact celor venite din partea Consiliului Național al Elevilor. Târziu, dar niciodată nu […]

Continuă citirea →

Reforma sau Demisia! (4.06.2015)


Domnule Președinte de ședință, stimaţi colegi, În cele ce urmează mă voi adresa, indirect, Ministrului Educației Naționale, Sorin Mihai Cîmpeanu. Domnule Ministru, Cu ocazia Forumului Mondial al Educației organizat de către UNESCO, între 19 și 22 mai, în Coreea de Sud, a fost dat publicității un clasament care grupa rezultatele la mai multe teste care […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Sistemul de învățământ preuniversitar românesc, în mare suferință! (21.05.2015)


Domnule Președinte de ședință, stimaţi colegi, Ministerul Educației Naționale a postat pe site-ul propriu, recent, rezultatele testelor naționale administrate în anul 2014 elevilor din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. Interpretarea acestor rezultate nu poate naște decât serioase întrebări asupra eficienței învățământului preuniversitar, primar și gimnazial. Astfel, în medie, unul din patru elevi […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Declarație politică: Guvernul, prin Ministerul Educației, fraudează concursurile pentru inspectori școlari


Domnule președinte de ședință, doamnelor și domnilor, stimați colegi, Curând, foarte curând, sper, Partidul Național Liberal se va adresa plenului Camerei cu solicitarea ca dumneavoastră, stimați colegi, să agreați formarea unei comisii parlamentare de anchetă pentru a cerceta felul în care Ministerul Educației, condus de către domnul Ministru Sorin Cîmpeanu, a organizat concursurile pentru ocuparea […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Declarație de presă deputat Radu Zlati: Ministrul Educației trebuie să demisioneze!


Protestul angajaților de la Institutul Cantacuzino arată încă o dată faptul că Ministrul Educației Naționale trebuie să demisioneze. Este drept, domnul Ministru s-a descalificat încă de ieri când în plenul Camerei Deputaților reprezentantul Ministerului a susținut fără rabat poziția MECȘ privitoare la OUG nr. 94/2015. Și aceasta în timp ce chiar colegii principalului beneficiar al […]

Continuă citirea →

Declarație politică Radu Zlati: Avem nevoie de o nouă Lege a Educației Naționale


Domnule președinte de ședință, doamnelor și domnilor, stimați colegi Chiar Constituția noastră a consacrat învățământul românesc ca fiind o prioritate a statului român. De asemenea o lege organică, sancționată de către Parlament, a stabilit că acestui sector primordial al dezvoltării societății românești, să i se aloce minim 6% din produsul intern brut. Cu toate acestea […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Agerpres – Cluj: Marius Nicoară (PNL) reclamă ‘aberaţiile generate de Ministerul Educaţiei’


Senatorul PNL Marius Nicoară a formulat, luni, o declaraţie politică în care reclamă ‘aberaţiile’ generate de Ministerul Educaţiei în problema înscrierii copiilor în clasa pregătitoare.  „Nu-mi amintesc un alt an în care înscrierea copiilor la şcoală să fie atât de problematică, un fel de cursă cu obstacole, pe care o parcurgi dacă ştii să te […]

Continuă citirea →

DCNews – Ministerul Educației: Notele acumulate în liceu, inutile pentru înscrierea la facultate


Absolvenții de liceu cu diplomă de bacalaureat nu mai au nevoie de notele acumulate în cei patru ani de studii pentru întocmirea dosarului de înscriere la facultate. Potrivit noilor dispoziții ale Ministerului Educaţiei, date cu numai trei luni înainte de înscrierea în instituțile de învățământ superior, mediile din liceu nu vor mai avea nicio pondere […]

Continuă citirea →

Mediafax – Dobre (PNL): Chestiunea legată de UMF va trebui să fie moţiunea noastră de cenzură în această sesiune


Deputatul PNL Mureş Ciprian Dobre afirmă că, în opinia sa, „chestiunea legată de UMF” Târgu Mureş va trebui să fie moţiunea de cenzură din această sesiune parlamentară, adăugând că, „din punctul de vedere al intervenţiilor politice care se fac, se încearcă (…) sacrificarea” universităţii. Deputatul PNL Mureş Ciprian Dobre a afirmat, marţi, într-o conferinţă de […]

Continuă citirea →

AGERPRES – Prof. univ. dr. Andrei Marga: Ierarhizarea programelor de studii din România este plină de aberaţii


Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, prof. univ. dr. Andrei Marga, susţine că ierarhizarea programelor de studii din România este plină de aberaţii, ca şi cea a universităţilor, pentru că metodologia Ministerului Educaţiei este intenţionat vagă. ‘Este regretabil şi condamnabil că nici de această dată autorităţile române actuale nu reuşesc să dea o metodologie curată şi să o […]

Continuă citirea →

St. Vlaston: Educatia, incotro?


Articolul de fata este generat de comentariile Alinei Mungiu-Pippidi, in Cele trei falimente ale educaţiei la români si de o discutie, oarecum in contradictoriu, cu dna Ecaterina Andronescu, inaintea unei emisiuni de la RTV. Sa incep cu opinia dnei ministru Andronescu. Are dreptate cand spune ca Ministerul Educatiei nu mai trebuie sa valideze si garanteze prin antet, […]

Continuă citirea →