Domnul tehnocrat de la Ministerul Educației

_DSC1396Domnule Președinte de ședință, stimaţi colegi,

Aflu, ”pe surse”, că domnul Sorin Mihai Cîmpeanu, Ministrul Educației Naționale și actual premier interimar, ar fi în cărți pentru ocuparea în continuare a fotoliului din strada General Berthelot, schimbând guvernul ex-Ponta pe guvernul de tehnocrați al premierului desemnat Dacian Cioloș.

Faptul ar presupune că domnul Sorin Mihai Cîmpeanu este, la rândul său, un tehnocrat. Din păcate, domnul Cîmpeanu a încetat demult să fie un tehnocrat, fără a reuși să devină un om politic, ci – cel mult, un politician.

Domnul Cîmpeanu a încetat să fie un tehnocrat în momentul în care a început să facă acolade politicului, încercând să spele reputația premierului Ponta de acuzația de plagiat; ulterior, ajuns Ministru al Educației, și-a continuat opera de curățitor la postamentul de doctor în drept al șefului său direct, domnul Victor Viorel Ponta, girând rușinoasa ordonanță prin care, fapt unic în istoria legislativă a omenirii, se permitea ca o persoană să poată renunța la titlul doctoral. Deci nu cred în domnul Cîmpeanu ca tehnocrat, căci apartenența la această categorie ar însemna o neutralitate și obiectivitate pe care urmașul lui Spiru Haret și-a pierdut-o încă înainte de a deveni Ministru al Educației Naționale.

Pe de altă parte, domnul Sorin Mihai Cîmpeanu nu reușește a fi un om politic, căci acest statut, asumat deplin, înseamnă nu doar calitatea de membru al unui partid, ci și asumarea unei viziuni, a unei atitudini ideologice în fața mulţimii de probleme cărora, ca ministru, trebuie să le găsești o rezolvare. Or, domnul Ministru s-a dovedit un administrator relativ decent, cel puțin în comparație cu predecesorii săi, dar nu a reușit să ofere învățământului românesc dovada că are o imagine globală despre ce ar trebui făcut pe termen mediu sau lung.

Cu alte cuvinte, domnul Sorin Mihai Cîmpeanu are, din păcate, viziunea îngustă a unui tehnocrat și versatilitatea unui politician, fără a avea corectitudinea tehnocratului și viziunea omului politic. Iată de ce domnul Ministru, dacă va fi pe lista guvernului Cioloș, nu va avea parte de votul meu în cadrul audierilor ce vor avea loc.

Radu Zlati,

Deputat PNL

Anunțuri

Etichete:, , , , , ,

2 comentarii pe “Domnul tehnocrat de la Ministerul Educației”

  1. Dan 12 Noiembrie 2015 la 5:23 PM #

    Sunteti deputat PNL, domnule Zlati. PNL. Dupa ce v-ati pus semnatura si votul pe stupidul proiect de a da pensii suplimentare tuturor primarilor si viceprimarilor, acum ati gasit un alt ‘motiv’… se pare ca va pregtiti, incet, dar sigur, pas cu pas, un alt drum politic. Nu-mi place asta, domnule Radu Zlati … sunt unul dintre votantii constant ai PNL-ului, din 1990 si pana cand voi mai vota. Un sfat pentru dumneavoastra de la un votant PNL… incercati sa gasiti motive pentru care SA VOTATI GUVERNUL Dacian Ciolos! Dumneavoastra nu sunteti deputat „independent”!

    Apreciat de 1 persoană

    • Radu Zlati 12 Noiembrie 2015 la 6:50 PM #

      stimate domn, cine v-a spus că mă pregătesc de un alt drum politic? Pe de altă parte poate că încerc să influențez politica PNL pe o linie mai coerentă decât zbaterile în oglindă ale partidului, acum? Nu în cele din urmă, dacă ați fi dat atenție declarației mele, eu ziceam că nu voi vota propunerea pentru Educație. Cîmpeanu este una, Cioloș alta. 😛

      Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: