Declarație de presă: Încă un an școlar sub semnul speranței – dar și al provizoratului

Radu ZlatiA început azi un nou an școlar. Zeci, sute de mii de elevi s-au întâlnit, unii dintre ei pentru prima oară, cu Școala.

Desigur, orice început este dătător de speranță, iar acest început de an școlar nu face excepție. Speranța părinților că, pentru copiii lor, pentru fiecare dintre tinerele vlăstare intrate pe poarta grădinițelor, școlilor și liceelor, se va găsi un luminător de drumuri, care să clădească în sufletul și mintea tinerilor nu un turn Babel de cunoștințe sterpe, ci setea de cunoaștere, dorința de bine și frumos. Speranța elevilor că vor avea parte de un timp al școlii care să nu fie unul arid, ci unul plin de farmec, strălucire, lumină și căldură. Speranța lucrătorilor din învățământ că eforturile lor vor fi răsplătite pe măsură. Speranța societății că prea puținii bani alocați de la buget învățământului preuniversitar vor fi semănați de către diriguitorii școlilor în bună brazdă, iar nu pe loc umblat sau aruncați în pustie.

Trista realitate însă este faptul că pentru mulți dintre elevi școala începe fără manuale, fără școli care să îndeplinească standardele igienico-sanitare de funcționare sau fără cadre didactice bine pregătite care să îi aștepte în fața catedrei. În schimb îi așteaptă cu aceleași programe încărcate, cu aceleași conținuturi ale învățării fără de aplicabilitate, adesea, în viața reală – sau fără legătură cu orizontul de aspirație al elevilor.

Învățământul, în ciuda repetatelor declarații de dragoste din partea diriguitorilor acestei nații, a rămas tot un obiect de troc la masa politicului, dacă nu unul traficat în folosul unor cercuri de interese nelegitime. Școala românească are aceeași Lege a Educației Naționale nefericit alcătuită în ciuda (ba câteodată chiar din cauza…) numeroaselor peticiri din ultimii ani. Aceeași gândire neadaptată la cerințele unei societăți care se schimbă, iată, mult mai repede decât paradigmele asumate de către legiuitori și același centralism dăunător, același populism de joasă factură determină destinele elevilor și activitatea cadrelor didactice.

Este momentul speranței; dar acesta trebuie a fi urmat de momentul asumării depline a responsabilității, precum și de acela al schimbării reale a învățământului preuniversitar românesc.

Cu speranța și încrederea că Partidul Național Liberal nu va rata șansa de a dărui, prin participarea sa la efortul colectiv, României și românilor Școala pe care aceștia o merită, urez elevilor și familiilor acestora, cadrelor didactice și tuturor celor care se implică, cu bunăvoință, competență și corectitudine în bunul mers al învățământului, multă sănătate și împliniri în anul școlar 2015-2016!

Radu Zlati,

Deputat PNL

Anunțuri

Etichete:, , , , , , , ,

2 comentarii pe “Declarație de presă: Încă un an școlar sub semnul speranței – dar și al provizoratului”

  1. adrian 14 Septembrie 2015 la 8:44 PM #

    Ca sa fiu sincer, nu am nicio speranta. Incerc sa o pregatesc pe fetita mea cat mai temeinic din punct de vedere psihoogic pentru ca atunci cand va ajunge la maturitate sa plece din tara asta cat mai departe, asa cum ar fi trebuit sa o fac si eu asa odata cu multi altii dupa 13-15 iunie 1990 … am ratat momentul, am fost prea prost atunci incat sa-mi fac sperante.
    Sperante pe termen scurt si foarte precise am insa in legatura cu momentul de incepere al scolii (gimnaziu) anul viitor. Am tot auzit ca scoala nu va mai incepe cum incepea in mod traditional la 15 septembrie ci va incepe la 1 septembrie. Asta este o mizerie din punct de vedere social pentru ca in acest fel, familiile cu copii care vor sa-si petreaca vacantele impreuna pana nu sunt copiii prea mari ca sa plece singuri de acasa vor fi constranse la doua lucruri. Primul este ca nu vor putea pleca la mare decat in sezonul cu arsita cea mai mare. Al doilea este ca nu vor avea de ales decat din ofertele de varf de sezon, cele mai scumpe, fiind exclusa orice varianta mai ieftina d einceput de septembrie. Deci mie mi se pare o porcarie modul in care a fost facut zob un program de scoala ce era foarte stabil inainte de revolutie. „Vacanta mare”, cele doua „vacante mici”, anul scolar in trei trimestre. Nu inteleg cum inainte, cand programul se spune ca era prea incarcat, era timp ca scoala sa aiba doua vacante – iarna si primavara, una generoasa vara, scoala sa inceapa MEREU la 15 septembrie, respectiv 15 iunie. Toate prostiile astea cu tot felul de sarbatori religioase mai mult sau mai putin obscure, „saptamani altfel” si alte prilejuri de a fragmenta cursul unui an scolar asezat dau copiii cu totul peste cap. Nu inteleg nimic din aceste „imbunatatiri” caci cand imi arunc ochii pe manualele actuale tot ce-mi vine in cap este ca generatiile astea noi sunt programate sa fie tampite de scoala, mentinute la un nivel mediocru cel mult. Sunt unii copii care pot mult mai mult decat le propune programa actuala dar nu exista deloc alternative pentru cei care ar putea mai mult, se face totul pentru a fi trasi inapoi la nivelul gloatei … O spun mereu, studentii sunt din an in an mai inculti si mai incompetenti dar mai plini de figuri. Cum se spunea undeva, traim „the age of smart phones and stupid people”. Pe scurt, nu am absolut nicio speranta. Dar poate veti putea pune oarece intrebari privind argumentele avute in vedere pentru mutarea inceputului anului scolar gimnazial spre 1 septembrie si sper sa puteti obtine vreun raspuns la intrebarea mai excta: „ati luat in calcul, dle ministru, inclusiv aspectele sociale pe care aceasta mutare o implica?”

    Apreciat de 1 persoană

  2. pozeDECAT 15 Septembrie 2015 la 7:22 PM #

    Am scris la suparare si mi-au cam scapat niste greseli pe ici pe colo. „inclusiv aspectele sociale pe care aceasta mutare LE implica?” trebuia sa scriu …
    Acum mai am o enervare legata de modul in care incepe scoala. E recurenta, am mai scris despre asta: http://a-craciunescu.blogspot.ro/2012/09/a-inceput-scoala-slava-cerului.html
    A venit ieri un preot (iar) care a tinut practic un fel de slujba, a vorbit mai mult decat doamna director, a pus toata asistenta sa-si faca_cruci … Ce este asta !? Incepe scoala sau Apocalipsa !?? Stiu ca dvs aveti o mai mare toleranta catre factorul religios dar trebuie sa repet, mie mi se pare scandaloasa aceasta acaparare a scolii de catre UN CULT religios. Cum adica !? In scoala fiicei mele, pe care troneaza un panou de infratire (sau ceva de genul asta) cu institutii de invatamant din Turcia, sa vina un preot ortodox care sa faca instructie religioasa cu parintii? Pai printre parintii aia sunt cetateni romani cu drepturi egale care sunt de religie musulmana, iudaica si destui romano si greco-catolici. Ce-i cu abuzul asta si cu atacul asta la STATUL LAIC in care traim? Aceasta practic trebuie sa inceteze pentru ca daca nu, nu vad de ce n-am avea si noi in viitor un ISIS ortodox …

    Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: