Istoria falimentelor suverane (Adevarul)

FILE DE ISTORIE. Lista crizelor suverane din ultima sută de ani începe cu Germania şi se termina (să sperăm!) cu potenţialul faliment al Greciei! 

În 1920, învinsă în Primul Război Mondial, Germania a fost condamnată la faliment prin Tratatul de la Versailles, care a stabilit obligaţii de despăgubiri de război cu mult peste valoarea de piaţă a tuturor activelor statului german. Efectul? Hiperinflanţia – care îşi produce efectele până în zilele noastre prin abordarea excesiv de conservatoare în politicile monetare ale Banca Centrală Europeană (BCE). În urmă cu aproximativ 100 de ani, costul unei pâini în Germania ajunsese să depăşească 100 de miliarde de mărci. Teama reveniri unor astfel de vremuri face din Germania un apărător extrem de puternic al politicilor anti-inflaţioniste (cu orice preţ!) duse de BCE.

Al doilea episod a avut loc după cel de-al doilea război mondial, în care întreaga structură  industrială a Germaniei a fost pusă la pământ! Tot atunci, Marea Britanie – chiar dacă aflată în tabăra învingătorilor, a întâmpinat probleme cu ultima plată a împrumutului de 4,34 de miliarde de dolari acordat de Statele Unite. Suma – echivalentul a circa 140 de miliarde de dolari în prezent – reprezenta de două ori dimensiunea Produsului Intern Brut al Angliei la acea dată.

FALIMENTELE ULTIMILOR 20 DE ANI. Spectaculoase sunt însă exemplele recente! În 1998, Pakistanul nu a mai putut plăti, un împrumut în valoare de 1,6 miliarde de dolari. Statul a rezolvat însă situaţia într-o perioadă de graţie convenită cu creditorii.

Tot în 1998, Rusia nu şi-a mai putut răscumpăra o serie de obligaţiuni ajunse la scadenţă. Datoria ţării se ridica, la momentul respectiv, la 72,7 miliarde de dolari. A fost impus un moratoriu asupra răscumpărării obligaţiunilor denominate în valută (deţinute în special de investitori străini). Până la urmă, datoriile au fost restructurate şi achitate, iar populaţia nu a fost afectată.

În acelaşi an 1998, Venezuela a intrat pentru o perioadă în incapacitate de plată (la un împrumut de 270 de milioane de dolari), însă situaţia a fost rezolvată. Similară a fost şi situaţia Ucrainei din luna septembrie a aceluiaşi an, când nu a mai achitat datorii în valoare de 1,2 miliarde de dolari.

În 1999, România s-a aflat aproape de punctul de intra în incapacitate de plată. Preşedintele de atunci al ţării, Emil Constantinescu, povestea că a cerut sprijinul FMI şi al Băncii Mondiale. În acel an, leul s-a depreciat puternic în raport cu dolarul.

În ianuarie 2000, Kievul devenea iar rău-platnic. Statul a convertit o mare parte din obligaţiunile scadente (denominate în euro şi în dolari), prelungindu-le scadenţa şi micşorându-le dobânda, investitorii ieşind astfel în pierdere.

Tot în 2000 restructurarea a fost singura soluţie pentru Ecuador. Statul a apelat la această soluţie pentru 90% din datoria de 6,6 miliarde de dolari pe care o avea la jumătatea anului anterior.

În acelaşi an 2000, şi Peru a intrat în default! Soluţia aplicată de Peru în luna septembrie, atunci când s-a văzut în situaţia de a nu mai putea plăti la timp un împrumut în valoare de 4,8 miliarde de dolari a fost simplă: statul a plătit o dobândă de 80 de milioane de dolari şi a obţinut o amânare de 30 de zile.

În 2001, falimentul a fost mai aproape de noi decât am putea crede. Atunci Moldova nu a mai putut răscumpăra obligaţiuni în valoare de 145 de milioane de dolari. La scurt timp după aceasta, a început treptat să-şi achite datoriile, însă a intrat iar în incapacitate de plată în iunie 2002, după ce-şi răscumpărase mai bine de jumătate din obligaţiunile scadente.

UN CAZ DE MANUAL. Falimentul Argentinei din anul 2002 a rămas, până astăzi, emblematic din cauza modului în care aceasta a fost rezolvată. Atunci Argentina s-a declarat incapabilă să plătescă o datorie de peste 100 de miliarde de dolari. Argentina trecea printr-o criză economic începută la mijlocul anilor 1990, devenită recesiune cu acte în regulă între 1999 şi 2002. Guvernul a sistat plăţile către creditorii externi iar măsurile de austeritate luate de guvern în timpul crizei i-au scos pe argentinieni în stradă.

În 2003, criza din Argentina s-a extins şi în Uruguay ţară care, intrată în incapacitate de plată în aprilie, şi-a prelungit perioada de rambursarea a împrumuturilor cu cinci ani.

În 2005 Republica Dominicană a ajuns în faliment cu o datorie publică de 1,6 miliarde de dolari, iar un an mai târziu Belize s-a împiedicat de o datorie de puţin peste 200 de milioane de dolari.

Tot în 2008, ca efect al crizei financiare globale, Islanda s-a aflat în pragul falimentului. Unii economişti susţinând chiar că este vorba de un faliment clasic de facto – nerecunoscut însă oficial ca atare. Moneda naţională (krona) a pierdut atunci două treimi din valoare în raport cu moneda unică europeană. Guvernul Islandez a preluat atunci cele mai importante bănci din sistemul bancar naţional.

În 2008 şi 2010 Ecuador şi Belize a trecut prin furcile caudine ale falimentului suveran, pentru datorii de 10 respectiv 13 miliarde de dolari.

Iar pe lista economiilor falimentare este tot mai probabil să se adauge Grecia, care face eforturi disperate pentru a obţine sprijinul internaţional spre a-şi putea acoperi cheltuielile.

Reclame

Etichete:, , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: