L, Voinea (CriticAtac): Ungaria a căzut de pe harta Europei

Ungaria devine prima ţară din UE care se plasează clar în afara de­mo­cra­ţiei şi a economiei de piaţă. Modi­fi­carea Constituţiei, în sensul creşterii pu­terii Guvernului şi a castrării Băncii Centrale (Guvernul va avea ac­ces la rezervele valutare ale băncii cen­trale – pe model argentinian), precum şi în sensul restrângerii unor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, a în­gră­dirii justiţiei şi a condamnării par­ti­dului de stânga ca urmaş al comuniştilor, reprezintă o nouă treaptă pe scara măsurilor luate de Guvernul Orban.

A început cu naţionalizarea fondurilor de pensii private, o măsură pentru care se pot găsi justificări, dar la care se putea ajunge şi altfel (cum ar fi prin eliminarea obligativităţii contribuţiei la pensiile private). A urmat introducerea cotei unice de 16%, apoi suprataxarea băncilor, a companiilor farmaceutice şi a celor din industria de prelucrare a ţiţeiului. Poate măsura definitorie pentru acest guvern a fost fixarea cursului de schimb între forint şi francul elveţian la care populaţia să ramburseze cre­ditele luate în franci – o măsură ultrapopulistă, cu implicaţii majore asupra deficitului bugetar şi asupra bilanţului băncilor, dar mai ales cu semnificaţia că statul (culmea, sub un guvern de dreapta) ştie cum să apere cetăţenii de pericole. Întâmplător, pericolul au fost atunci băncile.

Apoi banca centrală, apoi anumite firme, apoi partidul de opoziţie, apoi vor veni la rând străinii, UE, FMI, şi tot aşa. De obicei, când se termină duşmanii interni se trece la găsirea unor duşmani externi; o guvernare bazată pe ură trebuie alimentată în permanenţă cu duşmani de clasă.

Schimbarea Constituţiei însoţeşte întotdeauna trecerea de la o formă de orânduire la alta. Ungaria tocmai se întoarce la dictatură, şi nu la cea comunistă, ci la o dictatură de dreapta, pe care unii ar putea-o numi de-a dreptul fascistă.

Ungaria nu mai este o economie de piaţă şi nici măcar nu mai este o democraţie. Îmi amintesc că atunci când am fost prima dată în Budapesta, prin 1994, mi-am spus că di­fe­ren­ţele de dezvoltare nu sunt chiar atât de mari şi că în trei-patru ani de creştere putem recupera decalajele. A intervenit o recesiune în România (1997-2000) care pe termen scurt a mărit decalajele. Am mai fost în Ungaria de multe ori şi de fiecare dată mi se părea că nu mai avem mult şi îi vom ajunge totuşi din urmă. Acum chiar pot spune că în România se trăieşte mai bine decât în Ungaria, nu pentru că noi am făcut mari progrese, ci pentru că ei s-au prăbuşit.

Cursul de schimb s-a depreciat cu 30% în ultima jumătate de an (de la 263 forinţi pentru un euro la 8 iulie 2011 până la 314 forinţi pentru un euro la 2 ianuarie 2012). Un motiv serios îl reprezintă fuga capitalului străin dintr-o ţară care pare să nu mai fie sigură pentru afaceri. Imaginaţi-vă cum s-ar trăi în România dacă la vară cursul de schimb ar ajunge la 5,5 lei pentru un euro. Datoria publică a Un­gariei este de două ori şi jumătate mai mare decât a României (se apropie de 90% din PIB). Rata ocu­pă­rii este de numai 56%, chiar mai mică decât în România, în timp ce şomajul este 11% (faţă de 6% la noi).