Acest sondaj a fost efectuat între 11 şi 17 ianuarie. El NU măsoară impactul miting-ului USL sau al discursurilor preşedintelui. Impactul protestelor va putea fi măsurat cu adevărat abia în februarie.
Ieşim în continuare în providenţial: regele Mihai (36,6% încredere, mai mult decât orice politician). El este urmat de… Regina Ana şi Principesa Margareta, care în virtutea titlului (nu notorietăţii!) depăşesc liderii opoziţiei. Ar fi cea mai mare mostră de umor politic de după revoluţie ca Traian Băsescu, împreună cu PDL, să promoveze şi să obţină trecerea la monarhie pentru ca Crin Antonescu să piardă un eventual mandat prezidenţial, trântindu-i astfel uşa în nas şi eventual creând şi ceva disensiuni în USL (2 lideri dar 1 scaun – cel de prim-ministru). Din nefericire, politicienii români nu au umor. Iar Traian Băsescu a eliminat posibilitatea colaborării cu regele Mihai vara trecută.
Vorbind ceva mai serios, pare interesant că niciun lider, vector de mesaje sau partid politic important nu îşi asumă restaurarea monarhiei. Nu este prima dată când clasa politică ratează contactul cu populaţia, nu e nici ultima dată. Credeţi că dacă încrederea în regele Mihai ajunge la 50% va reacţiona cineva? Dar dacă ajunge la 65%?
Traian Băsescu şi Emil Boc stabilesc record după record. România intră în manualele de sociologie politică: 8,6% încredere în preşedinte, 7,5% încredere în primul-ministru. Problema s-a cronicizat, şi începe să afecteze nu numai destinul politic al acestor doi oameni sau al forţelor care îl susţin, ci şi alte aspecte, mai largi.
În ciuda tonului exaltat din „Adevărul”, creşterea PP-DD este minusculă (11,8 -> 13,9), ceea ce nu surprinde. Nu e de ajuns ca mesajul să se suprapună cu cel al protestelor – trebuie ca suprapunerea să fie asumată. Ceea ce nu e cazul (încă).
Scăderea PDL de asemenea este moderată (21,5 -> 15,8, un sfert din votanţi). Aici există două explicaţii:
1) o parte semnificativă dintre votanţii PDL „veniseră” alături de partid în ultimele luni. Ei acum au plecat la loc, în grupul indecişilor. Astfel, partidul a ajuns la nucleul dur, care nu mai poate fi deraiat decât de sciziuni. Dacă ai avut încredere în mesajele PDL până acum, nu te vei opri din cauza a câteva mii de demonstranţi.
2) Sondajul fiind efectuat devreme, în perioada de început a protestelor, el a surprins şi ezitările puterii: demiterea lui Baconschi pentru un punct de vedere cu care aproape toţi votanţii PDL erau de acord; retragerea Legii Sănătăţii – retragere care pentru un simpatizant al lui Traian Băsescu era incomprehensibilă; conflictul şi apoi împăcarea cu Raed Arafat – una din aceste atitudini putea fi acceptată, dar nu amândouă. Aceste acţiuni, dublate de apatia comunicaţională de la începutul protestelor – preşedintele a comunicat public după 13 zile – au creat confuzie în rândul electoratului PDL. Să nu fim surprinşi dacă în februarie scorul PDL va fi mai mare decât în ianuarie.
Creşterea USL (49,2 -> 53,4) este modestă, dar semnificativă. Explicaţii ar fi mai multe; aş aştepta sondajul din februarie pentru a vedea impactul miting-ului USL de pe data de 19 ianuarie. De asemenea, în februarie, vom vedea şi impactul condamnării lui Adrian Năstase.
Victor Ponta şi-a inversat trendul descrescător din ultimele luni; Crin Antonescu este în aceeaşi arie de încredere precum în ultimele luni, +/- marja de eroare.
Elementul cel mai semnificativ al acestui sondaj este că – în primă fază – protestele au dat o lovitură puternică vectorilor de imagine ai puterii (atenţie, nu mă refer la PDL ca atare). Niciun lider al coaliţiei aflate la guvernare/Cotroceni nu a reuşit să îşi menţină credibilitatea după primele zile de proteste. Vasile Blaga şi Theodor Stolojan au fost şi ei traşi în jos de scăderea partidului, sub 10%. Dar să nu uităm că sondajul a fost efectuat atunci când protestele abia începuseră iar dinspre putere răzbătea tăcerea. Sondajele din februarie vor măsura calitatea răspunsului puterii.
sursa: Sociollogica
Radu Zlati 
Comentarii recente