B. Mateescu: 17% + MRU = 30% ?

PDL a recuperat – dar nu foarte mult – din pierderile suferite în prima perioadă a protestelor. Vă reamintesc că sondajele din acea perioadă nu luau în calcul niciuna dintre reacţiile puterii (cum ar fi revenirea lui Arafat, discursul preşedintelui – care a avut rolul de a reaminti electoratului fidel că nimic nu se schimbă). Cred că Emil Boc nu este foarte departe când vorbeşte de un scor de 17% în clipa de faţă. Aici este explicaţia a jumătate de titlu.

30% – obsesia PDL legată de obţinerea acestui scor e vie şi bine mersi: Emil Boc a vorbit despre acest scor şi după demitere. Am mai scris despre cei 30% pe care îi doreşte PDL aici. Practic, PDL cere lui Mihai Răzvan Ungureanu (MRU) să le mărească scorul cu 76% în termeni relativi. În mai puţin de un an.

Când s-a mai întâmplat un astfel de fenomen?

O singură dată. În 1999, PRM are 6-8% în sondaje şi în votul pentru consiliile judeţene la alegerile locale. Corneliu Vadim Tudor preia furia anti-sistem şi ia 21% la parlamentare. Elementele componente, necesare şi suficiente: 1) campanie prezidenţială care pune în evidenţă vectorul de imagine; 2) guvernare slabă şi impasibilă; 3) opoziţie predictibilă.

O opţiune strategică mult mai bună ar fi fost o schemă a la 2000, dar împănată cu organizarea superioară dată de Blaga: după congresul din mai 2011, PDL rămânea cu guvernarea şi lua la alegerile din noiembrie 15% prin clasicul discurs „ne-am sacrificat pentru România” + sacoşele cu ulei + fraude, iar o aripă declarat-reformatoare SELMAP (SEver-Lăzăroiu-MAcovei-Preda) părăsea partidul, luând o parte semnificativă din voturile USL precum şi din ale nehotărâţilor. Energii reformatoare care acum zac în penumbră puteau fi utilizate. Grupuri sociale largi care acuma dorm – şi vor dormi în continuare – ar fi fost activate politic. Plaja ideatică ar fi fost simplă şi clară: o nouă clasă politică – alt fel de a face politică – fără corupţie. O astfel de mişcare – inteligent ghidată şi poate chiar capabilă să preia o parte din mesajul protestelor din ianuarie, dacă ar mai fi existat – ar fi urcat la 15%. Însumat: 15% + 15% = 30%. Elementele componente, necesare şi suficiente: 1) abandonarea tezei marxiste privind unitatea de monolit a partidului – suntem într-o perioadă de criză de credibilitate a politicienilor şi a partidelor create de aceştia, bineînţeles că structurile actuale (ex. PDL) nu mai sunt funcţionale; 2) curaj; 3) niscaiva susţinere în teritoriu – şi unde nu exista, se făcea.

Dar nu s-a ales calea asta. S-a aruncat tot pe umerii lui MRU. 13 procente – partidul le vrea, le doreşte, le speră. Mai sunt 296 de zile până la alegerile la termen – incluzând-o şi pe cea de azi. Să ne amuzăm/îngrozim: la o participare la vot de 50% (sub cea de 63% din majoritatea sondajelor, dar peste cea de 38% de la ultimele alegeri parlamentare), 13 procente din totalul voturilor valabil exprimate înseamnă 1 milion 170 de mii de voturi. În 296 de zile => obţinerea a 3953 de susţinători noi în fiecare zi. 164 de voturi pe oră. 2,7 voturi pe minut. Zi şi noapte. Tic, tac, tic, tac… Ele trebuie să vină. Pentru că dacă nu vin…

sursa: Sociollogica

Etichete:, , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: