B. Mateescu – Înainte şi după proteste: intenţii de vot la alegerile parlamentare

Între sfârşitul lui decembrie şi începutul lunii februarie, români au ieşit în stradă şi primul-ministru a fost schimbat. Televiziunile au transmis ore întregi live din frig, Elena Udrea şi-a pierdut ministerul şi Victor Ponta a ţinut un discurs hiper-discutat în Parlament.

Dar când vine vorba de opţiunea de vot… ce s-a schimbat?

CCSB a făcut public un sondaj efectuat între 11 şi 14 februarie. Trebuie ştiut că datele la care ne vom uita au fost decelate de institut conform şcolii „minimaliste”, ceea ce nu înseamnă asta…

… ci teoria conform căreia la vot vor veni doar cei care sunt interesaţi de politică şi declară că vin la vot în mod sigur. Voi compara datele CCSB cu cele aparţinând Avangarde, care are o viziune identică. Ambele institute – prin întrebări sau interogarea bazei de date – selectează doar votanţii care se conformează profilului de mai sus, ipoteza fiind că ceilalţi nu vor veni sau vor veni în număr foarte mic. Potrivit ambelor institute, între 50% şi 54% dintre români vor veni la vot. Nu mai mult.

(dacă vi se pare că această perspectivă e total greşită pentru că nu ia în calcul totul, vă reamintesc de fabuloasele scoruri ale PNG de acum câţiva ani care nu s-au concretizat pentru că simpatizanţii nu au venit la vot. De asemenea, prezenţa la vot la ultimele alegeri parlamentare a fost de 39%).

Am vorbit de „minimalism”. Există şi opusul. Adică…

… IMAS. Dacă spui că vii la vot, opţiunea ta e luată în calcul. Conform viziunii „maximaliste”, între 60% şi 70% dintre români vor veni la vot. Această perspectivă are şi ea multe merite. Voi compara date „maximaliste” între ele peste câteva zile. E bine să ştim însă diferenţa. Ea va deveni din ce în ce mai importantă spre sfârşitul anului.

Iar acum…

… opţiunile politice nu s-au schimbat practic deloc. Acest lucru are două explicaţii posibile: fie protestele şi numirea lui MRU au fost evenimente care s-au anulat unul pe celălalt, fie impactul politic al evenimentelor din ultimele 50 de zile asupra românilor hotărâţi să voteze a fost extrem de redus. Această a doua explicaţie mi se pare şi cea mai probabilă.
Să luăm în calcul, de exemplu, pe susţinătorii PDL +/sau ai preşedintelui. Protestele nu aveau cum şi de ce să reducă încrederea în partid. O parte dintre votanţii PDL au mers pe cheile de interpretare oferite de Hotnews şi Blogary: sunt puţini demonstranţi în pieţe, şi aproape toţi sunt membri USL. Dar chiar dacă numărul protestatarilor ar fi fost foarte mare, totul ar fi fost citit conform naraţiunii comunicaţionale livrate de Traian Băsescu şi Emil Boc: partidul s-a sacrificat, măsurile sunt necesare chiar dacă nepopulare, criza economică globală, etc. Singurul lucru care ar fi putut deraia pe termen lung intenţia de vot pentru PDL ar fi fost o retragere strategică. În acest sens trebuie citite atât afirmaţiile de pe axa Urban-Baconschi cât şi primul discurs al preşedintelui, unde cu excepţia primelor fraze avem un exerciţiu de copy-paste din orice declaraţie de presă a lui Traian Băsescu din ultimii doi ani. Mesaj subtextual: nu schimbăm nimic din modul în care eram înainte de proteste.
Sacrificarea lui Emil Boc a fost o mică retragere tactică. Ea nu a supărat pe nimeni – nu de Emil Boc depindea intenţia de vot pentru PDL – şi asta pentru că noul prim-ministru a fost „uns” în funcţie de vectorii de imagine ai puterii. Atât în plan ceremonial, cât şi comunicaţional, MRU s-a integrat naraţiunii de care vorbeam mai sus. Recepţia relativ caldă de care a beneficiat (28% încredere, dublu cât preşedintele) e naturală pentru o figură nouă, dar nu avea cum să se transfere deja asupra partidului.

De ce scorul USL nu s-a schimbat? Protestele ar fi putut avea un efect de tip „bandwagon” – oamenii se alătură cauzelor populare, cum ar fi în cazul de faţă opoziţia faţă de preşedinte şi de principalul partid aflat la guvernare. Există însă două probleme: 1) USL nu a captat / nu şi-a însuşit protestele şi 2) efectul „bandwagon” nu se vede în rândul votanţilor interesaţi de politică şi siguri că vin la vot, aceştia având o opinie puternic formată în timp, ci mai degrabă printre cei indecişi sau nu foarte siguri că vor vota. Modul în care aceştia (10-15% din populaţie) au receptat politic protestele ar putea fi în favoarea USL. Când IMAS va face publice datele sondajului său din februarie, vom vedea cât şi cum.

În cazul PP-DD – poate chiar cu mai multă forţă decât în cazurile de mai sus – există o paradigmă dată ca atare de liderul partidului, şi atât. Ea a putut fi aplicată în cazul protestelor, ca şi pentru explicitarea oricărui alt fenomen politic. Cu o excepţie memorabilă şi de rău augur, PP-DD nu a existat în planul protestelor. A existat o oarecare suprapunere de teme între mesajele liderului şi proteste, dar ea nu a putut fi speculată pentru că canalele de comunicare ale PP-DD sunt puţine şi limitate.

Ce vedem mai sus? O situaţie politică statică, identică în linii mari cu cea de acum şase luni sau un an. În cazul în care nu vor avea loc mişcări politice majore (ex. ruperea USL, demisia preşedintelui), starea psihologică a electoratului se va acutiza. Cu fiecare lună în care PDL este sub 20%, votanţii săi vor deveni mai iritaţi, mai furioşi pe o Românie care „nu înţelege”, mai dedicaţi unui preşedinte de ţară care este cauza propriei lor alienări (când 86% din concetăţenii tăi au o părere diametral opusă de a ta, apariţia unui sentiment de alienare este uşor de înţeles). Votanţii USL, pe de altă parte, vor deveni şi ei tot mai virulenţi cu o putere care „nu înţelege că trebuie să plece”. Acuzaţiile la adresa PDL, zvonurile şi chiar actele incidentale de manifestare a urii se vor înmulţi. Alegerile locale ar putea funcţiona ca o supapă, permiţând descărcarea unor energii politice sau personale. De-comasarea este un lucru bun pentru PDL.

Prognoza pe termen scurt: MRU va juca pentru indecişi, încercând să echilibreze mesajele dure cu idei îndrăzneţe, transferând în acelaşi timp către partid tot capitalul de încredere. Nu este exclus să reuşească. USL trebuie să regândească tot planul de comunicare, după cum spunea Cosmin Dima. Va creşte sentimentul de frustrare cu care se confruntă practic tot electoratul – USL, PDL sau orice altceva – datorită faptului că opţiunea politică la care s-a ajuns de mult timp nu poate fi fructificată prin vot. Opţiunile radicale şi soluţiile rapide – anticipate, demisia preşedintelui, etc. – vor căpăta şi mai multă vizibilitate. Iar încrederea în regele Mihai va creşte în continuare (25% în noiembrie, 36% în decembrie, 42% în ianuarie), până când sociologii se vor sătura să adreseze întrebări cu ale căror răspunsuri politicienii nu ştiu ce să facă.

sursa: Sociollogica

Etichete:, , , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: