C. Dima: CRIZA POLITICĂ – Provocări politice după învestirea Cabinetului Ungureanu

Codul portocaliu este valabil şi în politica românească odată cu învestirea Cabinetului Ungureanu. USL încearcă, în mod alert, să supravieţuiască provocării politice pregătite atent de către Traian Băsescu. Între timp, prim-ministrul Ungureanu face prima dojană şi gafează exemplar în prima zi de luptă pe frontul de est.
O astfel de mişcare politică (înlocuirea totală a guvernului cu miniştri tineri) generează în mod automat o serie de provocări pe care atât USL, cât PD-L trebuie să le gestioneze în mod adecvat în pasionala luptă politică dâmboviţeană.

USL, între ciocanul Ponta şi nicovala Ungureanu

Schimbarea în totalitate a Cabinetului Boc cu Cabinetul Ungureanu a produs în rândul USL o dramă enormă. O ruptură de ritm. Seturile de mesaje şi strategiile de comunicare cu care au lucrat în mod constant până acum liderii USL au expirat peste noapte. Mesajul anti-Boc şi întreaga gamă de miniştri cu probleme de imagine au dispărut. În locul acestora, un Mihai Răzvan Ungureanu şi o echipă tânără au preluat controlul guvernamental.

În plus, discursul lui Victor Ponta din Parlament a avut un efect devastator asupra relaţiilor dintre PSD şi PNL. A anunţat o schimbare în logica confruntării dintre USL şi noul Cabinet. De la conflict total şi un război rece care se anunţa de durată, la o relaxare şi consens politic atunci când va fi momentul. A întors la 180 de grade direcţia comportamentului politic al USL, fixat pe acţiuni radicale.

Deşi textul poate fi cu uşurinţă introdus în cutiuţa strâmtă a discursurilor despre normalitate şi consens, în relaţia dintre PSD şi PNL el a creat panică. Războiul rece s-a mutat în altă sferă, în interiorul USL. În mod paradoxal discursul pozitiv, constructiv a avut un efect distructiv, negativ în relaţiile dintre cele două forţe politice componente ale alianţei.
Vor merge mai departe cu semi-greva parlamentară? Se mai justifică o astfel de acţiune politică atâta timp cât cabinetul Boc nu mai există? Ce decizie vor lua liderii USL şi când?
Liderii USL au nevoie de recalibrarea discursului. Dilema fundamentală în care se regăseau acum o săptămână pare că s-a rezolvat de la sine. Radicalizarea a luat locul moderaţiei, cel puţin în opţiunea lui Ponta. Critica de dragul criticii nu mai este valabilă, în acest context este chiar neproductivă. Acum când se aşteaptă soluţii şi rezultate palpabile, concrete, oamenii îşi vor îndrepta privirea către cei care le vor oferi. Dacă Ungureanu le va oferi, cum va reacţiona USL?

Pentru că Guvernul Ungureanu va beneficia de luna de miere liderii USL nu pot decât să aştepte să taxeze greşelile acestora sau să vină cu alternative şi să încerce şi direcţia consensului.
Şi ar mai fi o temă de gândit. Poate că echipa USL s-a erodat în formatul cotidian al pozei de grup. Lumea s-a plictisit să vadă trei preşedinţi de partid care spun acelaşi lucru în acelaşi timp cu alte cuvinte. Poate că liderii USL ar trebui să se gândească la o distribuţie de roluri în acord cu funcţiile la care fiecare aspiră.

PD-L joacă ultima carte

Din investirea cabinetului Ungureanu PD-L a câştigat timp. Dar este ultima carte, ultimul atu. Se joacă totul sau nimic. Dacă tinerii miniştri confirmă, atunci Cabinetul Ungureanu a fost varianta câştigătoare. Dacă însă vor cădea în capcanele guvernării atunci timpul câştigat de PD-L nu a fost decât un fel de scurt concediu care va pregăti un concediu mult mai lung. Dar dacă vreunul din tinerii miniştri vor confirma pe modelul Ridzi atunci, în mod cert, PD-L va rămâne un studiu de caz pentru studenţii de la ştiinţe politice, aşa cum a rămas şi PNŢCD.
Pe de altă parte, PD-L şi-a asigurat parţial şi liniştea internă. Emil Boc a plecat, iar Guvernului i s-a dat şansa la o a doua şansă. Era exact ce vroia partidul. Vroia o schimbare, o remaniere. A primit mai mult. Poate mai mult decât se aştepta.

Singura problemă rămasă de gestionat şi în mod fundamental importantă este cea a leadershipului. Cum va putea Emil Boc să meargă în alegeri în fruntea partidului în condiţiile în care schimbarea lui a survenit pe fondul lipsei sale totale de popularitate? Va risca PD-L să joace totul pe un guvern foarte tânăr şi neexperimentat şi cu un prim-ministru independent?
În alegeri, un partid are nevoie de un lider puternic şi credibil pentru a reuşi. Emil Boc nu a avut această calitate. Credibil nu mai este. Poate cu excepţia Clujului, resursele sale politice au fost epuizate de guvernare. Probabil nu va trece mult timp, iar Emil Boc va mai fi încă odată pus în discuţie.

Pentru a „motiva” şi mai mult liderii partidului, Traian Băsescu  le-a mai dat celor din generaţia lui, o temă de gândit. Să lase locul celor tineri. Este destul de dificil să-ţi închipui o astfel de divizare şi mai presus de toate să fie şi aplicată. Cu siguranţă pensionarea anticipată a „bătrânilor”din PD-L, pe care în mod retoric Traian Băsescu le-a recomdat-o, nu le va pica bine. Divizarea politicii sau a unui partid pe un asemenea criteriu este falsă şi nu poate avea implicaţii practice.
Însă, ca semnal şi ca exerciţiu retoric poate avea diverse efecte pozitive.

sursa: POlitica in Analiza

Etichete:, , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: